Like?:)

vineri, 29 aprilie 2011

De week end

Dacă aveţi un bob zăbavă:
http://www.irealitatea.net/

Despre preoţi ortodocşi şi alţi nervi neortodocşi

Marţi după Paşte a venit preotul care nu ne e vecin; a cântat, a stropit şi le-a lăsat pe fetele noastre mască - singure acasă, proaspăt trezite, în pijamale şi cu dezordinea uzuală oricărui adolescent normal în camere. L-au sunat pe domnul meu să-l întrebe ce trebuie să facă ele – cu Botezul, în ianuarie, ştiam că preotul umblă din casă în casă, dar atât, la apartament n-am văzut urmă de preot care să vină „cu Învierea”, cum am aflat după că se practică. Anul trecut ne-au „sărit” de Înviere, când nici nu ştiam că trebuie să-i aşteptăm, anul ăsta n-au venit cu Botezul, deşi îi aşteptam. Am căutat pe net şi am aflat că de patru ori pe an trebuie să vină: de Bobotează, Înviere, Sfânta Maria şi Crăciun. Dacă vin sau nu… necunoscute sunt căile Domnului…
Ieri, pe la 4 p.m., mă sună al doilea preot, care ne e vecin: ştiţi, a venit o maşină, a lăsat pământul în drum, n-am ştiut, n-am fost acolo, mâine e sărbătoare, nu putem face nimic, nu puteţi urca cu maşina până sâmbătă. Am simţit că explodez. Onor mistăr prist de la oraş îşi construieşte o casă cu gard de cazemată mai jos de noi, fix în curbă; una lume din sat spune că şi-a făcut gardul din beton ca să nu-l pună primăria să-l demoleze, c-a intrat cu un metru în drum, ceea ce n-ar fi de mirare, că prea se îngustează brusc. Vara trecută a tot pus în mijlocul drumului pământ, nisip, pietriş, ce avea omul nevoie, de câte ori a avut nevoie, că e aşa deştept pusă poarta lui că n-are cum să intre un camion în curte. Nu conta că nu mai putea să urce nimeni, că noi locuiam efectiv mai sus cu 50 m, că e drum de servitute pentru pădure şi că pe-acolo urcă pompierii în caz de… Nevoile lui au primat mereu. N-are dom’ părinte curent, nu-i nimic, i-am dat noi; are omul de sudat şi s-a ars prelungitorul lui istoric care ne-a pârlit şi nouă o priză, schimbăm priza, îi dăm omului prelungitor de vreo 20 m care se arde şi el, că şi sudatul, şi betoniera au depăşit toleranţa cabului; le trebuie muncitorilor o lopată, apă pentru beton, o atenţie, o măslină, suntem vecini, e normal să ne ajutăm. Dar e normal, se pare, numai din partea noastră, că dom’părinte suferă de misecuvinism cronic şi e dreptul lui să-i încurce pe alţii şi obligaţia noastră să acceptăm. Chiar dacă am avut semnale clare de la început (mistăr prist nu priveşte omul în ochi, e alunecos-zâmbitor, zice mereu da-da şi îşi vede de treabă), am fost pro toleranţă şi am sperat în bunul-simţ elementar; i-am atras atenţia de câteva ori într-un mod mai mult decât decent să nu se mai repete; asta până ieri, când, tot decent, dar cu limba-mi ascuţită nestrunită intenţionat, i-am povestit despre normele elementare de educaţie, despre preotul-model în societate care nu este, de faptul că m-aş lipsi de asemenea vecini, că există modalităţi de constrângere pentru toată lumea, că pietrişul poate fi adus cu elicopterul, eventual se poate încerca o teleportare a materialelor de construcţie. A fost extrem de surprins (ceea ce mă miră, atitudinea mea e fermă de obicei şi nu par omul căruia să i se sufle în ciorbă) şi abia aştept să vină ziua de mâine: va avea parte de o întâlnire de gradul trei cu domnul şi stăpânul meu, mult mai puţin acid ca mine, dar de neclintit când e călcat pe coadă. Pe preot ştiu doar că-l cheamă Florin. Dar când aflu şi numele de familie n-o să ezit să-l fac public. Dixit!

Later edit: FLORINEL TUDOR, aşa îl cheamă pe onor preotul vecin.

Vegetal III. Poze










joi, 28 aprilie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (117). Raport complementar

De Paşti n-au năvălit gratarişti în lizieră şi bine a fost, nici nu îndrăzneam să sper că nu va veni nimeni, dar tare m-a bucurat. Cum mă bucură şi că acum ajungem oricând în curte cu maşina, pentru că operaţiunea „amenajat drum cu traverse casate” s-a terminat cu puţin înaintea sărbătorilor; că în urmă a rămas o mare de gunoaie - pe care va trebui curând să le strângem – nu mă bucură, dar încadrez neplăcerea la „efecte adverse” şi parcă-i mai uşor de tolerat. Cum nu putea totuşi să lipsească fumul de grătar, domnul meu şi-a inaugurat opera din inox fără panglică tricoloră, dar cu pastramă. Tricolor e steagul meu din chioşc, mic, că nu a vrut una lume (până acum) să-mi facă un suport pe care să arborez un drapel mare, dar ştiu eu că va veni şi acea vreme.
Am avut musafiri dragi, a fost soare şi fain, am stat mai mult pe-afară în formaţie completă cu motani & câini, pălăriile de paie şi-au reintrat în drepturi, iar eu m-am umplut de pistrui, semn că primăvara a venit pe bune.

P.S. Blogspotul văd că nu vrea pentru moment să accepte comentarii decât de la cei autentificaţi cu cont google. Dacă ştie cineva vreo soluţie, via mail pls.

Vegetal II. Tot poze

În prima poză este tufişul necunoscut. Ştie cineva ceva de el?








Vegetal. Poze

În cea de-a şasea poză e floarea necunoscută pe care am primit-o. Ştie cineva cum o cheamă şi cum se îngrijeşte?









miercuri, 27 aprilie 2011

Fără titlu. Poze










Schimb confort urban pe libertate rurală (116). După Paşte

A trecut Paştele şi primăvara şi-a intrat în drepturi de-a binelea. Prunii sunt înfloriţi în grădină şi-n în livada de vizavi, când bate vântul ninge peste noi cu flori, merii au bobocii roşiatici plesniţi deja, curând vor înnebuni şi ei, pădurea e plină de viaţă, are mulţi copaci cu flori, e totul verde crud în preajmă şi păsări gureşe îţi umplu auzul.
N-au venit broscuţele la lac anul acesta, încă le mai aştept, dar şi fără ele totul clocoteşte a viaţă: au apărut cărăbuşii sinucigaşi, bondarii se lipesc de hainele în culori pastel, fluturi eleganţi vin domol în recunoaştere, albine, viespi, gângănii roşii cu buline negre, un guşter, vreo două broaşte mari şi urâte şi două cârtiţe plecate dintre cei vii fix de Paşte, vânătorul rămânând încă incert; să fie Hades?.. Să fie Jinx?... Amândoi?...
Înainte de Paşte am apucat să plantez din aromatice şi să mai pun o tură de salată din acelaşi plic, tare sunt curioasă dacă vor ieşi, nu de-alta, dar am schimbat furnizorul de seminţe. Forsiţia şi iasomia de iarnă s-au coafat cu frunze ca nebunele, au înflorit câţiva căpşuni, evident, majoritatea în grădiniţa de flori, că stolonii puşi „pe rânduri” sunt mai leneşi, au apărut nenumărate plăntuţe din seminţele puse acum o lună (nu mai ştiut ce şi unde, dar am schiţe de plantare şi pot să verific dacă vreau). Când îmi luasem orice speranţă, au înflorit o brânduşă alb-mov şi două mov, lalelele olandeze au înflorit şi ele frumos şi-s tare făţoase, că cele autohtone încă nu dau semne în astă direcţie, sunt ele, aşa, mai mimoze. Arţarul canadian e roşu-granat şi am constatat cu uimire că de fapt nu e aşa de la mama natură, ci e altoit, pentru că la bază au apărut nişte frunzuţe verzi şi frumoase, tipice pentru arţarul comun. Punctul de altoire e foarte vizibil, dar până acum nu l-am băgat în seamă, deh, grădinar priceput.
Brăduţul e plin de muguri, magnolia a înflorit şi ea, liliacul se deschide timid, merii acuşi-acuşi înnebunesc, narcisele încearcă să înflorească, via are zbenghiuri roz, inclusiv „viţa ananas” pusă de curând de domnul meu, în Zelist Băsescu e pe 1533, eu îs pe 1358, ceea ce-nseamnă că nici el nu s-a apucat de grădinărit, nici eu n-am intrat în politică, dar am un motiv să verific, din când în când, clasamentul.
Adevărat a Înviat!

Flori de primăvară. Poze









marți, 26 aprilie 2011

Reflexie

Lui Ş.D.D.

Să stai în sâmbăta Paştelui afară, în şezlong, la soare, să urmăreşti jarul de la ţigara light după ce tocmai ai terminat Bărbatul la 40 de ani al lui Dăncuş, să vrei ceva Pink Floyd, nu, nu pune, e sâmbăta Paştelui şi eşti la sat, „respectă cutuma!”, şi aşa iar n-o să mergi la Înviere, cum nu ai fost nici anul trecut şi nici pe la biserica din sat n-ai trecut, chiar dacă-i cunoşti pe ambii preoţi. Nu mergi la biserică, nu te acceptă comunitatea ca fiind parte a sa, nici că-ţi pasă, nu vrei să fii parte a nimic, nici membru a nimic, lasă că eşti mai mândru aşa singur, lup solitar, nu oaie în turmă, qui prodest?
Beau bere la cutie şi sirop de vişine alternativ, pe lângă mine mişună un câine mic, negru şi urât cu spume – soneria noastră, dihanie ubicuă fără a cărei ştire nu poţi să faci un pas. Televizorul nu mai e în dormitor, ce bucurie, pot să citesc Sepulveda în voie în patul conjugal cu saltea mult prea dură, dar cică sănătoasă. Tricoul portocaliu atrage bondari şi musculiţe, nu-mi trebuie polenizare, mai bine îl schimb. Miroase a pământ şi a verde primăvară, vântul îmi bagă părul în ochi şi-n jarul ţigării, nu, nu mai miroase bine, în preajmă cineva îşi plimbă câinele alb cu pete negre, câinii noştri se îneacă de lătrat, nu se mai aud păsările, una hirundo non facit ver.
Ai trecut de 40 de ani şi anul acesta n-au venit broscuţele la lac, e Sfântul Gheorghe, gata cu vrăjile, acum se seamănă busuiocul de dragoste, m-am trezit înaintea răsăritului. Am scris bine, Doru?

Lalele. Poze

Au înflorit, Monica!








4me

stats

:-D