Like?:)

marți, 31 august 2010

Schimb confort urban pe libertate rurală (38). Vacanţă

A venit vacanţa, au fost trei săptămâni pe derulare rapidă, a trecut vacanţa. Sunt bronzată cum n-am mai fost din mileniul trecut, când am plecat cu domnul meu să ne recuperăm fetele din dotare de la Cabana Cuca şi eu am rămas acolo, cu fetele, evident, încă o săptămână, Răzvan mergând mândru şi singur acasă. Acum sunt bronzată ca tractoriştii, numai că nu-s cu maiou, ci cu şlapi şi tricou; pentru mine tot e o mare realizare: de obicei, fac plajă la terasă acoperită, cu berea-n faţă.
N-am apucat să vizităm împrejurimile, nici cu maşina, nici per pedes. În astă perioadă am avut 26 de vizitatori unici între 3 şi 77 de ani, unii venind de mai multe ori chiar, vreo zece rămânând peste noapte la noi. (Nu mai vreau grătar măcar o perioadă.) Am ajuns un pic la Curtea de Argeş, un pic la adăpostul de câini de la Smeura (nu, n-am mai luat niciun câine!) şi la shopping în mai multe etape, pentru că Ana are nu numai Cambridge, ci mai nou şi 18 ani împliniţi.
La început concediului am făcut, după cum îmi propusesem, nimic. Apoi, ca orice tipă sărită de pe fix şi de 40 de ani (simultan), am pus de-o curăţenie mai cu spirit de răspundere la parterul casei şi de una generală în bucătărie, spre neprecupeţita bucurie a lui Răzvan. („Iubita, vii te rog să tragi tu frigiderul?” Domnul meu, în opoziţie absolută încântării: „Mda”. „Pui tu te rog la loc argazul?” „Acum?” „De preferinţă”.)
Am şi vopsit prin casă, operaţiune care nu se execută oricum, ci cu ritual: cu una bucată daltă se corectează zonele ce pot fi suspectate a se îngroşa prea mult prin aplicarea unui strat de vopsea, apoi cu raşpelul se masează aceleaşi zone şi nu numai; urmează mângâierea cu şmirghel, de două granulaţii diferite de preferinţă, în funcţie de delicateţea suprafeţei. La final se şterge toată aria în cauză cu o cârpă cu diluant. Operaţiunile enumerate sunt categoric premergătoare vopsirii, ele asigură un „teren de calitate” şi ca bonus o febră musculară atât la mâini (previzibil), cât şi la picioare (fază care chiar m-a surprins).
Vopsitul e festinul recompensatoriu torturii pregătirii suprafeţelor. Ori am eu vocaţie de aurolac, ori vopselele, în special cele auto, miros înnebunitor. Se pun mânuşile de folosinţă unică, se iau pensule de mai multe dimensiuni, se înşiră ziare pe unde poţi şi mmm… vopsitul. La final – uşa/tocul de geam arată într-un anume fel (prilej de mare bucurie, maroul căcăniu moştenit devenind alb lucios luminos), degetul mijlociu e asezonat cu o mândră băşică, părul dobândeşte dulci şuviţe cărunte, însă numai pe jumătate din lungimea firului de păr, hainele se albesc de la lipirile accidentale de suprafeţele vopsite, în ciuda foilor cu „proaspăt vopsit” afişate la tot locul, iar pragurile au modele unicat: artistice lăbuţe gri asimetrice de pisică, şi compensatoriu lăbuţe albe pe gresie, pardoseală, covoare.
Azi fetele se delectează cu scara interioară volumul II; va fi doar meritul lor (ca de altfel şi în camerele de la etaj), că la parter a fost operă colectivă.
Tot în astă perioadă am citit cele trei volume (vreo 700 de pagini) ale jurnalului Ninei Cassian. Un nou mod de-a vedea perioada comunistă, din alt unghi, deloc neprielnic creaţiei, cu asumarea erotismului şi a aventurilor deloc puţine. M-a surprins firescul cu care sfidează convenienţele, îi apreciez într-un fel sinceritatea dar nu ştiu de ce acum simt nevoia să citesc ceva din Paul Goma.

luni, 30 august 2010

Avem piscină









Gata vacanţa, sunt multe de spus/scris, dar timp - ioc. Până la proxima ocazie - poze.
Avem piscină, adică o baltă albastră, gonflabilă, cu diametrul de 3 m şi vreo 80 cm adâncime. N-aş fi crezut că poate genera atâta bucurie, că e aşa plăcută.

vineri, 13 august 2010

Noi nu suntem normali, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră - 8

Prietenii mei imaginari sunt bolnavi şi ei ştiu că spitalul de vise nu-i poate ajuta în astă situaţie. Romulus umblă c-o realitate camuflată, plimbă metafore din Nord în Centru şi crede că are celulită pe-o circumvoluţiune. Remus e în sevraj după relaţia cu lumina electrică şi pentru că dexul e cu prohabul desfăcut la pudibonderie iar doomul toarce leneş o odă a căpşunilor - acompaniat de complemente noi -, lui Remus îi tremură teza de licenţă.
Din cauza coplăţii, amândoi s-au hotărât să comande pe internet un tratament homeopat complex: împotriva rozătoarelor, a hipertensiunii, a efectului de seră cu gazon rapid, ciuperci bio, pro şi anti, în trei etape şi mai multe ligi garantat, dar, neavând pentru moment bani, au luat numai prima etapă, aşa că n-au putut ajunge anul ăsta-n campionatul mondial, au rămas în grupe.

La capătul imaginaţiei e o uşă. Acolo prietenii mei îl ţin pe Harms şi i-au pregătit un loc lui Bora Cosic. Când ceasul lui Remus cântă în turnul primăriei, Roşcovanul visează să aibă nume şi CNP, ia Caietul albastru şi generează în revoluţia mondială o tornadă spaţio-temporală ce suferă de indecenţă ideologică. Consumul iresponsabil de tornadă dăunează grav sănătăţii: votul devine obligatoriu, şomajul atinge cote ce depăşesc prognoza de 5/40 ajungând la 6/49, şoferii devin brusc amabili în trafic fiind mai catolici decât regulamentul de circulaţie iar ministrul turismului pleacă în interes de serviciu în Thailanda unde aprinde focuri pe dealuri şi otrăveşte fântâni. La final, din vârful arborelui sefirotic divertişii cântă „atenţie, se închid uşile”.

joi, 5 august 2010

Cele cinci simţuri în august + alte enervări

Ori mi se pare mie că toate îmi merg pe dos zilele astea, ori simţurile îmi sunt atacate la tot pasul.
Mă enervează:
* dârele de transpiraţie intersectate cu cele de parfum de damă ieftin cu miros de prăjitură, şi asta în spaţii deschise; e aşa de greu să te speli, să foloseşti un deodorant?
* soarele care-mi intră-n ochi pe lângă ochelarii de soare, făcându-mă să mă încrunt continuu; mă enervează el şi când intră prin ochelari, dar mai puţin.
* bormaşinile şi picamărele care s-au înmulţit frenetic şi odată cu ele a crescut numărul de decibeli pe stradă; înjurăturile, miuzicile, răsfăţurile ţipate şi motoarele turate nu se pun, că astea-s mereu.
* amăreala de praf urban pe limbă asortată asfaltului care de înmoaie; de ce am senzaţia că şi dalele se lichefiază?
* obiectele care brusc devin posesoare de bioenergie şi se lipesc de mâini când nici nu gândeşti.
* cerşetorii; ieri la o terasă au venit 3 în 5 minute, azi, într-un drum dus-întors de 10 minute m-au agasat 8 buc.
* frunza de la brandul de ţară, populismul băsescian, acalmia de pe bloguri, musafirii mulţi în perioadă scurtă, programul de 2 lei de la tv.
* încălzirea globală, criza apei potabile în Africa şi faptul că nu ştiu ce-o să fie în 2012 (între noi fie vorba, asta nici nu mă interesează, doar mă enervează).
În august cred că nici iarba nu creşte, la ce lehamite am eu acum. August ar trebui să fie timp de linişte obligatoriu, de răgaz, de altceva decât restul anului.
În care să faci nimic.
Plec în vacanţă, ceea ce vă doresc şi vouă.

marți, 3 august 2010

Noi nu suntem normali, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră - 7

Uneori, pentru iubita lui, Remus îşi pune ochelarii de cal şi decretează: ce nu văd eu nu există. Ochelarii au lentile heliomat pentru ca prietenul meu să-şi poată privi în ochi lumina electrică posesoare de craci lungi. Tot pentru ea îşi pune deseori memoria pe pilot automat - fapt care-i generează deviaţii comportamentale, el încercând să devină altcineva - şi creierul pe rec, ca nu cumva să-i scape vreo vocabulă de-a mândrei. Spusele ei sunt cutume pentru Remus şi le păstrează în cutia cu plante pentru ceai, printre coenzime q10 şi spiruline de coloratură.

Lui Romulus nu-i plac luminile electrice, ele prea ştiu mereu cum au fost falsificate alegerile din noiembrie 46 şi cum a fost cu Iliescu în 13-15 iunie. Chiar dacă au voci frumoase, chiar dacă-s profesoare, ele se târăsc prin viaţă, nu trăiesc. Se mulţumesc să fie, nu vor să devină, iar Romulus e un devenitor prin excelenţă. Ultima dată a devenit surd la argumente logice.

Prietenii virtuali mereu dispar când cade curentul. În întuneric, Romulus ia ochelarii de cal, le scoate lateralele şi înlocuieşte heliomatul cu sticlă clară pe care pictează floricele, multe floricele, de mai, de tei, de mină. Asta îl face pe Remus să vadă realitatea inexorabilă: scoate din buzunar câteva bancnote, plăteşte cu ciudă taxa pe normalitate - 25%, până la sfârşitul anului -, îşi tatuează o stea în frunte şi, pe genunchiul stâng, amintirea luminii şi îşi face în timpan un pierce cu plânsul ei. Trist, îşi ia gândul, şi-l pune pe umăr şi pleacă să-şi cumpere un generator electric.

4me

stats

:-D