Like?:)

luni, 28 noiembrie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (182). Când vine vremea covoarelor

La apartament fiind, visam că, atunci când voi avea eu casă pe pământ, n-o să mai accept urmă de covor sau de perdea, ba chiar îmi imaginam geamuri duble la ferestre, între care să fac eu expoziție de nimicuri. Nu mă gândeam că geamurile vor trebui deschise pentru aerisire, așa că fantezia cu expoziția a picat din rațiuni practice (în mintea mea, aerisirea să făcea via ușa de la intrare; pertinentă ideea, dar numai în cazul în care mi-aș fi dorit câini cazați pe fotolii, ceea ce n-a fost și nu e cazul, și așa uneori mi se pare c-avem o turmă de pisici, că prea ocupă orice loc fain). Perdele n-am pus – și nici nu intenționez s-o fac, mai repede plase antigângănii zburătoare -, dar jaluzelele s-au dovedit obligatorii cum a dat vara, așa că în astă privință n-am stat pe gânduri.
În dormitoare am pus de la bun început carpete mai țesute, mai persane, toate cu rol colorat-decorativ în primă fază, care curând s-au dovedit și utile; când a venit iarna, am îmbrăcat biblioteca responsabil și holul cât să pot merge desculță la baie. Duminică, după aproape doi ani, a venit vremea să schimb mocheta din bibliotecă în covor din lână și să pun covoare în extindere și în locul de masă.
Da, se simte diferența de confort termic și nu mă întreb de ce n-am făcut-o până acum (covoarele le aveam oricum, sunt cele de la apartament); conform zicalei ”ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple și n-o să-ți placă”, am ajuns ca acum să nu-mi mai doresc pardosele nude. Și ce cald e...

Brumă. Poze



joi, 24 noiembrie 2011

Vocea Lumii

Zalex, ce spui de mica Adele?

Happy

Sfârșitul de an este mereu aglomerat pentru mine, dar compensația – o minivacanță de sărbători – mă face să văd luminița de la capătul tunelului în culori calde.
Și când viața se mai colorează suplimentar, sunt happy, ca azi. Am boxe noi – negre – și un cititor de carduri tot nou și tot negru. Investiția – mică; bucuria – nespusă.
Negru colorator de viață.

După douăzeci de ani

miercuri, 23 noiembrie 2011

Tacit

Obiceiuri de Crăciun la românii de consum, of-of, măi-măi

De două ori pe lună musai să mergem în hipermarket pentru cumpărături mai numeroase, în cazul dat hrană de la pet shop pentru mamiferele din dotare. La penultima aprovizionare, deja în Succes (fostul Pic) era toată zona de la intrare plină de decorațiuni pentru Crăciun, cele mai vizibile fiind suporturile sclipicioase de lumănări și îngerașii bibilou chicioși. Ca ultim răgnet în materie era expusă o păpușă urâtă din cârpă și cauciuc recitatoare de Tatăl nostru; lângă ea, mai vechea chicioșenie păpușească declamatoare de Înger, îngerașul meu; în proximitate, brazi din plastic verde-gri-reciclat, globuri din plastic, ghirlande plasticoase, coronițe americănești pentru ușă, ați ghicit, tot din plastic. Cât de fantastic e în plastic/În plastic e fantastic. Până şi oamenii parcă devin de plastic – uniformi, în serie, rezistenţi la orice stimul exterior care nu se încadrează în trend, dar empatici la ce-se-poartă-în-sezonul-ăsta.
Ieri, la Auchan – scene parcă din același film, cu bonus ediții de sărbători la ciocolate, bere și alte chestii comestibile, brazi vii în ghivece – afară – și Last Christmas bâzâit de George Michael din difuzoare; atât de plină de paraziți era recepția că m-a dus cu gândul la parodia Cârcotașilor (în traducere aproximativă - Crăciunul trecut mi-am omorât pisica, a fost o zi foarte proastă, l-am omorât și pe Grivei). E 23 noiembrie, până la Crăciun mai e mai bine de-o lună și eu deja încep să mă satur de acest gen de comerț.
Aștept tradiționalele și geto-dacele: Crăciunițe cu fuste două dește sub dumneaei, Hrușcă leruind tânguit și omniprezent la radio, cerșetorii cu căciuli de Moș Crăciun colindători prin Piața Milea măritată Tricolorului, Singur acasă pe toate programele tv comerciale în același timp și sms-urile kilometrice cu virgule între subiect și predicat vorbind despre liniște sufletească, mântuire, alinare, smerenie și Doamne-ajută.
Că asta pare să însemne de la o vreme Crăciunul la români.
Sănătate!

marți, 22 noiembrie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (181). Apatie

Mă înnebuneşte cum miroase astă toamnă, în fiecare dimineaţă altfel, cum arată astă toamnă, covor de frunze, altul zi de zi, ceață-n ochi sau brumă pretutindeni și răsărit pe picior de plecare la serviciu, cum sună ăst final de toamnă, păsărele gureșe și vuiet stins de vânt în pădure. Cerul s-a travestit în pictură impresionistă, pământul și pomii sunt îmbrăcați în alb la prima oră iar eu n-aș vrea să mai plec de-acasă, cu atât mai mult cu cât în fiecare an, în astă vreme, am mult prea multe de făcut.
Grădina vegetează, curtea are decorul static, doar că am strâns lămpile solare cărora plănuiesc să le schimb locurile, încă nu știu exact unde, și a picat toamna pe pământ, așa că a trebuit greblată. Activitățile sunt sporadice și se concentrează pe dus lemne în casă, făcut focurile în sobe, urmărit flăcări jucăușe prin geamul sobei din bibliotecă sau umbrele de pe pereți și iubărit animăluțe, în special mâțe negre de canapele acaparatoare.
Găinile sunt grase, câinii mari au iarăși probleme cu reumatismul și i-am trecut pe pastile, Hades tremură ca posedatul, dar nu se lasă îmbrăcat nici mort. Zombie își petrece mai tot timpul dormind în bibliotecă, Jinx bântuie departe pe coclauri de câte ori scapă din casă, iar Mașa a descoperit tunelurile din lucernă; frecvent trage câte o porție de somn acolo și vine plină de urme de flori uscate. Mâțuca a învățat mai nou să prindă și vrăbii – și pe astea le mănâncă -, a demarat o colaborarea fructuoasă cu Gonzales (adică acum n-o mai atacă domnul cocoș, doar o ignoră) și explorează interesată cuibarele urât mirositoare, dar posesoare de ou roșu de lemn ce trebuie educat strașnic.
Vinul e tot must dulceag și bun - n-o să-l mai apuce vinificarea -, domnul meu se sacrifică cu țuica neroasă - se strâmbă, comentează, dar rezistă eroic -, nucile deja curățate sunt foarte gustoase, cum gustoase sunt pufarinele și pufuleții din ritualul de seară din dormitor, la televizor, asezonate cu mustul încă nefermentat.
Gândul îmi zboară des la ce-am greșit în sezonul trecut de grădinărie și ce mi-ar plăcea să fac în cel viitor, fac și răsfac planuri în minte și când și când mă mai lovește câte-o revelație: ce fel de agricultori suntem noi când n-avem nici măcar un dovleac, un porumb, o floare a soarelui cultivate pe moșie?!
Mi-e dor să alerg un zmeu.

luni, 21 noiembrie 2011

Azi - Ovidenia

21 noiembrie. E Ziua Lupului, Anul Nou dacic; acum se termină toamna și e Pragul de iarnă premergător Capului de iarnă – de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie. Se deschid cerurile, animalele vorbesc, comorile ard, se fac vrăji, se ung locurile de trecere cu usturoi. Este o zi a focului, a luminii.

Timp liber

Cred că noțiunea de timp liber nu mai există decât ca definiție a timpului când nu ești la serviciu. Locuiești într-un apartament. vii acasă, te speli/schimbi, pleci la șoping sau cu prietenii. Unde e libertatea? E cea de a alege între două mărci de pantofi sau între trei crâșme? Sau între cele 100 de programe tv din care nu te uiți de obicei decât la 5-6?...

vineri, 18 noiembrie 2011

D-amoru' artei. Contre-jour


Cărţi, plaivaze, teme şi pisici negre

Avem pisici bibliofile, asta e clar. În afară de faptul că biblioteca e, de departe, încăperea lor preferată fie vară, fie iarnă, felinele noastre își exprimă explicit dragostea de cuvânt tipărit. Dacă Zombie de obicei se rezumă la culcatul pe cărți – de preferință deschise -, Jinx le bate și fură semnele de carte, Mașa e de departe cea mai împătimită. Doarme pe rafturile bibliotecii – adoră DEX-ul -, face ordine lună pe-acolo, îmi gustă cărțile de lângă pat - multe coperte stau martore ale interesului livresc al mâțucei – citește mărunt semnele de carte, vânează, fișează și educă orice tipăritură și, mai mult, apreciază și operațiunea scris, cu accent pe ustensilele utilizate în acest scop. Creioanele sunt preferatele ei dar, cum doar eu le utilizez, şi nu mereu, se mulțumește și cu pixurile. Mașa l-a ajutat pe copilul nr. 1 la tema pentru rusă (adică a mâncat din ea, confirmând scuza elevului cu „mi-a mâncat pisica tema”); nici pe copilul nr. 2 nu-l neglijează, ba îl sprijină constant prin lăbuirea fermă a pixului în timp ce-i utilizat la scris teme, operațiune pisicească ce are ca rezultat cerceluși și curcubeie artistice pe coala pragmatică, îmbunătățind-o măiastru. Pe domnul meu îl protejează de ispite și-i subtilizează discret pixul cu care scrie punctajul la canastă (adică prinde pixul în gură și fuge cu el într-o zonă sigură), iar mie îmi aduce din suportul de lângă pat în pat tot ce găseşte pe-acolo.
Figaro, motanul dungat pe care l-am avut, nu acorda interes nici cărților, nici ustensilelor de scris. De vină să fie culoarea neagră a pisicilor noastre actuale?!

joi, 17 noiembrie 2011

Ce mai face Figaro


Patriotism în week-end

Sâmbătă, înainte de prânz, toți patru acasă; domnul – prin curte, „doamnele” - prin casă, la programul administrativ săptămânal. În aer – ciripit obraznic de păsărele, pe pământ alergătură de pisici negre şi lătrături provocatoare.
Dinspre sud, miros rece de toamnă pe final, dinspre vest – foşnet de pădure-n adiere blândă şi gust de nucă gravat pe cerul gurii, dinspre est, de la casa preotului – voci ca un zumzet vesel ale muncitorilor ce întindeau polietilena pe acoperiș. Dinspre nord, unde la vreo 400 de metri creşte o altă casă, un muncitor fluiera vesel o melodie cu aromă de Deșteaptă-te române.
Pe la 10, dinspre nord, din boxe se aude: Un cântec istoric ne-aduce aminte,/Că frații în veci vor fi frați./Un cântec de luptă bătrân ca unirea, / Voi compatrioți ascultați...
Până după ora 12, Treceți batalioane române Carpaţii am ascultat, în diferite interpretări, de la Furdui-Iancu și Veta Biriș la un cor bărbătesc. Și am cântat, uitându-mă când și când la steagul de pe chioșc care s-a cam decolorat și ar trebui schimbat.
Linişte liric-patriotică.

Pisici negre. Poze

Jinx și Mașa, in&out.










miercuri, 16 noiembrie 2011

Mașa in & out. Poze









Schimb confort urban pe libertate rurală (180). Vaccinuri

Sâmbătă a venit veterinara cu vaccinatul, că aici așa e modelul, înaintea colindului de sărbători se vine în noiembrie cu vaccinatul antirabic. Mă avantajează tradiția asta a satului că ne scutește de oareșce complicații cu adus vet-ul acasă, că oricum nu stresăm noi dihăniile să le băgăm în cutii și să le ducem cu mașina în oraș la cabinet (să nu mai spun că e și mult mai ieftin). Castor și Polux au fost cuminți de parcă nu ar fi înțeles ce li se întămplă, dar cu Hades a fost destul de complicat: s-a prins repede despre ce e vorba, s-a refugiat la lemne și tremura rău. N-am reușit să-l vrăjim, tehnicianul nici gând să se poată apropia de el, așa că doamna doctor a trebuit să presteze cu mânuțele din dotare operaținunea vaccinat dihanie neagră și ubicuă ținută de domnul meu; oricum cățelul a fost stresat și am eu impresia că data viitoare va ști cum să-i primească pe doctoră și pe tehnicianul personal, sper doar ca ei să nu încerce să intre în curte imediat după ce au sunat, așa cum am văzut că se cam poartă.
Zombie n-a avut niciun stres, Jinx a avut tendința să atace, de control, dar l-a potolit R., iar Mașa n-a servit, pentru că ea are propriul program de vaccinare. Degeaba a încercat tipa să mă convingă că se poate face antirabicul după trei luni, ba chiar că e indicat, schema de vaccinare prevede antirabicul la șase luni. Cum pupăza are doar patru, am spus nu, mulțumesc. Straniu mi s-a părut că n-a întrebat dacă animăluțele sunt deparazitate, dacă sunt sau nu vaccinate, măcar antirabic. Trupa de șoc avea azimut vaccinarea obligatorie, ce conta dacă a mai fost sau nu făcută vreuna de curând.
Câinii sunt niște ticăloși mofturoși la mâncare, Hades e obraznic și gelos, Grasul consideră că bolovanii-bordură de la bechtelul meu sunt jucăriile pe care eu le așez acolo doar ca să-i fie la înde-gură sau înde-labă lui, iar Castor e un drăguț, mă însoțește pas cu pas prin curte și grădină sau mă asistă înțelept când am activități diverse pe terasă sau în chioșc.
Zombie bântuie el știe pe unde și vine cu căpușe la superofertă, umblă și Jinx telelelu, dar mai prin preajmă și aduce doar turiță, Mașa sare gardurile dar nu se îndepărtează de curte decât când îl urmărește pe Jinx, și nici atunci prea mult. E o continuă agitație Jinx-Mașa, se joacă, se scuipă, se aleargă, se vânează în același măr, iar se scuipă, se supraveghează reciproc, se mușcă, zgârie, scuipă, bat, mănâncă și dorm împreună, iar se scuipă, cert este că majoritatea timpului sunt cam în același loc. Jinx continuă să vâneze păsări, șoareci, cârtițe, îi prezintă mâțucei prada (de fapt, i-o aduce pur și simplu, că el e un domn și nu mănâncă așa ceva) apoi o lasă pe ea să facă ce-o vrea. Și domnișoara a vrut să vâneze ea, iar rezultatul s-a concretizat în trei șoareci prinși prin grădină, toți aduși foarte vii pe terasă, cu intenția de a-i duce în casă unde să-i vâneze în continuare. Sâmbătă a venit pe timp de zi cu unul (noroc c-a văzut-o copilul nr. 2 când l-a prins, că altfel nu-i închideam fetei ușa, dacă i s-ar fi făcut frig?) și m-am amuzat cum își apăra prada mârâind pe oricine trecea prin preajmă, dar duminică seară chiar m-a supărat: aproape de 10 a țâșnit afară, a sărit pe gard și a dispărut. Peste vreo cinci minute s-a întors cu un șoricel roșcat care chițăia tare săracul, spre deliciul Mașei și întru cutremurarea mea; faptul că n-am lăsat-o cu el în casă a surprins-o, dar s-a repliat rapid și s-a dus cu el la locul lui Zombie, unde l-a mâncat. Luni iar a venit cu un șoricel roșcat, ziua și prada.
Că motanii au învățat-o să vâneze mă bucură, dar nu puteau s-o învețe și să nu mănânce dihania vânată?!

marți, 15 noiembrie 2011

Alee policromă. Poze




Schimb confort urban pe libertate rurală (179). Pregătiri de iarnă în așteptarea ploilor de toamnă

S-a răcit vremea și diminețile miros acum fiecare altfel, uneori mai a frig și-a iarnă, alteori a toamnă de pământ înmiresmată. Pădurea trece din galben pur în oranj ton rupt, liziera e maroniu-arsă, pomii din grădină s-au hotărât în sfârșit să se dezbrace, iar în casă miroase a gutui, e liniște împăcată și căldură de foc viu. Îmi place diferența de temperatură afară-în casă, când intru mă învăluie o împăcare generatoare de zâmbet și deja gândul îmi zboară tot mai des spre sfârșitul de an, mai ales că de sâmbătă seara am deschis și sezonul de canastă.
Chiar dacă ziua, ca ore lumină, e mai scurtă, parcă timpul nu mai curge așa repede, lista de pe frigider cu „de făcut” nu mai e la fel de generoasă și cele două zile libere petrecute activ zău de nu se văd, se simt.
În curte am început pregătirile pentru zăpada ce va să vină destul de curând – deja joi și vineri a fulguit vag –, zona în care au fost flori e curățată, lemnele sunt puse la adăpost, rumegușul e strâns sub formă de grămadă ordonată și așteaptă să devină material antiderapant, vizuinele lui Hades care amenințau să se prăbușească peste bleguța de Mașa au fost acoperite cu pietriș, iar conductele de apă sunt golite și pregătite de iarnă.
Am măturat frunzele căzute – zeci de roabe duse fie la compost, fie puse pe lucernă, să devină până în primăvară cald îngrășământ -, am strâns de prin curtea păsărilor tot în scopul pregătirii pentru zăpadă și am demarat demontarea gardului dintre curte și vechea curte a păsărilor; zona eliberată deja face ca spațiul să se deschidă considerabil (urmează să mutăm – zău de știu unde – mândrele cutii pe care le mai are încă domnul meu) și deja îmi fac și-mi refac planuri cu ce flori și unde voi planta pe-acolo, unde și câte băcuțe vor crește sub sălciile din jurul lacului. La capitolul flori, am mai plantat o tufănică mică și gabenă primită și în sfârșit știu unde vom muta trandafirii buchetari roșii: între cedru și arțarul canadian.
Stratul gros de lucernă și frunze uscate pus întru protecția plantelor e o isipită de nerefuzat atât pentru câini, cât și pentru pisici: care cum are vreme, vine și sapă responsabil în el, iar Grasu a reușit chiar să scoată din arpagicul plantat, de altfel, destul de adânc. Așa că am fost obligată să pun pe deasupra crengi cu țepi – trandafiri, zmeură –, spre dezgustul motanilor și suprinderea Mașei, că domnii câini nu-s prea impresionați: înainte să se culce pe stratul cald și plăcut mirositoriu înlătură dezgustați capcanele înțepătoare, oftează adânc și se răstignesc la soare.
Lucrările de toamnă în grădină avansează domol spre deloc, domnul meu a scos prazul și sfecla roșie – ultimele recolte - și a truns zmeura. Cum săpatul o să-l lăsăm pentru primăvară – cu furca dreaptă, facem experimente -, pe pământ am lăsat tulpini, frunze și am pus rumeguș, cenusă și gunoi de la găini. Acum (încă) aștept ploile de toamnă.

luni, 14 noiembrie 2011

4me

stats

:-D