Noi nu suntem normali, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră – 10

Prietenii mei trăiesc doar pe jumătate, alternativ. Amândoi sunt neruşinat de deştepţi, fiecare dintre ei are câte 2,(3) IQ-uri şi amândoi urăsc mediocritatea; şi în vicii sau credinţe tind să fie elitişti. Remus fumează, bea cafea şi ocazional se dezinhibă cu alcool descântat. Romulus se spovedeşte zilnic pe blog şi tot zilnic se împărtăşeşte cu revista presei. Face o vrajă – se ştie că deocamdată vrăjile nu-s interzise la noi şi nici impozitate – şi mă roagă să-l anunţ în timp util când vine apocalipsa. O să-i spun, ştiu eu că n-ar vrea să-l prindă nebărbierit.

O vreme, Remus a tânjit după lumina electrică. În orice relaţie pui ceva din tine, aduni acolo sentimente şi frustrări ca într-un depozit de bancă şi când totul se rupe nu mai ai acces la cont, cardul se blochează în bancomat şi tot ce-ai depus e pierdut pentru vecie. Acum i-a trecut, vede că lumina i-a intrat în suflet fără să-şi scoată măcar bocancii înainte şi, dacă gândurile lui tot continuă se îmbrâncească fără urmă de politeţe, se refugiază într-un salon de hair styling unde încălţămintea obligatorie sunt bascheţii. Cu toc, ce-i drept, dar de cauciuc natural.

Romulus e foarte îngrijorat de umbra sa, data trecută când a rătăcit-o a căutat-o toată vara. Chiar dacă prietenul meu nu-i blondă, ar vrea să-şi scurteze venele şi să guste din sângele lor, ca fructele de la Granini, care nu-s canibale, sunt fructobale, dar e convins că-i stă mai bine cu venele cu cărare pe mijloc. Îşi prinde umbra, o rulează cu greu – chiar dacă-i toamnă, umbra tot lungă e – şi o pune în cutia de ceaiuri muzicale. Ia jurnalul, aşterne câteva rânduri şi apoi aşterne peste trupul jurnalului cerşaful. Eticheta cu „fumătorii mor tineri” o va pune abia joi după Miercurea Ciuc.