Like?:)

joi, 9 septembrie 2010

Schimb confort urban pe libertate rurală (43). Animale şi păsări

Păsări
Găinile ne mai lasă şi nouă când şi când ouă (adică după ce tocmai cumpărăm noi din hipermarket vreo 20-30). Toate „puicuţele” achiziţionate în primăvară pentru întinerirea stolului de păsări folositoare omului pe care cu mândrie-l posedăm au crescut impresionant, au depăşit găinile veterane, chiar şi cocoşul, şi s-au dovedit a fi… toţi cocoşi*. Unul din ei pare a avea ceva paranoie: e atât de suspicios că sare pe intruşi chiar şi preventiv. Un cocoş nou (nu ştiu care) cântă. Spart. Dogit. Incomplet. Dar tare amuzant. Când „tinerii” se avântă să calce câte o găină, respectiva înaripată cârâie de parcă ar striga „viol”. Şi vine veteranul, îi aplică tânărului o corecţie (dacă îl prinde) şi apoi merge să-şi împace smerita membră a haremului.
Am găsit zilele trecute o găină răposată în curtea păsărilor. De fapt, ce mai rămăsese din ea: cap, gheare, pene, oase, piele. Una lume specializată spune că probabil dihania a murit din diverse motive absconse şi, având vreo rană pe undeva, suratele ei au devorat-o. Că doar de-aia avem noi găini de aprozar găinovore şi găinobale (apud Miruna).

Iepuraşi
De ziua Anei, doamna iepuroaică a făcut şapte pui (patru albi, doi gri, unul negru). În aceeaşi zi am văzut primul iepuraş bolnav din cei unsprezece pe care-i aveam (fără puii noi); şapte au murit - toţi cei şase care s-au născut în iunie în curtea noastră şi unul primit. Mi-e milă, mi-e ciudă, îmi pare nespus de rău de ei, mi-e greu şi nu-mi place să dezvolt subiectul.

Câini
Grasul îşi plimbă nestingherit pietrele; toate sunt ale lui, nu contează că fac parte din bordura bechtelului meu. M-am convins că unicul motiv al toleranţei lui e lenea; asta însă nu-l împiedică să cerşească şi se vaite ca o babă când primeşte câte o comandă pe care nu vrea s-o execute.
Castor se joacă frumos cu Hades, e vigilent şi-şi apără hotărât şi zgomotos teritoriul. E parcă din zi în zi mai mofturos la mâncare.
Hades e într-o mişcare browniană, se joacă apucat cu tot ce prinde, cere pepene şi dulciuri, se urcă în braţele cui apucă, e gelozia întruchipată. Are nenumărate jucării înşirate prin curte cu ajutorul cărora schimbă continuu geografia locului. Când ţi-e lumea mai dragă, calci pe un obstacol nou, bombănind printre dinţi. Când nu se joacă, domnul Hades sapă. Cu elan muncitoresc, pe unde apucă. Îşi face mereu o vizuină în nisipul din curte, loc în care dorm liniştiţi Jinx şi Zombie. Asta până n-o stricăm noi. Apoi iar sapă băiatul. Are mai nou şi un stil special de a lătra: întâi se „încălzeşte” cu un cârâit, apoi pufneşte sacadat şi, în final, latră. Precum se încălzeşte un motor iarna.

Motani
Dacă sunt şi uşa, şi geamul deschise, Zombie intră pe geam. Stă pe toc într-o poziţie maiestuoasă, priveşte plictisit cu ochii întredeschişi, printre gene, ce facem noi în casă, ce fac Jinx şi Hades afară, apoi se tolăneşte şi doarme. Din zi în zi seamănă mai mult cu Jinx, a început să se lăţească, nu mai are lookul longilin de adolescent, i s-a îndesit blana şi a crescut. E petul Anei şi camera ei e teritoriul lui.
Zombie şi Figaro dorm unul peste altul sau în poziţie yin yang mai toată dimineaţa, pe acelaşi fotoliu din locul de masă.
Mai nou, Figaro încearcă să se joace cu Hades. Toată lumea se joacă cu Hades, mai puţin Zombie, care-l scuipă, ambalează şi fuge. Figaro e un înţelept tandru şi dulce. Colaborează cu toată lumea mai puţin cu Jinx, cu care continuă să se bată, dar Jinx e de vină. Când se întoarce din plimbările zilnice, ne anunţă din timp că vine: înainte de a sări gardul începe să miaune şi nu tace până nu e mângâiat, astfel confirmându-i-se că a fost remarcat. Are o preferinţă evidentă pentru Răzvan şi nu ştiu de ce dar am senzaţia că afecţiunea e reciprocă.
Jinx nu mai e aşa belicos cu oamenii, când şi când stă la mângâiat, nu se mai face omegă înfoiată şi rar mă mai tem că va sări în capul cuiva. Doarme noaptea cu Miruna (ea îl ia şi-l „culcă”, după ce s-a înnoptat îl duce în camera ei). Tot Jinx e şeful între animalele din curte, nu l-a detronat nimeni, încă mârâie, scuipă, zgârie, atacă. E haimana, bântuie coclaurile pe o rază mare, vine plin de turiţă şi de ciulini (evident că trebuie vânat ca să i le scoatem) şi parcă are un hobby cu rănile în zona urechilor: nici nu i se vindecă bine una, că mai face el rost de câteva.
Cum vremea s-a răcit, dihăniile noastre trec la haine de iarnă, cele de vară lăsându-le generos, fir cu fir, în curte, pe husele de la fotolii şi canapele. Năpârlirea o văd ca pe-un efect advers al unui medicament: per total, prezenţa mamiferelor noastre ne face un mare bine, aşa că disconfortul minor nici nu se mai pune la calcul.

* Cred că pe fruntea noastră scrie „orăşeni”. Numai noi putem cumpăra cocoşi pe post de găini şi un arţar + un frasin pe post de magnolii de culori diferite.

2 comentarii:

vic spunea...

mda, nu aveti pe acolo un vet? trebuie neaparat vazut ce a fost cu iepurasii.

anul viitor trebuie neaparat ratuste si giste. macar citeva. sunt un soi de rate lesesti...

in rest, inventar complet, pusca la picior.

simf spunea...

@vic, avem vet pe-acolo, dar din pacate omul nu se prea pricepe si nici n-are curajul s-o spuna. intre timp am gasit si alti veterinari, pe care sa-i putem suna oricum. am aflat ce-a fost, dupa ce s-a imbolnavit primul iepuras nu prea mai aveam ce face, insa am fi putut preveni daca eram informati.
ratuste - n-as zice. cel putin nu deocamdata.

:-D