Dimineaţă devreme, afară, în faţa bucătăriei, când abia se schimbase ora şi nu reuşeam să mă trezesc. Cafeaua, ţigara, apoi pregătit masa de dimineaţă „băieţilor”, cei doi câini adoptaţi de la un adăpost de animale (Hades a venit mai târziu).
Simt un miros cunoscut, îmi freamătă nările… Cereale! Cereale cu lapte! Sau fără lapte, dar sigur cereale. Caut să identific sursa, intru în casă. Zadarnic. În bucătărie nu era nimeni şi parcă şi mirosul se atenuase. Ies dezamăgită, le duc băieţilor mâncarea şi-mi continuu cafeaua.
Mă trezesc până la urmă. Iar miros de cereale! De unde? Adulmec şi ajung la sursă: un sac cu tărâţe de grâu. Băieţii au fost obişnuiţi la adăpost ca în mâncare să aibă şi tărâţe, motiv pentru care le cumpărasem şi noi.
N-aveam idee de cum miros tărâţele, pentru mine aceea era aroma cerealelor pentru mic dejun. Acuma ştiu.
4 comentarii:
bun de tot...
mai ales cu cafea :)
pai da:)
sa vezi cand or incepe si baietii sa ceara cafea... daca ai sa ai cumva cereale alaturi de ea... si sa le dai, sa fie si ei mai balauri :)))
imbratisari celor 10 cunoscuti!
pe cand poze cu iepurasii?
@ajnanina, cafea nu le dau ca-i agita si mie imi plac asa mai blegi. eventual lapte. poze cu iepurasi mai incolo, sunt foarte speriati si nu vreau sa-i stresez cu blitul.
Trimiteți un comentariu