Schimb confort urban pe libertate rurală (47). Pregătiri de iarnă, cum ar fi jaluzelele

Ca un dar de „beci nou”, părinţii lui Răzvan ne-au dat în noiembrie trecut mai multe conserve pentru iarnă, să avem şi noi, deh. Numai că am uitat de ele, am cumpărat când am avut nevoie – conform deprinderilor de ani de zile, când n-aveam unde să le depozităm – şi le-am returnat în primăvară. Aşa am aflat că diverse chestii se păstrează bine în beci, iar acum acolo sunt cazate borcanele cu gem, dulceaţă şi siropul. Curând vor veni borcanele cu castraveţi şi gogoşari, cartofii, ceapa pentru iarnă, cimbrul, mărarul, merele. Şi probabil o parte din recolta proprie de morcovi, păstârnac, praz, nuci.
Curtea păsărilor e parţial pregătită pentru ploile ce vor veni, mai avem de strâns frunzele care încă se află în pomi, dar experienţa toamnei trecute îmi spune că vor ajunge pe jos, în cantităţi impresionante. Frunzele arse au un miros aparte pe care îl asociez cu noţiunea de „curăţenie” şi, chiar dacă ştiu că iar voi avea febră musculară din cauza operaţiunii strâns-cărat, aştept momentul cu nerăbdare. Am mai ars cu puţină vreme în urmă plante uscate, dar nu mi-a fost de-ajuns. În plus, mirosul a fost altul.
În casă amenajările pentru iarnă intră în ritm alert. După ce a fost siliconat acoperişul pe o mică zonă şi au fost curăţate coşurile, a venit rândul geamului exterior de la baie să fie montat (geamul existent dă în zona pe care am construit-o noi ca să acoperim scara). Cel nou a fost cumpărat din vreme, parţial uscat, finisat pe standardele noastre, nu ale tâmplarului, lăcuit; acum e frumuşel foc şi-mi place că se vede de la distanţă. Că Răzvan a muncit o zi la tăiat faianţă, spart perete, cărat moloz, montat, fixat, pus sticlă… Mai are de făcut reparaţiile şi finisajele la perete.
Altă noutate în peisajul interior este prezenţa jaluzelelor la geamurile din extindere şi bibliotecă. Stând în oraş mi-am dorit, printre altele, să am o casă unde să nu pun perdele sau jaluzele, să intre soarele-n casă nestingherit, să nu am termopane, ci ferestre duble, între care să-mi fac expoziţie de nimicuri. Cum iluminatul stradal ajunge până la 100 m de noi, eram convinsă că noaptea e întuneric şi cum rostul perdelelor/jaluzelelor este să nu te vadă vecinii... În preajmă n-are cine să ne vadă, şi de-am umbla goi prin curte, dar nici întuneric nu e noaptea, intră luna fără nicio reţinere, fie direct, fie reflectată. Iar ziua, pe ecranul televizorului se vede o frumoasă fereastră în cadrul căreia stă un falnic măr.
Aşa că trebuit să punem jaluzele (dar de perdele tot am scăpat!), după ce toată vara lumina a fost obturată de două cuverturi şi trei huse de fotoliu. Am căutat în magazine ceva cât mai simplu şi mai de culoarea lemnului lăcuit, evident că n-am găsit, am cântărit multiple variante, de la pai de orez la pânză de cânepă şi stinghiuţe din lemn şi am ajuns să le gândim, realizăm şi montăm noi. Mi-s cam mândră de jaluzelele noaste hand made, de cât sunt de utile şi de cum arată ele.
Tot la capitolul pregătiri de iarnă intră şi sosirea turei numărul doi de lemne. Fag verde şi înnebunitor parfumat, care-l „scuipă” pe Răzvan când îl taie. Va mai veni o tură, mai pe la jumătatea lui noiembrie, dar până atunci mai va.