Like?:)

joi, 3 noiembrie 2011

La vremuri noi, obiceiuri noi

Noiembrie miroase pentru mine a mere, a gutui, a iarnă pe picior de sosire și a pământ reavăn a brumă. E colorat în verde pal - varză ce urmează a fi pusă la murat, în cartofi maro în saci de iută, în mov și auriu de ceapă văzută prin găurelele sacilor roșii-plăsuță.
Locuind în oraș, freamătul oamenilor ce cumpărau legume și fructe pentru iarnă, strigătul comercianților care-și lăudau marfa doar parțial coborâtă din remorci sau portbagaje, negocierea-tocmeală în funcție de cantitate îmi spuneau mie că da, e noiembrie, ultima lună de toamnă.
De câțiva ani, Piteștiul are într-o margine, spre râu, o piață de gros. Vin țărani, producători mai mult sau mai puțin direcți, comercianți cu marfă multă și mult prea variată pentru mai toate buzunarele, iar oamenii au început să cumpere mai rar din piețe, chiar dacă nu e vorba de cantități mari și chiar dacă știu că roșiile de-acolo n-au niciun gust. Pieței de gros i se spune „peste linii” (pe-acolo trece calea ferată către Curtea de Argeș) și, alături de lanțurile de hipermarketuri, cred eu că a ucis piața și magazinele de cartier ale copilăriei mele. Spațiile comerciale au fost fărâmițate incredibil, aprozarul e supermarket, cofetăria e agenție bancară, artizanatul e carmangerie, alimentara e second-hand, magazinul de metalo-chimice e tot bancă, coaforul e restaurant cică de lux, tutungeria e un fel de Universal 650 cu gablonțuri, încălțăminte din piele de autobuz și haine din bumbac plasticos, chioșcul de ziare e birt, spălătoria chimică e un butic polifunction. În piață găsești mai mult încălțăminte, îmbrăcăminte și cosmetice decât fructe și legume, butoaiele din lemn cu murături și varză au fost înlocuite de bidoane din plastic conținând ele știu ce. Și nu-mi place. Zău nu-mi place.
Azi am trecut pe lângă piața de gros; mașini lăsate pe avarii în mjlocul drumului, genți de căpșunar, din rafie, cu ceapă, cartofi la cutie de carton pe care scria made in poland, varză în saci transparenți din polietilenă. Și oameni cărând multe cutii cu banane, lădițe cu portocale, kiwi, ananas, aprovizionare pentru iarnă presupun, eventual de la producători direcți. S-au schimbat obiceiurile, îmi zic, suntem rezultat al vremurilor pe care le trăim; viața ne obligă. Oare?
Câțiva pași mai departe de intrarea „peste linii”, un nene între două vârste, ridat, cu bască, se opintea cu patru anvelope second hand pe care se vedea scris M&S, legate două câte două cu cârpe roz murdar. Tot provizii pentru iarna ce va să vină.

5 comentarii:

Diana Alzner spunea...

Soţul meu a copilărit în Piteşti şi vara mergem măcar o dată să vizităm oraşul.
Pentru mine este unul din cele mai frumoase oraşe ale ţării, dar voi, cei care aţi trăit acolo, cunoaşteţi schimbările - şi pe cele bune şi pe cele mai puţin bune.
Totul se transformă, Simona, am simţit şi eu când am mers la Alba Iulia, oraşul meu natal, unde exact cum spui, am găsit multe străzi şi locuri devastate, dar am descoperit şi renovări uluitoare.
Ăsta e mersul lumii...

mihai apostu spunea...

O radiografie perfecta a neamului nostru romanesc. Noi cei cu motz, care locuim pe prispa orientului si la poarta occidentului, noi cei care ne vindem patriotismul in bazar si urlam toata ziua hotii abia cand incepem sa furam. Noi cei care.... mai bine tac. Multumesc. Tocmai mi-ai amintit ca sunt roman si ca locuiesc inca in romania.

irenadaiana spunea...

cam asa e peste tot. la noi s-au desfiintat tarabele , locul fiind transformat intr-un beautiful mall in care taranul nu mai are bani sa-si plateasca locul. acum cativa ani exista la Piatra Neamt o piata minunata , n-am vazut in viata mea o ata de mare adunare de branzeturi , carne de vitel si purcel ( nu manzatobou sau porc batran). erau roti de branza cat roata carului stivuite pe tarabe , cred ca ocupau un sfert de piata , smantana o luai la punga , laptele la bidon si cate si mai cate.nu mai zic de fructe de padure , ciuperci de toate natiile proaspat aduse din padure , zarzavaturi si fructe nenumarate , ierburi , kiez de nuca , miere si alte mirodenii. era o incantare sa pietuiesti acolo. Acum e la fel un mall in care raionul de branzeturi ocupa doar o mica parte , locurile se liciteaza pe bani buni , locul nucilor si merelor si gutuilor e luat cum bine zici de kiwi , portocale si grapefruit, "taranii" sunt nitel mai colorati nu de soare sau de vant , au lanturi groase si bratari si masini bengoase semn ca "munca" pamantului le aduce bunastare altora iar in loc de icoane manastiresti poti achizitiona convenabil figurine cu Buda bortosi , elefanti si broste testoase feng shui , betisoare parfumate si alte chinezarii. M-am saturat de paturi cu pauni si flori de lotus , mi-e dor de un macat original , mi s-a facut lehamite de covoare de plastic si mi-e dor de-un pres nou sau de-o carpeta tesuta manual , nu mai suport pilotele umplute cu fibre si mi-e tare dor de-o plapuma noua de matase umpluta cu lana cusuta pe vreo manastire de maicute pricepute. Eh si cam asa....

simf spunea...

@Diana – oi fi eu nostalgica, dar mi se pare ca orasul nu mai are vocea lui, ci un strigat nearticulat, cacofonic.

@mihai – da, intre bazar si piata de gros, dar tot aici musteste lirismul, mihai

@daiana – ultima achizitie a mea in materie de "mi-e dor"-uri – un prosop din borangic:D

CCristinaC spunea...

Locuiesc la 20 de km de Pitesti si mi-am petrecut adolescenta in municipiu. Am vazut transformarile si am avut o usoara nostalgie cind le-ai prezentat tu. Piata de "peste linii" nu mai e de mult o piata a producatorilor sau cel putin asa cred eu. Din fericire pentru mine, la Topoloveni, inca mai exista acel tirg de duminica, in care vin si tarani producatori sa-si vinda produsele. Sper sa tina cit mai mult timp caci eu nu cumpar de la comerciantii de etnie colorata :)))

4me

stats

:-D