Like?:)

luni, 25 iulie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (150). Convertirea cepei la funie, v.1.1

Ca pentru orice gospodar cu grădină, strânsul roadelor este o mare mândrie (mai corect spus mirare) şi pentru noi. „Calendarele poporului român”, „Calendarul grădinarului” stau la loc de cinste şi accesibil, internetul e izvor de sănătate informativă şi cu ajutorul lor ştim ce şi când trebuie făcut. E Sfântul Ilie în preajmă, trebuie scoase ceapa şi usturoiul; le scoatem, dacă aşa zice la carte, dar nu pe toate, ci doar până senzaţia pe plictiseală generată de munca repetitivă îşi face simţită prezenţa.
A rămas de scos ceapa albă cândva, iar ceapa roşie (cam 4 kg), usturoiul (spre 2 kg) şi ceapa 7 fraţi (tot vreo 2 kg - tunsă din start pentru depozitarea în lădiţei) au fost recuperate din pământ cu ajutorul cazmalei (după vreo două zile am citit pe net că indicată ar fi fost furca), coafate de plete şi mustăţi (oare n-am greşit cu mustăţile?) şi puse ordonat la uscat în lăzi pentru o împletire viitoare, termenul nefiind clar definit, că mă gândeam eu că trebuie totuşi să se usuce puţin.
Gând defect, pentru că uscându-se cinci zile şi mama frunzelor se fărâmă (constatare ulterior empirică a mea), logica ar fi trebuit să-mi funcţioneze şi anterior; asta e, logica şi femeile sunt incompatibile. Dar cum la barza chioară îi face Dumnezeu cuib, a plouat şi umezeala din aer a redat flexibilitatea frunzelor în discuţie. Păi dacă îţi dă Doamne-Doamne, măcar bagă singur în traistă!
Joi pe seară merg cu domnul şi stăpânul meu în chioşc să atacăm, întru împreunarea alternativ-ordonată, liliaceele din recolta personală (îmi făcuseră poftă prietenii mei de net grădinari).
- Ştii cum se fac funiile?
- Nup.
- Ai căutat pe net?
- Nup.
- Da’ ai văzut măcar vreodată cum se face?
- Nup, da’ am văzut funii de-a gata.
Amândoi adulţii atestaţi ai curţii începem să împletim. Am primit şi ceva instrucţiuni via telefon, or fi fost ele bune, dar utile zău nu ne-au fost. Eu, stând răsfirată pe jos, încerc întâi varianta clasică în 3. Nu merge. Apoi „coadă spic”. Nu-i bună nici asta, desfă iarăşi. Copilul nr. 2 încearcă o împletire în 4 ca la brăţările prieteniei. Nu-i bună ideea. Domnul meu – în hamac, că aşa stau domnii - reuşeşte o tricotare aproximativă, nu foarte estetică dar eficientă şi cu obligatoriu 25 de căpăţâni de usturoi per funie, „că aşa se face”. Evident că mă rodea invidia în fel şi chip. Încerc iar, în variantă „împletit în trei”, dar cu mai multe fire de usturoi în acelaşi timp. Mda, e relativ rezistent, însă arată crunt.
Am reuşit până la urmă să împletim duşmanii, au ieşit 6 chestii de usturoi (ale lui Răzvan cu câte 25 de căpăţâni, ale mele inegal artistice, pe principiul „m-am plictisit, deci ajunge”) şi două de ceapă roşie, pe care le-am prins două câte două cu sârme între ele şi le-am agăţat în chioşc întru uscare. Partea de final de la funii n-a vrut nici de nebună să stea înnodată, aşa că am folosit varianta cu randamentul cel mai bun: am prins-o cu elastice de bani, colorate diferit, întru bucurarea estetică a ochiului profan.
Nu m-a bântuit vreo urmă de mândrie la final, „funiile” nu arată ca cele de la vânzare, de pe marginea DN73, dar ceva mulţumire zău c-a fost; şi-o revelaţie: e mai uşor să împleteşti cosiţe, cuvinte…

Un comentariu:

vic spunea...

las-o-ncolo de mindrie, fa niste poze la funii, sa vedem cum ati spinzurat voi usturoiul si ceapa piele rosie.

4me

stats

:-D