Vineri dimineaţa, Răzvan şi fetele pleacă înainte să se lumineze bine, eu rămân acasă. Pe la 8 deschid uşa şi rămân fără grai: totul în jur sclipeşte alburiu, verdele lucernei are patină de argint vechi, crengile goale ale copacilor au încărunţit. Brumă! Prima brumă din an. Sus – pădurea în degradeuri foşnitoare; în aer – miros de iarnă; la picioarele mele – un motan negru zgribulit. Mă scutur a frig, îl iau pe Zombie în braţe şi intrăm amândoi în casă; balansoar, căldură şi linişte. Multă linişte.
Sâmbătă – dimineaţa devreme brumă, apoi soare şi cald. A venit nea Costică să mute căpşunele. Întâi a săpat o bucată din lucernă (cu hârleţul şi-un firesc încântător), apoi a mărunţit cu sapa pământul (ce dans straniu!) şi a trasat rândurile cu şnururi albe prinse de nişte beţe înfipte în sol, nu înainte de a măsura riguros cu ruleta distanţele dintre ele. A scos stoloni din grădiniţă, numai de-un anume soi, după frunze îi diferenţiază, le-a curăţat rădăcinile de pământ, le-a tuns şi apoi a replantat căpşunii pe rânduri, la distanţe egale. În ăst timp eu l-am admirat, am scos câteva plante, am săpat (în concubinaj cu fiicele proprii) o bucăţică de pământ (rămasă liberă acum) şi m-am minunat de cum poate să arate produsul final. Apoi am udat noua zonă cultivată.
- Doamnă, să nu întoarceţi brazdă peste căpşunile care au rămas.
- ?… (căpşune încă mai sunt acum în grădiniţa din faţa casei, pe care eu o şi văd având numai iarbă şi trandafiri)
- Pentru că dacă degeră să avem la primăvară cu ce completa rândurile.
Şi a plecat nea Costică, urmează să revină peste 2-3 săptămâni, lăsându-mă în admirarea operei colective.
După-amiază am început să scot din bulbii de zambile, narcise şi alte chestii necunoscute aflate în grădiniţă, pe care le-am replantat pe zona dinspre grădină, săpată cu o vreme în urmă, cea generatoare de febră musculară (de astă dată am luat o aspirină înainte şi-am mâncat vreo patru cuburi de ciocolată, văd că „tratamentul” a fost eficient).
La sfârşitul astei săptămâni voi continua operaţiunea „mutări flori” şi voi scoate narcisele deja plantate: am aflat că adâncimea la care trebuia să le pun e de 15-20 cm, nu 5-7, cum le-am plantat eu. Sper să mai mutăm şi din zmeura din grădiniţă pe care am toaletat-o deja, eventual să facem şi un strat de ceapă pentru primăvara timpurie, vedem, meteorologii prognozează o vreme fără ploaie şi sper să aibă dreptate. Şi mai sper să am şi eu chef de aste operaţiuni. Dar să trăim până atunci.
5 comentarii:
My Romanian friend read your blog for me and he is already bored to tell me what's happend today in your mansion. I'm Finnish, you can not write in English? Please...
@Seppo - Thank you for your appreciation, but I can't write in English. I'm like dogs: I understand everything, but I can't put into the words.
Oh, my romanian second-sister, try in french. I heard the romenian people know french. a, sau cum se zice?
Oricum (si in alta ordine de idei), traiesc o stare de partiala disperare. Partiala, pt ca nu e existentiala -si tu imi stii orientarile religioase, asa ca intelegi-, iar disperare pt ca tot visez sa ma mut cat-de-cat la tara si vad ca habar nu am cu ce se mananca lucrarile in gradina! Jenant, dar real! Am auzit io de transplantari de stoloni, bulbi, si altele, dar cred ca nu am luat operatiunea in serios. Cred ca si la tara o sa fac ce stiu mai bine: cafea luata pe terasa, citit si masterat(e).
Iar voua, spor la deprins gradinaritul, ca poate la anul o sa va spuna nea Cutare sa faceti totul singuri, ca el v-a aratat o data.
Hai, ca, decat sa imi tot caut parola vechii identitati de pe Google, mai degraba am fabricat una noua, cu care si semnez prezenta anonima. Te mai comentez eu. a, eu, Mircea.
@Mircea - n-am cum sa try in french pen'ca in orice alta limba n-ar mai avea acelasi farmec scrisele. nu-ti fa griji ca nu stii cum se executa gradinaritul, mereu exista cineva care sa se priceapa in preajma. n-am temeri in genere pentru nea costica (doar ca are 71 de ani).
ai grija de contul nou/parola.
Trimiteți un comentariu