Like?:)

miercuri, 1 iunie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (131). Troc, mâţe nebune şi copiii spun lucruri trăsnite

Ca mândri posesori de „semănătură”, adică lucernă în cazul nostru, cu care normal că n-avem ce face, oricum mai avem de anul trecut, am găsit soluţii s-o valorificăm (adică să scăpăm de ea): i-am oferit-o, contra muncă fizică ulterioară prestată la noi în curte&grădină, lui Doru săpătorul. Troc, ca-n vremea dacilor, că e mai rentabil decât vânzare-cumpărare. Aşa că Doru a venit cu fratele lui, călare pe biciclete, şi cu două coase agăţate ager de periculos pe ghidoane. Au intrat prin curte, că poarta de la grădină era încuiată, în viteză şi cu inimile exilate în gât, sub stricta supraveghere mârâindă a celor doi câini lupi ai noştri şi cu ochii după dihania mică, neagră, ubicuă şi explicit agresivă. Au purces băieţii la cosit (taie „pala” în sens, fă rânduri, opreşte-te, ascute coasa apoi ia-o de la capăt) şi, când cosiseră cam o treime, a sosit nevasta lui Doru cu fiica lor cea mică. După ele, hărnicuţ şi hotărât să nu se întoarcă singur acasă, Pufi, tentativa lor de teckel, că are o urmă de infuzie de rasă. Ele au intrat pe poarta de la grădină şi numai când mi-am imaginat, pentru o clipă, cât de elegant sare Castor gardurile când are el chef şi cum ar face să vadă câine străin pe teritoriul personal m-am opus brusc şi ferm ca Pufi să intre cu cele două stăpâne, lăsând bietul teckel în plânsete de cealaltă parte a gardului. L-am uşuit pe Hades – a acceptat cam plin de ciudă, dar n-a avut de ales –, însă a venit vajnicul apărător Jinx, cu care degeaba te cerţi. S-a înfoiat tot, s-a făcut omegă, a început să patruleze pe gard, a scuipat de vreo două ori şi apoi s-a aşezat la pândă apărătoare de teritoriu. Când Pufi a încercat să bage boticul pe sub poartă, a sărit mâţa neagră nebună şi l-a zgâriat zdravăn, de-a fugit plângând bietul căţel şi nici că s-a mai apropiat de poartă; dar nici n-a plecat, ceea ce l-a făcut pe Jinx să vrea să îndepărteze mai mult duşmanul, încercând să sară gardul în acest scop. L-a prins la momentul optim Miruna şi l-a închis în casă.
Nevasta lui Doru (Crenguţa) venise cu obiectiv clar – înşirat şi aerat lucerna, ca să se usuce repede. Femeie aplicată, rapidă şi foarte eficientă, mi s-a părut interesant să-i urmăresc graţia, mişcările, ritmul. Denisa – o dulceaţă de aproape şase ani, inocentă, bucălată şi cu ochii albaştri – e delicioasă. Nu-i tace guriţa o clipă, foloseşte expresii de la sora ei mai mare (11 ani), nu pe toate când şi unde trebuie („sau cam aşa ceva”), e genul care spune tot din casă şi mai e şi tare mândră de conversaţia pe care o poartă cu „un om mare”. Aşa am aflat că în viziunea ei animalele care-i plac se numesc fie Andrei, fie Andreea sau, treacă de la ea, Mirela, că mamaiele ei o iubesc şi nu-s mamele nimănui, nici ale lui mami, nici ale lui tati, sunt doar mamaiele ei, că a făcut la grădi un film - adică le-a pus diapozitive -, că prietena ei are două nume, şi Pati şi Patricia, dar ea îi zice Pati, că-i mai frumos aşa, şi surioara ei are tot două nume, Cătă şi Cătălina. Denisa mai are şi o pisică însărcinată cu pui, pe care deja i-a fătat şi acuşi-acuşi le dau ochii, două căpriţe pe care le cheamă – evident – Andreea şi alte multe minunăţii de care e tare mândră. Am stat cu drag de vorba cu ea, cu toate că aveam destule de făcut, am provocat-o întrebând-o despre lucruri de care n-avea habar, dar era categoric de acord cu mine. Miruna era pentru ea „tălică”, eu – „dumneavoastră”, ne-a amuzat tare diferenţierea instinctuală pe care o făcea (părinţilor ei le spune „tălică”, nu „tu”), am stat amândouă cu dulceaţa, ne-a fost drag dar, la final, eram năucite de-atâta vorbă a fetiţei. Şi m-am foarte bucurat gândindu-mă că mi-am făcut copii la fix, că acum zău de-aş mai avea răbdare cu unul. Au şi copiii vremea lor.

4 comentarii:

David Octavian spunea...

Intr-adevar oamenii de la tara stiu sa isi faca treaba repede si eficient.Adica....cei care vor :))
Sper ca,in curand,sa pot si eu sa imi plivesc gradina (de 1000m2) intr-o jumatate de zi,asa cum face vecine mea,tanti Mia,si nu intr-o saptamana :))
Si cand ma uit de unde am inceput,imi dau seama ca trebuie sa o iau de la capat

simf spunea...

@Victoria - 1000 mp? pai te cred si eu, noi avem 120 mp pentru legume si mi se par... nesfarsiti. si eu sper ca odata si odata voi putea sa ingrijesc singura gradina, pe care - in timp - as vrea s-o extind cam la 500 mp.

Mario spunea...

Salut ,daca esti deacord cu un schimb de link ,te rog adauga pe site-ul tau ,linkul http://www.jocuri-masini.in/category/23/Jocuri-3D cu titlul Jocuri 3d ,apoi astept datele site-ului tau ,ca sa te adaug pe jocuri-joculete.org pr3 .
Iti multumesc !

simf spunea...

@Mario - ma tem ca avem cititori diferiti, pe care nu-i ajuta linkurile reciproce. si cum zelist nu e pentru mine scop si tinta... nu multumesc.

:-D