Like?:)

marți, 15 iunie 2010

Schimb confort urban pe libertate rurală (31). Ce-mai-e-nou

* Iepuroaica are pui. Sunt şase, hidoşi, cu urme fine de puf, cinci albi şi unul probabil gri, arată ca nişte şobolani şi sar dezarticulat. Dar ştiu eu că vor fi frumoşi peste câteva zile.
* Hades se joacă bucuros cu mingile şi a început să ceară şi companie. Dimineaţa mă ceartă când mă trezesc mai târziu şi micul dejun îi întârzie, colcăie mai peste tot şi cam sare să muşte dacă vreo persoană necunoscută şi neînsoţită se află în preajma casei.
* Miruna i-a scos aseară lui Jinx zgarda şi clopoţeii. Dacă tot e să fie băiatul vânător, măcar să nu-i mai punem noi piedici; până acum nu pare să-l impresioneze în vreun fel diferenţa.
* Gata cărţile, sunt toate pe rafturi în bibliotecă acum, situaţie ce-mi generează un confort inexplicabil: prezenţa lor îmi dă o stare de linişte de parcă cine ştie ce mare realizare aş fi avut.
* Ne-au venit „oamenii” la grădină (aleluia!), am petrecut o bună parte de vreme cu ei, eu descoperind mirată roata. Aşa am aflat că buruienile se smulg după ce uzi pământul, să iasă cu rădăcină cu tot, nu se rup, nu se scot cu lopăţica, că între straturi şi printre roşii bălăriile se sapă (avea o graţie tanti în mişcările ei ritmice, părea că execută un dans straniu), am văzut cum se întoarce lucerna, cum se răresc/tund morcovii, cum se „presădesc” păstârnacul şi prazul (înainte de asta, prazul trebuie şi el coafat: i se ajustează şi mustăţile, şi frunzele), pentru ţelină e prea târziu, cum vor trebui scurtate „joardele” de vie după ce se formează strugurele. Până atunci, aştept cu interes să înflorească via. Acum grădina arată şi ea într-un fel şi tare dragă mi-e. Nenea mi-a arătat că avem un păr în grădină (eu îl credeam prun) care are patru frumoase pere; şi ele cresc, evident, în sus.
* Cineva tare drag nouă ne-a îmbogăţit colecţia de ceramică populară, aşa că am amenajat un raft dedicat în chioşc. Sunt acolo oale, ulcele, blide, ulcioare; raftul e din scândură de brad şi tare bine miroase. Am făcut „expoziţia” după ce Ana şi-a ales ce ia pentru camera personală, unde avea deja: lada de zestre, o zonă cu obiecte din fier forjat, o alta cu lumânări; mai nou are şi o pereche de opinci şi un sifon verde care se asortează minunat cu vaza din cristal de Bohemia ce găzduieşte un bambus şi cu acuarela reprezentând catedrala Notre Dame.

Off topic: de mâine sunt în vacanţă.

Din lizieră. Poze






4me

stats

:-D