Like?:)

miercuri, 15 iunie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (141). Moşi şi Rusalii, achiziţii şi învăţături

Cam multe sărbători în ultima vreme, dintre care unele cu explicaţii clare (nu se smulg, rup plante, nici măcar bălării, nu se lucrează la vie, la pomi, în grădină – apud „Calendarele poporului român” de Antoaneta Olteanu), aşa tare mă ispitea să fac una-alta dar, deh, la sat fiind, parcă nu-mi arde să încalc cutuma tocmai de Rusalii.
Partea faină a Moşilor de vară şi a Rusaliilor e că a fost în centru un târg al meşterilor populari unde mi-am clătit ochii şi de unde am mai făcut ceva achiziţii: la capitolul lemn - două scăunele tradiţionale, cu trei picioare, că masă încă n-am găsit, un fund rotund pentru mămăligă, o piuliţă pentru pisat diverse; la capitolul chestii turnate (cred că e aluminiu, că nu seamănă a fontă, chiar dacă sunt grele) - un tuci şi o cratiţă cu mâner, amândouă mici, că mari n-am găsit („mergeţi la bâlciuri în sate, că la oraş nu se caută şi de-aia n-am adus”). Ştiu eu că vine vremea când o să găsim şi tuci mare cu care să probăm cele două pirostrii pe care le avem de ceva timp.
Nici lutul şi ceramica populară nu puteau să lipsească, aşa că de astă dată am luat pentru completarea colecţiei din chioşc ceva ceramică de Horezu cu modele tradiţionale ale zonei. Şi cum ploua zdravăn iar geaca mea de ploaie era în birou, am stat o vreme de vorbă cu tipa care le vindea, sub pavilionul ei alb cu dungi verzi. Aşa am aflat că ei nu duc gunoiul decât o dată pe lună, la centrele din oraş; colectează selectiv polietilenă, peturi, plastic, fier, aluminiu, sticlă, iar cârpele, cartoanele şi hârtiile le ard la cuptorul pentru ceramică (dau „foc iute”). Mai au două vetre de ars deşeuri – una, unde ard frunze, crengi, bălării uscate – şi cenuşa o folosesc la „bălegar” (adică un amestec de bălegar de vacă + cal, găinaţ, resturi vegetale de la bucătărie, frunze uscate, iarbă putredă, bălării verzi fără rădăcini şi seminţe, cetină de brad – compost de-a dreptul, că din când în când îl şi udă), alta – unde ard „mizerii” – bălării cu seminţe, lemn vopsit, caserole din polistiren, ambalaje de cafea, tetrapack şi ce mai poate fi ars la casa omului şi nu e material pur reciclabil. Cenuşa asta se foloseşte la pus pe lângă gard, în exteriorul proprietăţii, în strat de 2-3 cm, ca să nu mai crească bălării şi rugi acolo, şi o parte se păstrează pentru pus iarna, pe gheaţă, în curte şi pe drum. Din când în când, din această ultimă vatră se ia „discul” creat din ce rămâne după incinerarea materialelor diverse şi acesta e, de fapt, unicul reziduu pe care-l duc la gunoi. Şi mă întreb dacă nu cumva ei protejează mediul aşa, că la groapa de gunoi unele se ard, altele se îngroapă în pământ…

4 comentarii:

Anonim spunea...

uite, vezi, cand povestesti cu oameni dintr-astia parca-ti vine putin inima la loc, parca nu e totul pierdut!

simf spunea...

@laura - cand am intrebat-o de ca fac aceste lucruri a spus ca asa a fost la ei mereu, daca pot da cuiva ce nu le mai trebuie si sa-i fie de folos, e pacat sa n-o faca. si apoi trebuie sa avem grija de pamant, ca si el are grija de noi. discutia cu ea a fost terapie pentru mine, imi venea sa-l trimit pe eco-bucurenci la educare la ea, cu toti let's do it-sii cu el.

vic spunea...

in oala de tuci se face foarte bine piine. se pune piinea cind oala e fierbinte, incalzita la maxim mai inainte in cuptor.

stii retete de ciabatta? [piine lenesa] e o piine cu miez relativ putin si foarte crocanta. si se framinta putin.

simf spunea...

@vic - nu, nu stiu, dar chiar mi se pare interesant. poti detalia?

:-D