Schimb confort urban pe libertate rurală (100). Dare de seamă parţial haotică

Lupta cu nămeţii mi-a generat o minune de febră musculară, cu toată aspirina luată preventiv, fapt care mă face să mă întreb dacă nu cumva (încă) sunt pisoi-mironosiţă, pentru că de fapt eu doar l-am ajutat pe domnul meu. Nici lopata roşie de zăpadă nu se simte prea bine, dă semne de cedare nervoasă, dar oricum până iarna viitoare alta nu luăm că, nu-i aşa, vine primăvara şi n-are rost să tragem a rău.
Negura din peisaj s-a dus şi nu mă mai satur de privit cerul, al nostru nu e ascuns de cabluri, şi e imprevizibil şi minunat, norii - dolofani, iar soarele fie la răsărit, fie la apus, e spectaculos. Noaptea sunt nenumărate stele, şi linişte, şi aerul îţi invadează plămânii.
Drumul e varză, ori nămeţi îngheţaţi rămaşi după trecerea plugului, ori şleauri de la derapatul maşinilor, ori apă îngheţată sau susuitor curgătoare. Am negociat noi aseară puţin cu el, dar mai e cale lungă. Căprioarele nu se simt deranjate de starea drumului, urcă şi coboară fără ezitări; iepurii se aleargă mai rar, vulpile mai des, pisicile din sat au început perioada de rut – ca atare Figaro iar a fost plecat două zile; Zombie încă nu s-a prins cum se procedează în astfel de cazuri, se mulţumeşte să se vaite prin curte, doar-doar aterizează şi peste el vreo pisică. Câinii sapă, e ultimul lor hobby şi-i suspectez de ceva calităţi radiestezice, motanii negri aleargă pretutindeni simultan, iar copilul numărul doi are mâna în ghips.
După luni de zile în care am colaborat fructuos cu sobele din casă, boilerul s-a răstit la mine şi m-a fript. Apoi soba metalică din dormitor m-a atenţionat şi – final apoteotic – soba din dormitor m-a atacat de-a dreptul, urma se vede şi mai ales se simte. Nu chiar soba, doar uşa ei cea frumoasă, cu arabescuri. Iar eu credeam că-i pace sub măslini, nu doar armistiţiu…
De câteva zile mă simt specială, dar nu din motiv de martie, ci pentru că am schimbat parfumul.