Like?:)

joi, 31 martie 2011

File din cartea de colorat. Galben-verde-cafeniu

Galben-mirare. Zilnic, în drumul spre casă trecem pe la Podul Viilor, loc cu tradiţie în zonă la practicarea sportului naţional „ia-mă nene” spre Câmpulung şi Mioveni. Tot zilnic acolo sunt fetiţe care nu plătesc 16% impozit pe venit, cu toate că prestează o muncă pe perioadă determinată; la ele floarea pierce-ului de buric nu se ofileşte nici iarna, au fuste doar sugerate, de criză, şi mişcări domol-plictisite, cu câte o privire aruncată profi spre maşinile din trafic. Fetiţele nu-ţi sar nici în ochi, nici în faţa maşinii, amatorii de „ocazie” da; unii au pancarte cu destinaţia la care vor să ajungă, alţii fac disperaţi cu mâna. La început, domnul meu le tot făcea semn că rămâne în zonă, între timp s-a plictisit; nu ştiu de ce era aşa amabil, că oricum el nici la drum lung, singur, nu ia oameni la „ocazie”. În fiecare seară călătorii îmi fac cu mâna, un salut de zi pe sfârşite, şi uneori le răspund; tare sunt deconectante chipurile lor când îmi văd gestul.
Verde-libertate. Cu vreme-n urmă, în concedii plecam teleleu prin ţară, fără o ţintă exactă, dar cu zona geografică bine stabilită anterior şi cu o documentare temeinică despre ce-avem de văzut şi unde. Dormeam la pensiuni, în campinguri, cu cortul pe maluri de râu şi predilect alegeam zone montane sau submontane. Credeam că-s mai odihnită în aste perioade de vacanţă pentru că dormeam mai mult, alimentaţia ni se schimba; credeam că de la concediu mi se trag liniştea, zâmbetul, ritmul de viaţă firesc, nu alert-urban.
Acum mă simt ca-ntr-un concediu perpetuu, ajung acasă şi aerul e curat, e linişte de viaţă în clocot, miroase a ritm lejer, sunt odihnită dormind de multe ori mai puţin, chipul mi-e destins, vremea curge altfel şi mă simt liberă. Nu tânjeam, credeam că-s doar trăiri de concediu. Acum însă mă-ntreb destul de des ce oare n-am făcut pasul mai înainte; de fiecare dată, cu un zâmbet schiţat, îmi răspund: pentru că nu ne venise vremea, dar uite c-a venit.
Cafeniu-răsfăţ. Am săpun alexandrian. Miroase înnebunitor, arată într-un anume fel (cam ca o prăjitură), spală bine, face multă spumă, hidratează şi, ca bonus, se împacă bine cu colecţia mea de alergii. Cu săpunul de cafea am chiar o relaţie specială: el lasă urme colorate pe cadă, pe chiuvetă, eu fac din ele desene; ies din baie cu un zâmbet pe chip şi, nu ştiu de ce, mă simt altfel.

A-nflorit forsiţia!

Nu a mea, dar cele din centrul oraşului sunt deja galbene şi asta înseamnă, fără dubiu. că a venit primăvara!
Pun şi poze de primăvară, dar fără legătură cu titlul.










luni, 28 martie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (108). Raport de 28 martie

A mai trecut un week-end, de astă dată pe derulare rapidă, că am fost la un simpozion. Aşa că peisajul din curte & grădină nu s-a schimbat cum mi-aş fi dorit eu, dar ceva-ceva tot se vede.
În primul rând, a crescut teancul de lemnuţe tăiate pentru nu se ştie ce, dar vedem noi ulterior, apoi domnul meu a pus viţă ananas – nu ştiu cum arată fructele - în golurile de la boltă, scop în care a folosit tirbuşonul galben care se pare că-i chiar eficient. Eu am cam pus ceapa şi usturoiul (nu de harnică ce sunt, ci de isteaţă, că nu m-am gândit să le scot din punga de polietilenă în care le-am cumpărat), păstârnac, ţelină, o marcă de fasole de la sor’mea şi creson. Am fost cuminte şi-am notat pe schiţă ce, când şi unde am plantat, pentru învăţăminte în anii următori, de m-am mirat şi eu de mine cât de chibzuită am putut fi; însă o să-mi treacă până la operaţiunea pus răsaduri, ştiu eu sigur.
Au răsărit ridichile în rânduri şi mi-am dat singură seama că-s plante folositoare omului şi nu oareşce bălării parazite pe care să le smulg, aşa cum am făcut anul trecut cu cimbrul plantat într-o duioasă formă rondă, de semn al întrebării. Leuşteanul pus primăvara trecută a apărut, e la stadiul de câteva zbenghiuri roşcate, şi am de gând să-l completez cu seminţe, tot zbenghiuri roşcate au şi trandafirii, lalelele cresc, o narcisă tot ameninţă să se deschidă, nişte zambile deja se văd că-s mov cu toate că n-au înflorit, primula şi iasomia colorează în galben pământul încă neverde. Tot în galben şi tot pământul maro îl colorează şi păpădiile, muuulte-multe, ele ştiu de unde apărute, că anul trecut am scos mii. (Oare nu există ceva special antipăpădii?!)
Forsiţia are muguraşi, iasomia de vară e vie şi ea, la fel tufişul cu flori albe, liliacului i-au plesnit mugurii, unui măr din livada de-alături tot aşa. Am tuns un prun din curte care mă enerva că mă tot trăgea de păr şi foarfeca utilizată iar s-a răzbunat sub formă de băşici pe degete, cu toate că aveam mânuşi de grădinărie.
Găinile fac ouă şi ni le lasă nouă, dacă nu pe toate, oricum în majoritate, lucru care mă foarte miră, dar mă şi bucură; noi oricum cumpărasem vreo 30 de ouă, dar am eu o vagă presimţire că dacă n-am fi cumpărat doamnele găini n-ar fi fost aşa generoase. Un alt motiv al belşugului actual ar fi şi că amărăciunea de aprozar expertă în mâncat ouă a devenit în parte friptură cu sos, iar restul – carne de ciorbă pusă în congelator. Acum am în plan să strâng ouă pentru Paşte din producţia proprie şi să le vopsim cu modele de frunzuliţe din grădină.
Ard focuri pe dealuri, grădinile au fost curăţate şi parcă şi aerul se purifică prin foc. Au ieşit tractoarele pe pământuri, se-aud compresoare care stropesc livezile şi peste tot un clocot de viu, un miros de reavăn, de viaţă înmugurindă ce mă face să mă trezesc cântând chestii pe care nici nu mă suspectam că le ştiu. E zăpăciripeala de primăvară.

Amicul

O specie înrudită citatorului e amicul perpetuu, cel care, când se întâlneşte cu tine îţi spune: „Vorbeam ieri cu Anda”, unde Anda e doamna Georgescu, inspectorul-şef, cu care mai mult de „bună ziua, mâine o să fie cald” nu discută. Alteori îţi spune: „Îl ştii pe Ionescu, ieri m-am şi certat cu el pe chestia cu revoluţia din 89, i-am zis vreo două…”, iar Ionescu de mai sus este cercetător la INST şi-i un domn de modă veche, manierat, pe care e o plăcere să-l asculţi. Sau: „Azi mi-a zis Popescu”, unde Popescu e un procuror care are mai multă şcoală decât specimenul cu tot neamul lui la un loc. Dar dom’ Popescu e prea politicos să-i taie brutal amicului din nas şi dacă-i aplică ceva corecţii fine degeaba o face. Frumos e când exemplarul lucrează în domenii fie şi tangente cu cultura, când, dacă îi spui că e prost, îţi replică „m-am săturat de atâţia deştepţi care lucrează aici”, uitând că pe „firma” de la intrare scrie bibliotecă, muzeu, teatru, casă de cultură. El are facultate, domne, făcută la cu plată după 90. Degeaba-i explici că locul lui nu e unde se lucrează cu capul, că nu-l ajută, să încerce eventual cu braţele. El va şti mereu mai bine ca tine totul, pentru că e amic cu Anda, cu Ionescu, cu Popescu…

Cum mă ajutau pe mine căţeii. Poze






joi, 24 martie 2011

Hai la Simfonie, grădinaruleeee!

Cine? – Ediţia a 34-a a Simfoniei lalelelor
Ce? Expoziţie dendro-floricolă cu vânzare
Unde? În Piteşti, oraşul lalelelor, în pavilionul expoziţional de la Casa Cărţii – expoziţie cu participare internaţională – şi pe strada Victoriei - centrul pietonal
Când? În week-end-ul de Florii, 15-17 aprilie 2011
De ce? Pentru că urbea e în sărbătoare şi-i plină de lalelele înflorite – peste 100.000 de bulbi -, pentru că găsiţi să cumpăraţi de la seminţe şi răsaduri la citrice pe rod şi magnolii înflorite, de la decoruri de grădină la fitosanitare şi unelte, de la bulbi de lalele negre la trandafiri de o mie de feluri şi orhidee în ghiveci. Au loc concursuri sportive, concerte open air şi se dă startul programului de vară al fântânii muzicale.
Cum? Vă luaţi familia şi prietenii grădinari şi purcedeţi la drum, pe A1 se ajunge chiar repede. Prognozele meteo anunţă vreme caldă şi faină, aşa să fie!
Altceva? În perioada Simfoniei unele străduţe sunt închise. Există o parcare mare supraterană în apropiere. Aveţi grijă cu câţi bani cash veniţi, există riscul să-i cheltuiţi pe toţi. Comercianţii n-au pos card-uri, dar sunt multe bancomate în zonă..
Simfonia are site, iar fântâna muzicală a fost inaugurată cu filarmonică:

După 18 ani

- Domnul… Doamna…
O cunoştinţă comună face prezentările. El – un domn distins, îmbrăcat la patru ace, la vremea lui sigur a făcut furori în populaţia feminină fertilă. Eu – în bocanci, blugi, geacă* şi cu rucsac, ca o doamnă ce mă aflu.
- Eu vă ştiu de ani buni, doamnă, de când era fetiţa mică… În oraş dumneavoastră şi încă un domn ce aveaţi pe-atunci hamuri de purtat copiii în spate.
(Recunosc, aveam. Şi mai era un domn care-şi plimba fiul tot în ham, fiu care peste ani a fost coleg de clasă cu fiica noastră.)
- ?!?...
- Da, şi pe soţ îl ştiu. Eraţi singurii din oraş care eraţi foarte tineri, cu copil în căruţ şi cocker black and tan.
- Păi cockerul chiar era singurul din oraş black and tan.
- Probabil, dar eraţi o apariţie remarcabilă, pitoreşti, doi tineri cu un căruţ şi-un câine… Vă vedeam jos la Grotă, sus, în cartier, la terasă, prin centru tot aşa…
Atunci m-a lovit o bruscă revelaţie: doar noi, părinţi responsabili, ce mergeam cu copila din dotare în crâşmă, fie ea şi terasă, de când avea 10 zile. Să ştie fata de mică ce-i bun, ce-i rău.

* Ştiu că în DEX e o giacă, două giace. E opinia Academiei, nu şi a mea.

marți, 22 martie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (107). După echinocţiu

Week-endul ce a trecut nu s-a dovedit prea spornic. A plouat mărunt şi întrerupt, pământul a fost ud, iar luni dimineaţa chiar fulguia parţial, aşa, ca de echinocţiu. Am reuşit să aranjăm parţial curtea de primăvară – când onor Electrica sau cum se cheamă ne-a tăiat, pentru vreo trei ore, curentul. Operaţiunea s-a desfăşurat sub stricta supraveghere a celor trei câini şi cu ajutorul lor necondiţionat decât de nervii mei, apăruţi când călcam pe zecile de jucării înşirate în curte al căror loc se schimbă aleatoriu sau când mă împiedicam de doi câini care se jucau. Am mai planificat un rond de plante aromatice la intrarea în curte, mărginit de butucei de fag, şi cam atât în ceea ce mă priveşte.
Domnul meu însă a fost tare hărnicuţ, a curăţat în continuare pomi – se afunda scara în pământ, crengile erau ude şi grele şi în cădere răneau crengi bune, distracţie de-a dreptul -, operaţiune care a determinat apariţia unor dealuri de crenguţe pe care tot R. s-a apucat să le taie la o anume dimensiune şi apoi să le depoziteze în grădină, lângă gard. Vor fi utile, sunt sigură, însă acum nu ştiu exact la ce. Mai sunt ceva pomi de toaletat şi pentru sâmbăta ce vine, apoi se începe operaţiunea aranjat vie.
Am fost însă la şoping şi am făcut oareşce achiziţii în materie de unelte de care suntem tare mândri: una buc motocoasă, un fel de burghiu pentru făcut găuri în pământ – e galben şi seamănă cu un tirbuşon mare - şi o ustensilă de scos rădăcinile pivotante ale bălăriilor. Şi dacă tot am ajuns la cumpărături la departamentul „grădină”, evident c-am mai luat şi nişte plicuri de seminţe: flori necunoscute, dar care m-au ispitit.
Mai nou facem focurile din 2 în 3, în special din cauza umezelii, primula galbenă are multe flori, la fel şi iasomia, liliecii au muguri vizibili şi o parte din seminţele puse pe post de răsaduri au făcut plăntuţe: garofiţe, conopidă, busuioc, cimbru, măghiran. Tare dragi îmi sunt!
A dat primăvara, dimineaţa ne trezim pe lumină, păsărelele sunt în plină conversaţie, găinile – vorbăreţe, la şuetă, Gonzales se laudă gălăgios şi mai nou a început să ne atace (dar asta nu de la primăvară cred că i se trage). Se văd schimbări şi-n curte, şi-n grădină, dar mai ales pe drum şi pe marginea lui: au răsărit pet-uri, cutii de bere şi pungi plantate de nu se ştie cine în iarnă, au apărut copii cu role şi cu biciclete, iar terenurile de tenis cu piciorul, crescute pe şosea încă de anul trecut, sunt proaspăt marcate cu vopsea alb-curăţenie-de-Paşte.

luni, 21 martie 2011

Flori proaspete. Poze

Toate le vezi cum ieşi din casă. Şi te-apucă un chef să le tragi în poză fix pe întuneric.









Schimb confort urban pe libertate rurală (106). Adaptări la mediul vestimentar, 3 şi gata

Accesorii vestimentare. Pentru drumul în oraş, genţile de zi cu zi tind să fie înlocuite de rucsacuri impermeabile (în care mereu îşi găseşte locul o lanternă, că nu ştii când şi la ce îţi trebuie), iar acasă descoperi minuni neştiute: căciulile peruane sunt tare prietenoase, indiferent de culoare, mânuşile tricotate nu doar există, ci sunt şi utile, cele din fleece ţin de cald şi dacă sunt ude, mitenele – mânuşile cu degete incomplete – te feresc de bătături, pălăriile de soare, din pai împletit, sunt nespus de eficiente în soare puternic. Când plouă, bune sunt cipilicile din fâş; şepcile sunt mereu utile şi cu cât sunt mai multe cu atât mai bine.
Rezumativ, folosesc cam jumătate din hainele pe care le aveam, a trebuit să cumpărăm şi haine adecvate – gecile de iarnă, alte fleece-uri -, nu prea multe, pentru că aveam stocul cu cele pentru munte şi pentru concerte/festivaluri open air (blugii Diesel, pe vremuri negri, tricourile foste negre şi ele, actualmente gri-maro-incert, hanoracul cu fermoar până jos). Încălţăminte însă a trebuit să cumpărăm toţi patru, exceptând bocancii de munte prea puţine merg pe coclauri. Şi cum nu suntem adepţii „trening – adidaşi” decât în caz de jogging, investiţia s-a cam simţit, dar şi confortul a crescut.
Ne adaptăm din mers. Că, vorba aia: alta casă, altă viaţă.

vineri, 18 martie 2011

Priveliştea noastră. Poze

Încă mă minunez de frumuseţile panoramei noastre.





Schimb confort urban pe libertate rurală (105). Adaptări la mediul vestimentar, 2

Îmbrăcăminte. Pentru drumurile zilnice iarna în oraş, gecile de munte/schi gen Killtec, de -27 de grade, cu glugă, sunt cele mai indicate. Paltonul lung, tot cu glugă, şi scurtele din stofă, gecile din piele, fie ea şi roşie, sunt pentru ţinuta obligatorie, când n-ai de ales. Mai trebuie fulare (eu folosesc bandane în loc de), mulţi ciorapi groşi, mânuşi, de preferinţă din cele cu barieră termică, şi, dacă se poate, parazăpezi. Eu am mov.
Primăvara şi toamna gecile impermeabile sunt must have, balonzaidul lung rămâne pentru ocazii speciale, iar blugii elastici n-au ce căuta în aste vremuri, numai vara merg, când merg orice fel de blugi şi tricourile negre, orice mi-ar spune una lume. De fapt, blugii merg întotdeauna.
În curte, iarna, vestele din fâş şi fleece-urile sunt binecuvântări montane, iar bluzele parţial mulate, purtate pe dedesubt, sunt de preferat; recomandaţi sunt şi colanţii pe sub blugi. Tot bine prind şi şubele cu glugă, cu două-trei numere mai mari, de preferinţă. Primăvara/toamna e vremea pelerinelor de ploaie – merg şi gecile impermeabile, cu glugă -, a hanoracelor şi a tricourilor din bumbac cu mânecă lungă. Vara, tricourile negre nu-s deloc bune când ai activităţi pe lângă casă, de fapt nici primăvara, cu cât culoarea e mai deschisă cu atât mai bine (unde eşti tu mamă să mă vezi umblând în crem şi alb, cum ţi-ai dorit toată viaţa, să nu mă mai vezi în negru mereu…). Blugii sunt mereu minunaţi, dar pantalonii de doc cu buzunare multe sunt şi mai şi; la fel vestele cu multe buzunare, stil pescarul sportiv. De fapt, orice fel de vestă. Nu mă împac cu pantalonii de trening, din orice material ar fi, iar fustele şi rochiile sunt defecte prin definiţie.

***
Şi-aşa constat că, după un an şi jumătate după ce ne-am mutat, încă avem destule cutii de haine nedesfăcute, ceea ce dovedeşte că nu ne-au trebuit. Mai sunt costume, cămăşi, bluze, paltoane, balonzaide şi alte chestii pe umeraşe; nici pe ele nu le-am mai văzut de-o bună vreme, deci se poate – foarte bine – şi fără. Ce-i drept, în astă perioadă nu m-au atras deloc sindrofiile de niciun fel; acasă e un magnet cu care numai obligaţiile profesionale pot concura.

joi, 17 martie 2011

Găini, câini, motani. Poze










Schimb confort urban pe libertate rurală (104). Adaptări la mediul vestimentar, 1

Altă casă, altă viaţă.
Pleci din oraş la sat ca şi cum ai fi un râu ce curge în amonte. Laşi nişte deprinderi şi tabieturi şi te adaptezi. La multe. Mult prea multe. Noroc că totu-i nou şi eşti într-o continuă mirare, că altfel te-ar copleşi. Nu mai e centrala termică, sunt sobele şi boilerul pe lemne. Nu-i greu să faci focul, greu e să-ţi aminteşti să aduci lemne în casă. Ai găini, nu-i o problemă, dar trebuie să pui telefonul să sune ca să nu uiţi să le dai de mâncare. Butelia trebuie închisă după folosire. Nu mai poţi folosi detergenţii cu care erai obişnuit, că nu-i canalizare şi poluezi pământul. În timp, înveţi şi asta, înveţi şi altele. Dar ce te faci, de exemplu, cu stilul vestimentar la care ai muncit o viaţă?
Încălţăminte. Trackerii alunecă în draci iarna, la fel şi talpa Vibram, nu mai poţi pleca în ianuarie cu ghetele sport; cizmele din piele ecologică sunt inutile şi se distrug rapid, cu goretex-ii de oraş îngheţi şi aluneci, la fel şi în ghetele din piele întoarsă. Încălţămintea recomandată pe drumurile zilnice la serviciu/şcoală – bocancii din piele, cu talpa cât mai crenelată. Cizme, ghete şi alte chestii similare cu talpă alunecătoare – doar în caz de ţinută obligatorie. Primăvara şi toamna pantofii sport sunt recomandaţii mei, exclus pielea întoarsă, toate culorile negre sunt frumoase, mai ales că există şi cremă de ghete asortată. Vara sandalele în barete cedează brusc pe pietriş; în celelalte sandale intră pietrişul, aşa că tot pantofii sport sunt de preferat şi atunci.
La capitolul încălţăminte de curte&grădină, apar achiziţii noi şi nebănuit de utile. Cizmele de cauciuc, de exemplu; nu trebuie neapărat să le porţi, simpla lor existenţă oricum îţi generează o stare de confort. La începutul purtării lor senzaţiile sunt stranii, dar te adaptezi repede şi le recunoşti utilitatea. Una lume apreciază saboţii, eu n-am putut să mă înţeleg cu ei, aşa că folosesc pantofii de toamnă cu talpă ca de bocanci şi trackerii gri, cărora le-am prins şireturile într-un mod ager şi mă pot încălţa fără să le desfac. Am papuci din plastic şi-i port chiar (prin curte, că în grădină îmi bag pământ şi în bocanci); sunt utili când sună cineva la poartă sau trebuie să ajungi brusc din casă într-un loc apropiat. Cu cât mai multe perechi, cu atât mai bine, că rar prietenii care vin îşi aduc şi papuci. Pentru vară am păstrat deprinderea urbană a şlapilor. Multe perechi de şlapi.

***
Acum avem un vraf de cutii cu încălţăminte „de ocazie”, adică purtabilă în condiţii rare. Cutiile sunt puse ager în extindere şi reprezintă un suport foarte bun de aruncat diverse pe ele. Când acolo va creşte mobilă, multe din ele vor trebui date; cu conţinut cu tot.

4me

stats

:-D