Like?:)

joi, 24 februarie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (98). Primăvară of-of, măi-măi

După ce o săptămână primăvara părea că se insinuează timid, au venit „gerurile de revenire” despre care citisem că-s cele care fac cele mai mari ravagii în zona noastră geografică (şi care în acest an sunt prognozate să ţină până prin 10 martie). Chestiile mici şi verzi (sau roşcate) care tot apăreau în grădiniţă, narcise, zambile şi alte flori pe care le-am pus eu acolo - şi-am uitat ce am pus - au fost acoperite de zăpadă; la fel şi cei doi ghiocei de pădure care înfloriseră. Am dat puţin neaua la o parte ca să văd ce fac cele cinci lalele care apăruseră din bulbii olandezi plantaţi în toamnă, par că o duc bine mersi, dar am emoţii pentru ele.
Prin preajmă demarase săptămâna trecută operaţiunea curăţat pomi, aşa că şi domnul meu a dat startul acţiunii „îngrijit livadă”. Nu contează că tanti cu recensământul agricol a considerat că-s „pomi disparaţi”, pentru noi e o mândră livadă ce trebuie drăgălită. În acest scop, în primă fază au fost cumpărate o foarfecă de pomi, o pompă de stropit şi magalvaisurile aferente „îmbăierii” de primăvară. Apoi s-a trecut la „ciuntit doi meri”, că numai tăiere nu e ce-a făcut Răzvan, i-a chelit pe bieţii pomi, cică „tăiere de creştere”. N-am fost acasă când s-a executat operaţiunea, dar mi-a garantat domnul meu că pe ceilalţi îi tunde ca-n primăvara trecută, când coafura le-a venit chiar bine. S-a ţinut de cuvânt şi a toaletat încă vreo patru meri, după care a început să ningă, aşa că operaţiunea a fost amânată pentru un termen neprecizat.
Până atunci, avem dimineaţa exerciţii de înviorare: întâi cu roşia lopată de zăpadă, apoi cu lopăţica de floricultură – spart gheaţa din apa câinilor – şi la final mersul vioi către maşina parcată mai jos, că în curte nu mai ajunge pentru moment. Mă consolez cu gândul că peste câteva zile va fi martie şi, cel puţin teoretic, tot vine primăvara.

marți, 22 februarie 2011

Superunelte pentru grădinari

Huni mi-a deschis pofta şi am început să caut. Nu pricep eu o boabă de rusă, dar ia uitaţi-vă ce minuni de unelte am găsit: http://pole1.tiu.ru/.
Instrucţiuni de folosinţă:

Schimb confort urban pe libertate rurală (97). Sistem anti-câine la poartă

După amiază de sâmbătă. Vede Miruna poarta de la drum deschisă larg, face inventarul – da, sunt toţi trei câinii în curte. Mda, probabil Răzvan n-a închis bine zăvorul când s-a întors de la cumpărături.
Duminică de dimineaţă. Mă trezesc, iau ceaşca de cafea şi fac ritualicul tur prin zonă. Poarta către drum – larg deschisă, băieţii – toţi în curte. Merg, o închid şi apoi mă pun pe supraveghere. Peste vreo jumătate de oră îl văd pe Castor cum, delicat, împinge zăvorul cu botul… Măi ce dihănii deştepte avem, deschid uşi, porţi… Eu m-am amuzat, dar nu se poate spune acelaşi lucru şi despre domnul meu, care a început să caute variante de siguranţă, care mai de care mai elaborate, pentru ca, în final, să opteze pentru una simplă şi eficientă: a pus pe poartă un foraibăr aflat „pe stoc” (bune sunt şi stocurile astea). În primă fază câinii au fost nedumeriţi că nu mai pot ieşi la plimbare când aveau chef, cum tocmai se învăţaseră, apoi s-au resemnat. Nu de-ajuns însă cât să nu încerce măcar din când în când să vadă dacă nu cumva minunea cu deschisul porţii se repetă.

vineri, 18 februarie 2011

De ce-o iubesc pe Ada Milea, 3

„Nasul” după Gogol este şi el un experiment avangardist, având nuanţe comune cu „Don Quijote” – textul original e rescris ca sinteză, interpretat, filtrat, cântat -, dar diferit precum se diferenţiază Gogol de Cervantes; Ada Milea „lucrează cu materialul clientului”, iar Cervantes şi Gogol sunt nespus de generoşi.
„Nasul” e un spectacol insolit de teatru-concert sau de concert-teatru conceput pentru spaţii minimal-neconvenţionale, interpretat de Ada Milea şi Bogdan Burlăcianu plus chitarele lor (în regia lui Alexandru Dabija), în care versurile curg ca replicile unei piese, dar se întipăresc bine în minte („Netedăăăă…”). Teatrul îşi depăşeşte tiparele şi intră într-o actualitate hâtră, vocile interpreţilor îşi modifică surprinzător registrele, trecând prin genuri muzicale de la canţonetă la marş, versurile mustesc de umor, se face haz de necaz, prezentul e încondeiat senin şi per ansamblu ai impresia că totul este o improvizaţie genial-ludică, în care şi tu, ascultător/spectator eşti un element.
Ada Milea mediază relaţia dintre clasicii literaturii universale şi publicul contemporan şi o face admirabil. Va veni vremea când voi vedea spectacolul live; până atunci, încep prin a merge să mă spăl pe mâini; sau să număr copeici. Virtuale.

joi, 17 februarie 2011

De ce-o iubesc pe Ada Milea, 2

„Don Quijote” este, pentru mine, o cotitură în stilul Ada Milea. De la joaca frumoasă cu versuri şi note a trecut la un proiect îndrăzneţ, de factură postmodernistă, în care epopeea lui Cervantes e rescrisă şi adaptată. Nu e un album, ci un spectacol de teatru de studio care trebuie văzut (am văzut înregistrări), doar ascultându-l nu rămâi fără grai, ci vrei să-l reasculţi, să-l „rumegi”, ba uneori te face să te gândeşti dacă n-ar fi cazul să reciteşti scrisa originală.
Don Quijote începe serios, continuă poznaş-interactiv şi se termină serios-filosofic. E o poveste din vremuri care-i de fapt teatru, actorii joacă şi se joacă, sunt ca tine – în blugi şi cu şapcă -, sunt replici dintr-un libret cântate care de fapt sunt poeme. Sub aparenţa unui stand up comedy serios e o epopee din care faci şi tu parte, acolo ţi-e locul, ba nu, mai la dreapta, un pic mai în faţă, acum treci în spatele morilor… unde sunt instrucţiunile de folosinţă ale spectacolului ăsta? Reprezentaţie plină de candoare, cu all inclusive - teatru, poezie, muzică, experiment, postmodernism, dar cu un puternic aer fresh, autentic -, în care muzica pare a fi şi ea un personaj al lui Cervantes.
Pe scenă sunt Ada Milea, Dorina Chiriac, Bobo-Fără-Zahăr (Bogdan Burlăcianu), Romulus Chiciuc şi Adrian Cristescu, două chitare, o vioară şi-un pian. Şi morile, oile, măselele, insula, tu-spectatorul…
Don Quijote e Ada Milea, iar Ada Milea e Don Quijote-ul teatrului muzical românesc la început de mileniu III.

miercuri, 16 februarie 2011

De ce-o iubesc pe Ada Milea, 1

Am descoperit-o pe Ada Milea la TVR, prin 98, după ce scosese primul album, „Aberaţii sonore”. Trei luni mi-au trebuit ca să ajung să-l pot cumpăra, cu comandă specială la Bucureşti, de-acolo la casa de discuri care nu era casă de discuri ci fundaţie, o odisee la care acum nu m-aş mai încumeta. I-am ascultat următoarele două albume mai mult pe net, cu accent pe „Republica Mioritică România”, în campania electorală. A urmat „Absurdistan”. L-am ascultat, iar şi iar, şi nu ştiam de unde să-l apuc. Intuiam că e un proiect mai… special, argumente n-aveam, dar una peste alta îmi plăcea. Apoi a scos „Apolodor”, după „Cartea cu Apolodor” a lui Gelu Naum. L-am ascultat pe net, iar comandă specială, iar aşteptare şi mare fericire când a venit albumul; Ada Milea îl reinventa pe Apolodor, iar eu eram îndrăgostită de Cărţile cu Apolodor încă din clasa I. A urmat „De ce fierbe copilul în mămăligă”, cu a sa ortodoxă arie a colivei care mi-a luminat zile în şir.
De la album la album Ada Milea se reinventa. Inconfundabilă şi mereu alta, cu versuri de-o ironie tandră sau de-un umor absurd dus uneori până în cinism, cu melodii scurte, unele de o jumătate de minut, de un gen muzical neclasificabil, un fusion între rock, jazz, blues, cu influenţe. O joacă frumoasă cu note şi cuvinte, unde genurile muzicale n-au frontiere între ele, zburdând toate democratic pe acelaşi portativ, dând naştere unei nebunii de audiţie.

marți, 15 februarie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (96). Week-end de februarie

Nu m-am hărnicit cu plantatul în week-end, cu toate că vremea a fost destul de frumoasă. Sâmbătă a amenajat domnul şi stăpânul meu drumul cu sapa cea nouă şi în mod evident mai utilă (pe care a şi ascuţit-o) şi a trebuit să-i asigurăm materiale pentru curba cea încăpăţânat-lutoasă: rumeguş, pietriş, cenuşă şi aşchii de lemn. Aşa că de dimineaţă am făcut oareşce ordine de primăvară pe la acareturi şi-am greblat o parte din curte. Pe la prânz s-a pus un mândru vânt să bată şi a adus în curte milioane de frunze de prin preajmă, astfel încât acum sunt mai multe decât erau înainte de curăţenie; dar măcar s-a schimbat decorul, că n-avusesem frunze de arţar, stejar, fag; ca bonus, Hades a făcut bucăţi o cutie de After Eight, verde şi frumoasă, şi a înşirat rodul muncii lui prin toată curtea. Vântul a trântit şi rama programată ca acoperiş de răsadniţă şi, cum geamul a cedat, operaţiunea „răsaduri” se va reprograma pentru o dată incert viitoare.
Acelaşi vânt generos ne-a făcut să înţelegem ce-nseamnă „întors fumul”; ştiam că dacă bate cu putere e posibil ca fumul să nu se poată ridica bine, cel puţin până se încălzeşte coşul, dar nu mi-aş fi închipuit ce valuri incredibile vor ieşi. Ce-i drept, şi noi am încercat întâi cu focul din bibliotecă, asta în condiţiile în care logic ar fi fost să „încălzim” coşul într-una din camerele de la etaj. Aşa că în loc să creştem temperatura am scăzut-o, că au stat uşile deschise să iasă vălătucii ce ameninţau cu „parfumare” cărţile de pe rafturi. Când vântul s-a mai potolit, a făcut copilul nr. 2 focul în camera personală de la etaj şi apoi n-au mai fost probleme.
Mai sunt petice serioase de zăpadă pe ici, pe acolo – în afară de tentativa de ninsoare de azi-noapte -, dar mirosul s-a schimbat, deja o nuanţă primăvăratică se insinuează în atmosferă, aşa că am eliberat chioşcul şi l-am pregătit de vremuri calde. Abia aştept o zi de sfârşit de săptămână cu temperaturi rezon, să putem mânca afară. Am scos şi băncuţele în curte, am curăţat lămpile solare, urmează să coborâm hamacul şi să scoatem scaunele pliante.
Duminică a fost o zi incredibil de relaxantă şi de faină, chiar dacă a fost destul de frig, am avut oaspeţi, am primit nişte lalele roşii frumos mirositoare şi nişte plăntuţe pe care nu ştiu cum le cheamă, dar Daiana o să-mi povestească ea cum să mă port cu ele. Domnul meu a avut prilejul să folosească roşul târnăcop achiziţie recentă (a scos nişte liliac, cititorii avizaţi ştiu cât de greu se execută operaţiunea) şi a recunoscut că fără târnăcop nu se descurca. Răzvan a făcut mea culpa că m-a ironizat câteva zile pe tema achiziţiilor mele, eu am zâmbit hâtru în colţul gurii, că doar pentru liliac şi pentru duminica asta am cumpărat eu târnăcopul.

joi, 10 februarie 2011

miercuri, 9 februarie 2011

Surse de inspiraţie pentru bricolatorii hărnicuţi

Schimb confort urban pe libertate rurală (95). Inventar

Vremea s-a încălzit şi-au apărut gâze. Gărgăriţe maro cu buline galbene, viespi, albine, furnici zburătoare şi mergătoare, dar şi nesimţite ploşniţe de câmp de care nu ştiu cum să scap. Cred că mai sunt şi alte insecte, că prea zboară jos păsărelele colorate ce vieţuiesc în livada de-alături. Lanţul trofic se completează cu Jinx, el fiind vânătorul păsărilor. Pe el nu-l vânează nimeni.
Primula are frunzuliţe noi, crizantemele mov de august şi ele, în flora spontană au apărut două chestii pe care le suspectez că-s ceapă şi iarba dă semne timide că s-ar cam înverzi.
Am făcut achiziţii noi: o sapă care se bate şi e dreaptă, nu „pe spate” (aşa a spus nenea vânzătorul) şi un târnăcop roşu (tot la recomandarea omului, care ştie el ce vinde), ambele cu cozile aferente pe care le va monta domnul meu într-o zi, probabil până sâmbătă, când simt eu c-o să vreau să mă hărnicesc dacă-i timp frumos. Între timp am încercat să fac o documentare (pe net, evident) pentru diverse stropeli de primăvară - ce şi când se stropeşte, dar mai ales cu ce -, însă informaţia e abundentă şi m-a copleşit. Aşa că am cerut ajutorul lui dom’colonel, care, prompt, mi-a dat o carte s-o copiez. Faină cartea, pe înţelesul novicei de mine, cu explicaţii anti-prost şi scheme explicative.
Animalele noastre sunt bine-mersi, găinile sunt obeze, Ezolica face ouă în cuştile goale de iepuri, câinii aleargă bezmetic precum fluturii în lampă şi cred c-au intrat la dietă, că nu prea mai dau semne să-i intereseze mâncarea. Jinx prinde păsări şi ni le aduce cadou - dacă nu suntem pe fază să le luăm, are grijă nu ştiu cine de ele şi umple terasa din faţa bucătăriei cu pene -, Figaro aşteaptă atent lângă muşuroaiele de cârtiţă apărute prin octombrie şi Zombie dărâmă cărţile din colecţia Munţii noştri de pe raftul din bibliotecă unde locuieşte el mai mereu.
Sobelor nu le-au crescut termostate şi, cum au crescut temperaturile exterioare, reglarea termică din dormitoare se face via uşi şi geamuri deschise; mă surprind că am un straniu chef de curăţenie şi de rufe pe sârmă (tipic feminin ar zice domnul meu, noroc că nu mă citeşte) şi nu mai am răbdare: nu mai vine primăvara asta odată?

Cer bleu cu roz argumentatoriu. Restul - bonus. Poze










luni, 7 februarie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (94). Semne timide de primăvară

Sâmbătă dimineaţa când m-am trezit era un răsărit no comment, bleu cu roz, ca în desenele din copilărie, mirosea deja a pământ reavăn şi un cor de păsărele gureşe asigurau fondul sonor. Pe la prânz au început să apară ici-colo, în paharele cu bere, furnici zburătoare; zăpada a început să se topească, pâraie - timide prin curte, viguroase pe drum – se insinuau cerând canale de scurgere, ceea ce am şi făcut. Duminică pe la 10 au apărut albinele, întâi trei, apoi multe, zăpada s-a topit aproape toată şi de sub ea au răsărit zambilele, vreo 10-15, şi ceva narcise. Ghioceii sunt şi ei verzi sub stratul protector de frunze, la fel cred şi brânduşele (sau viorelele, că am pierdut schiţa cu ce şi unde am plantat). Cu aceeaşi ocazie a răsărit şi peria de la grătar în curte, dispărută în mod misterios înainte de ultima ninsoare; numai lamela metalică de la lopata de zăpadă încă nu se lasă descoperită.
Am început să închidem poarta dinspre grădină, spre frustrarea câinilor, pentru că avem planuri noi şi măreţe: mi-a făcut domnul meu un cadru din parchet laminat să-l folosesc pe post de răsadniţă (cu o ramă de geam cu sticlă cu tot deasupra) unde aş vrea să pun cam multe. Cum evident că n-am păstrat paharele de iaurt şi cremă de ciocolată, voi începe probabil cu plantat salata şi ridichile, pentru flori&legume găsind o soluţie ulterioară.
Iar am cumpărat seminţe – primule, alte garofiţe, păstârnac, ţelină de frunze, conopidă, spanac şi altele, în mod cert n-am unde să le pun pe toate, dar sunt şi plicuri cu termen de valabilitate 2015, aşa că mai pot să aştepte. Mi-am propus ca în astă primăvară să mai cumpăr doar ceva seminţe de iarbă şi: levănţică, busuioc roşu, rozmarin, vreo şase trandafiri, o iasomie albă şi o magnolie, dar pentru asta va trebui re-re-refăcută programarea locurilor de plantare. Acum deja visez vreo două jardiniere, ceva ronduri din pietre de râu, cu busuioc şi regina nopţii, printre trandafiri, mă mai gândesc dacă o să le dau cu var.

Remember Gary Moore in Romania


http://www.adevarul.ro/societate/murit-chitaristul-Gary-Moore_0_422358069.html

'neaţa!







4me

stats

:-D