Like?:)

marți, 10 mai 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (122). Week end de mai cam tomnatic

Am fost săptămâna trecută de vreo două ori în piaţa mare unde erau nenumărate minuni vegetale şi am rezistat eroic să nu cumpăr răsaduri, că ştiam că până sâmbătă nu am când să le plantez. Dar vineri nu m-am putut abţine: am plecat într-o nouă călătorie iniţiatică în piaţă şi am cumpărat roşii, conopidă, ardei de trei feluri, busuioc (verde, că roşu zău nu găsesc, Vic), varză albă şi roşie, vinete, ţelină şi nu mai ştiu ce. Ispita era prea mare, şi pentru că venise olteanul tinerel şi frumuşel de la care cumpăr legume de obicei (înalt, tricou Kenvelo, şlapi Puma, unghii îngrijite, zâmbet frumos), şi pentru că primăvara asta capricioasă mă scoate din minţi şi voiam ceva verde viguros ascendent la mine-n grădină.
Ajunşi acasă, eu am purces la plantat brusc răsaduri cu gândul la cele 4 grade care urmau să fie noaptea şi domnul meu s-a apucat să stropească pomii, că prognoza meteo spunea că nu plouă vreo 24 de ore. Aşa a şi fost: 4 grade minima nopţii şi ploaia a început după ora 15, sâmbătă. De atunci s-a desfăşurat o vreme tipică de toamnă în miez de mai, ceea ce nu vă doresc şi dumneavoastră.
Aşa că în week-end mai mult m-am plimbat prin curte şi grădină, printre răsaduri şi plăntuţe. Jinx şi Hades mi-au fost paznici devotaţi, Hades – căutând după cârtiţe şi Jinx - căţărat ca o panteră neagră, în meri, de unde încerca o operaţiune de pieptănare (cu tot cu gheare) a coafurii mele stil măslin curentat, când aveam proasta inspiraţie să trec pe sub creanga unde era domnul cazat.
În mare, situaţia stă cam aşa:
* Magnolia cumpărată e la a doua tură de flori, iar cea primită a dovedit că e vie - face frunzuliţe şi tare dragă mi-e; călinul n-a păţit nimic la mutare, mai nou are şi bobocei sferici; tot întreg e şi rododendronul, iar liliacul alb a înflorit.
* Au apărut cartofii, nu că aş şti eu cum arată, dar sunt 10 grupuri de frunze necunoscute la intervale regulate; vegetalele evoluează vertical în ritm domol spre deloc, unele dintre ele având aşa un avânt că nici n-au răsărit bine.
* Merii se scutură, dar au înflorit gutuiul şi narcisele, trandafirii şi garofiţele mov au făcut boboci iar reginele nopţii cumpărate de mine de la simfonie îs pitice şi n-au miros – ce haz poate să aibă o regină a nopţii fără miros?!
* Am dat sfoară în ţară pentru araci şi se pare că degeaba. Domnul meu îmi tot pledează pentru nişte ţevi pe care să le găurească el şi să le pună nu-ş ce fir de nailon, dar încă nu-s de acord. Mă mai gândesc, pentru că în grădini am văzut nişte beţe strâmbe şi am înţeles că aşa arată aracii, când eu credeam că vor fi drepţi şi frumoşi. Un arac strâmb… o ţeavă dreaptă… Mai vedem. Oricum i-am dat deja dreptate lui R. într-o privinţă şi am procedat în consecinţă: am cumpărat chiar eu erbicid pentru bălăriile care cresc între dalele de beton, pe marginea canalului de scurgere şi pe bechtel.
E 10 mai, nu-i (încă) ziua naţională, dar eu am arborat steagul. Mi-e dor de-un curcubeu.

5 comentarii:

ioana spunea...

aracii nu au farmec daca sunt drepti sau daca sunt tevi. si important e nu-i asa, sa aiba farmec!

simf spunea...

@ioana - nu mi-am pus problema din ast unghi. o sa cujet.

vic spunea...

deja gindesc adinc, oare cum sa trimit busuioc rosu? ca o sa fie timpul sa apara la piata. tu n-ai vreo idee?
nu vine nimenica prin partea asta de tara, le-as planta intr-un ghiveci si asa ar sta mai mult timp.

Anonim spunea...

Anul acesta nu o sa mai ravnesc la gutuile tale, sper... A inflorit si al meu... :) Iti promit eu ca, gata, a venit primavara, chiar vara, curand! Zi frumoasa!

simf spunea...

@vic, daca gasesti, da-mi de veste.
da concediu? cand iti iei concediu?:)

:-D