Like?:)

joi, 7 iulie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (144). Raport cam lung despre găini

Curtea păsărilor e iar plină, în continuă mişcare browniană şi cu un sound neîntrerupt, de obicei mai tare, uneori mai încet, linişte nu e nici când teoretic dihăniile dorm, pentru că mereu e câte una care să aibă ceva de obiectat.
Puiuţii sunt bezmetici. Au acum cam o jumătate de kilogram, sunt urâţi cu spume, alb-murdar cu irizaţii bleu pe lângă cioc (de la albastrul de metil pus în apă), sar dezarticulat şi au o traiectorie la fel de previzibilă ca a mingiuţelor de cauciuc trimise cu viteză iniţială într-un colţ de masă. Nu tac decât când dorm profund şi mănâncă non-stop, de preferinţă unul dintre ei stând în cutia cu mâncare (pe care a fixat-o Răzvan cu vreo două negrese de podeaua cuştii lor ca să n-o mai verse). Le place ţarcul din plasă în care sunt scoşi la soare şi se vaită de parcă i-ar omorî cineva când sunt puşi/scoşi din el; acolo fac băi medicinale întâi în apa de băut, apoi în praful de pe jos, succesiune ce le asigură un look încântător.
Puii mari cred că au depăşit 1 kg, cocoşeii se bat cu spor între ei până vine Gonzales şi le amenajează câte o lecţie educativă (echidistant, îi bate pe toţi fără părtinire; pe puiucuţe încearcă să le curteze târându-şi o aripă răsfirată şi gravând cercuri în jurul lor, dar ele încă nu-s receptive şi fug gălăgioase de parcă ar striga „viol”). Din cei zece pui mai sunt nouă, unul dispărând într-o gaură spaţio-temporală neidentificată acum câteva zile (presupunem că a sărit gardul în grădină de unde a fost recuperat de vreun erete hărnicuţ, culoarea majoritar albă a victimei fiind un factor propice operaţiunii, o altă condiţie favorabilă fiind îndeplinită prin regulata tundere a lucernei). Seara se culcă pe coteţe şi trebuie culeşi individual şi plantaţi în dormitorul lor, fie de pe tabla de deasupra, fie din alte locuri magice preferate: un pui alburiu se culcă între coteţe (pe acoperişul unuia, sub podeaua celuilalt, e distanţă de vreo 12 cm între ele), un altul, alb cu negru, pintenat, ar vrea să doarmă într-o salcie, iar o puicuţă roşcată adoră să se culce pe uşa deschisă a coteţului. Când şi când câte unul zboară peste gard (sau se teleportează, nu ştiu, că nu i-am văzut) şi apoi se vaită disperat că nu mai poate ajunge în curte, expertă în operaţiunea misterioasă fiind o puicuţă gri cu picăţele asemănătoare lui Gonzales, căreia i-am spus Coţofana pentru că scoate sunete tare stranii care numai a cotcodăcit nu aduc.
Cele două găini ouă când zilnic, când la două zile, cea mică pare să vrea din nou să clocească (ea n-a avut pui), fac împreună baie în apa de băut şi folosesc bălăriile verzi pe care le ducem pentru a le educa bine prin răvăşire şi scormonire (sfatul de la tanti Stela să „siripim” bălăriile în curte a fost ineficient, tind să cred că abundenţa de mâncare le face să nu fie deloc încântate de atenţia pe care le-o oferim). Îşi mai colorează timpul şi viaţa aplicându-le dese corecţii puilor hărnicuţi care, în curiozitatea lor, încalcă bunele maniere găinăreşti.
Gonzales e viteaz şi vigilent, comentează când vede vreo zburătoare în înaltul cerului şi atacă nemernicele vrăbii ce vin la grăunţele din hrănitoare. De la o vreme a găsit o distracţie ce pare să-l fascineze: lupta cu Hades.
Între chioşc şi curtea păsărilor este o plasă de sârmă cu ochiuri largi, iar în chioşc, teoretic, câinii nu au voie (de parcă i-ar împiedica ceva să urce cele două trepte). Hades urcă, merge la gard şi aşteaptă să apară „duşmanul”; mai chiţăie puţin, mai mârâie, o lătrătură scurtă ca o chemare. Îl provoacă. Şi duşmanul vine: Gonzalez, înfoiat tot, cu o privire dintr-o parte şi-o aripă târâtă ameninţător, începe să comenteze. Hades îi răspunde şi, ostentativ, „se dă” spre gard. Gonzales atunci sare. Hades se retrage pentru moment, apoi atacă hămăind agresiv. Iar sare Gonzales. Şi tot aşa, dar niciodată nu sunt amândoi în acelaşi timp lângă plasa gardului, ci doar pe rând. Ceva la modul „a fost rândul meu, gata, acum e rândul tău”. Doamnele găini fac galerie, încurajându-şi masculul. Şi asta până când fie Hades găseşte o ispită mai mare (cum ar fi o maşină ce trece pe drum şi trebuie lătrată de lângă gard), fie Gonzales trebuie să-şi apere ograda (de exemplu să facă pace între cocoşeii belicoşi).
Privindu-l doar pe Gonzales cum sare, zici că eşti la o luptă de cocoşi. Urmărindu-l doar pe Hades cum atacă, pare a fi o luptă de câini. Scena per ansamblu arată ca un trucaj ieftin, făcut pe jumătatea benzii, în care fiecare actant e luat dintr-un alt film şi-ţi vine să cauţi îmbinarea de care eşti sigur că nu-i făcută cu grijă. Vizionarea peliculei se face din hamac iar la final constaţi că a trecut aproape o oră, nu ştii unde a zburat vremea, nici nu-ţi pasă, nu te întrebi, doar constaţi. E linişte.

5 comentarii:

cristina spunea...

genial.

simf spunea...

@cristina - tu ai vrut:)

vic spunea...

dar curat cine face?
cine rineste gainatul si schimba finul in cuibar?

hades ii ia pe rind: cocosul, apoi se duce la cutu ala mare care se uita de la etaj la el si nu stie ce sa faca cu ceva mic si negru de sub nasu lui, apoi se repede la gard... asta are un scenariu, are un bioritm mai energic si n-are si el un friend acolo... e greu si pentru el, neh?

simf spunea...

@vic - curat face cine apuca.
pentru hades e mai mult obositor decat greu, ca el le face pe toate. simultan.

cypy spunea...

super;))

4me

stats

:-D