Like?:)

joi, 29 aprilie 2010

Schimb confort urban pe libertate rurală (video-telefonica)

Cointeresându-i pe Jinx şi pe Zombie (adică dându-le beţe-recompensă) am reuşit să filmez cu telefonul ce vedem noi din curte, cei aproape 30 de km de privelişte, din Piteşti până în Podul Piscani. O filmare de noapte, cu lumini şi glas de broscuţe, şi una de zi – fond sonor păsărele şi cocoş.


video

video

miercuri, 28 aprilie 2010

Schimb confort urban pe libertate rurală (23). Şi găinile se tund, nu-i aşa?

Duminică dimineaţă, cu Răzvan prin curte. Lângă mine (şi lângă casă), printre trandafiri, o găină. O văd. Găină. Îmi văd de drum. Găină! Lângă casă! Iluzie! Îi arăt lui Răzvan şi-l întreb:

- Tu vezi ce văd eu?

- O găină. GĂINĂ???

Clar nu doar eu vedeam găini, nu era o iluzie, mai ales că tipa era ocupată şi cu comisul unor sounduri de încântare cred, ceea ce-ar fi însemnat că e şi-o halucinaţie auditivă parţial colectivă..

- Hai s-o prindem!

În traducere liberă, prinde-o tu, Răzvane, că eu îs defectă la faza asta.

O prinde, că era de-a lui, o duce la ea acasă şi ne întrebăm, retoric, pe unde a evadat.

Luni, mă sună Ana.

- Mami, îţi aminteşti găina evadată de ieri?

- Da.

- Şi-a adus şi prietenele, acum sunt trei pe-afară.

Ajungem acasă, deschide Miruna poarta la curtea păsărilor şi, înainte de-a încerca persuasiv să le convingă, intră o găină făţoasă de bunăvoie. Ana se atacă, ea le vânase, momise, încercase să le cointereseze zadarnic. Pe celelalte două (arătări harnice de-ale mele) tot Răzvan le-a prins.

Ajungem la concluzia că n-au putut evada decât pe deasupra plasei dinspre chioşc, punem acolo o tablă şi gata.

Ieri, Ana, indignată:

- Iar a evadat o găină şi MĂ SFIDEAZĂ, mami!

Ajungem acasă, curtea - colorată cu boabe de porumb, găina – fericită în chioşc. Aştept să se întunece, timp în care mă joc cu furtunul-duş udând trandafiri, chestii plantate, alei, motani negri, prind găina cu mâna proprie (adică n-a avut nimic împotrivă) şi merg, triumfătoare, cu ea la domnul meu:

- Trebuie să-i tăiem aripile!

Aşa am auzit eu că se poartă, plus că arătările mele aveau penele scurtate când le-am adus.

Ia Răzvan foarfeca (de friptură, evident, că aia e în bucătărie, cu ea am tăiat şi via) şi-i tunde o aripă scurt-scurt, că mă şi mir că n-a făcut urât animala. În urma comentariilor mele revoltate, cea de-a doua aripă a beneficiat de-o frizură mai cu plete.

Duc animala în curtea păsărilor, se scutură, cârâie şi se duce la suratele ei. Eu mă uitam lung la cât de crunt arată, aşa, asimetrică. Şi era una dintre făţoasele domnului meu, din cele cu cărare pe-o parte...

După un timp, tipa încerca zadarnic să zboare peste plasa de sârmă în chioşc, Jinx prindea greieri, îi aducea în casă, să se joace cu ei, unde-i abandona în favoarea unor fluturi pe care-i mânca încântat tare, lumina era înghiţită de broscuţele gureşe din lac şi pe noi, în faţa unui pahar de vin, ne cuprindea liniştea serii de aprilie.

luni, 26 aprilie 2010

Cruntul revers al medaliei. La acordeon

Schimb confort urban pe libertate rurală (22). A mai fost un week-end

* Animale. S-a întors Figaro din peregrinări, e bătut, slab şi ahtiat după tandreţea noastră. I-am doftoricit numeroasele răni, acum mănâncă mult, doarme mult, toarce şi mai mult şi sper să-şi revină repede. Ceilalţi doi motani îl privesc contrariaţi, îl adulmecă şi par a nu-nţelege de ce-a fugit de-acasă când merii au înflorit şi-i aşa de bine la vânat de păsări în pomii din livadă (vânătoare de amorul artei, că de prins ceva – nici gând). Jinx însă a capturat un şoricel de pădure; era foarte mândru de ispravă şi l-a adus să-l mănânce sub ochii mei. Sincer, şi eu am fost mândră de el, eram obişnuită să-mi aducă fluturi şi mai repede m-aş fi aşteptat să se sperie de-un şoarece decât să-l prindă, dar uite c-am ajuns să mă mir: motanul meu orăşean prinde şoareci, fie ei şi sinucigaşi, că altfel nu pricep cum de-a atins Jinx astă performanţă.

Câinii sunt scoşi zilnic la plimbare şi Grasul mai mereu îşi ia câte o ceva de jucat cu el. Dacă e minge, e de mare fineţe, că aşa o viteză capătă pe pantă… Altfel oricum o abandonează pe drum. O dată întors în curte, îşi aminteşte de ea şi se vaită. Atunci trebuie fie să-i aducă cineva jucăria, fie să meargă cu el să şi-o ia. Ieri însă a avut jucării noi: s-a amuzat cu două nuci până le-a mâncat.

Am cumpărat opt pui nărozi şi foarte drăguţi, toţi roşcaţi, şi vase de grăunţe/apă pentru ei (bune invenţii!). Umblă toţi precum căţeii după Miruna, ea îi hrăneşte din mână, îi mângâie şi-i stau pe braţ ca papagalii; dorm pe pământ cu toţii, în preajma găinilor buimace care au înţeles până la urmă că noaptea trebuie să doarmă, dar încă nu s-au prins că operaţiunea somn se face în spaţii special amenajate.

* Plante. Căpşunii au multe flori, privighetoarei nu-i ştiu cântecul, dar liliacul a-nflorit sigur. Am plantat arţarul canadian şi-o thuie nou-nouţă, am mai pus ceva seminţe, anason cred, mai avem de mutat nişte margarete dintr-un ghiveci. După atâtea chestii plantate în grădină, prin curte şi pe unde am mai apucat, vedem noi mai la vară ce-o să iasă din recentele şi haoticele „amenajări” peisagistice.

S-a întâmplat şi o chestie stranie: în noiembrie, când am extins casa, a crescut şi aleea betonată de lângă ea, prilej cu care un piersic a fost îngropat în ciment. L-a tăiat domnul meu la o înălţime aproximativă şi-i foloseam cele trei crengi pe post de suporturi de pahare. Mai nou, trunchiul are muguri din care frunzele stau să plesnească…

* Amenajări de peisaj schimbătoare. Răzvan le-a stricat bucuria vrăbiilor: a închis cu poliuretan zona din coama casei unde intrau ele gureşe şi, dacă tot era cocoţat pe scară, momentul a fost oportun şi pentru a agăţa acolo o zdrăngănea din bambus în care vântul sună tare bine. Le-a mai stricat domnul meu şi bucuria câinilor, care nu mai pot acum să sape să vadă ce am îngropat eu în pământ: a făcut un frumos gard lângă casă, cu portiţele aferente. Ieri, căutând cu fetele un ivăr pentru una dintre porţi („e auriu cred, trebuie să fie pe-acolo pe undeva”), i-am făcut ordine lui Răzvan în atelier. Ordine având, evident, o structură logică tipic feminină. N-am găsit ivărul („a, nu e? însemnă că e undeva prin chioşc”), dar nici el nu mai găseşte nimic acum în atelier!

Au înflorit merii. Poze








miercuri, 21 aprilie 2010

Schimb confort urban pe libertate rurală (21). Dare de seamă

  • au înflorit lalelele exact de Simfonie, arţarul stă ziua afară şi noaptea în casă, că e crescut în seră şi-i ia ceva vreme să se adapteze, au apărut nişte plăntuţe puse de noi, am uitat însă ce am semănat acolo.
  • merii mei cei numeroşi s-au dovedit a fi pruni şi-au înflorit ca nebunii, merii adevăraţi stau şi ei să înflorească, vişinii au înnebunit de tot, via are muguri roz, nucul s-a îmbrăcat cu nişte cevauri stranii, sălciile sunt minunate, câinii sunt primăvăratec-plictisiţi, motanii negri dorm în patul conjugal şi Figaro a fugit de-acasă de trei zile.
  • au ajuns în curte nisipul şi bolovanii care au iernat pe terenul vecinilor, găinile buimace încep să-şi pună penaj de sărbători, cele negre veterane sunt hotărâte să clocească, prilej cu care niciuna (dintre toate) nu mai ouă, am atacat leuşteanul, în acest scop fiind pregătită o ciorbă.
  • am semănat gazon, margarete şi încă nişte flori pe principiul „nu citi instrucţiunile că te enervezi”.

Lacul nostru cel baltă are broscuţe adevărate care au concert seară de seară. Când a apărut prima, îi spuneam Mirunei că orăcăie broasca ei de cauciuc, apoi că susţine un recital pe două sau trei voci. Acum e deja cor şi mult îmi place. Dimineaţa încep întâi cocoşii, apoi dau spectacol păsărelele, seara – broscuţele. Ziua nu ştiu ce se-ntâmplă, dar aflu eu în week-end.

4me

stats

:-D