Like?:)

marți, 26 iunie 2012

Când ești om cu țăranul nesimțit


Să fii orășean mutat la sat echivalează pentru populația băștinașă prestatoare de lucrări agricole cu a fi mare bancher care oricum nu are ce face cu banii; orice fac e contabilizat exact la preț pe oră, indiferent de randamentul pe care îl au la muncă, iar dacă nu le oferi trei mese pe zi, băutură și cafea deja se uită strâmb la tine.
Aveam nevoie de o femeie la săpat și plivit în marea noastră grădină de un pic peste 100 mp. Nea Sandu, priceput în toate, mi-a spus cinstit că lui nu-i place să grădinărească dar, cum „muierea” lui „i-a făcut bucata” și a plecat la muncă în Austria, iar el apucase să promită din toamnă că ea se va ocupa de grădina noastră, s-a simțit dator să ne găsească pe cineva. Și ne-a adus o pupăză, pe principiul că e și ea tânără, îi e vecină și să câștige și ea o pâine. Am fost de acord, cu toate că la ce privire pierdută avea am suspectat-o că nu e în stare să facă nimic; dar nimeni nu se naşte învăţat şi, cum experienţa se face în timp, hai să-i dăm fetei o şansă.
Vine mamzela vineri seară întru văzut ce are de făcut sâmbătă.
- Trebuie, în ordine, copilite, legate și săpate roșiile, tăiate bălăriile de pe alei, săpați ardeii, cartofii, bamele și, eventual, plivite ceapa, ridichile negre și usturoiul.
- Aaa, io nu știu să copilesc.
- Dar să sapi știi?
- Ei, cum nu?
Nea Sandu:
- Vin eu, doamnă, mâine pe la 9 și copilesc roșiile, le leg și le sap.
Cum vineri noapte am dat rock la toată liziera (că-n sat nu se aude), am jucat table, am băut pălincă de Satu Mare, am cântat şi am dansat până după ora două, sâmbătă dimineaţă s-a trezit domnul meu s-o aştepte pe individă (eu oricum nu funcţionez în parametri normali la primele ore, pentru mine 5 am e mai repede oră de mers la somn, nu de trezire). Am făcut ochi pe la 8,30, mi-am luat cafeaua şi am mers în grădină. Mamzela plivea ceapa; nu mi-a convenit, îi spusesem că-i la capitolul eventual, dar... treacă de la mine.
A venit nea Sandu, s-a mişcat în stilul lui, ca o furtună, a terminat rapid („Aoleo, doamnă, ce mocăită e asta, n-o mai duc niciodată nicăieri!” „Las-o, nea Sandu, e mică şi ea, învaţă, dacă noi n-o primim, cine s-o ia la muncă?”), s-a uitat la pomi şi vie, am făcut planuri pentru sâmbăta viitoare și listă de cumpărături (6 saci de ciment, o căruță de balast) şi a plecat fericit cu aparatul de pirogravat pe care îl avea domnul meu de când era în gimnaziu (nea Sandu face iarna obiecte decorate din lemn, că nu poate să stea degeaba).
Am rămas în contiuare în grădină, mai smulgând ceva bălării, mai săpând cu săpăliga de floricultură în zonele unde puteam să intru (încă îmi e interzis – și chiar mi-e greu – să stau aplecată sau să merg pe terenuri în pantă sau accidentate) și ținându-i pupezei companie. Am aflată că o cheamă Cristina, e dintr-un sat sărac din Oltenia, are 20 de ani și s-a măritat la 15 ani ( :-O ). Are 8 clase, nu e măritată cu acte, soțul ei n-are serviciu, ci lucrează cu ziua și locuiesc cu părinții lui într-o casă bătrânească.
Cum mi se pare inuman să muncească cineva în plin soare la orele toride ale prânzului, spre ora 12 am convenit cu ea să meargă acasă și să se întoarcă la 5. Am întreabat-o dacă vrea să-i dau bani ca să-și cumpere ceva de la magazin, i-am povestit cât consider eu că valorează munca ei și că înțeleg că e la început și nu stă prea bine la capitolul randament; i-am dat 20 de lei (cu toate că nu merita nici 15, dar nu i-am spus), am întrebat-o dacă e bine, ea a părut mulțumită și a rămas că ne vedem la 5.
Pe la 1 sună foarte jenat nea Sandu; mamzela era profund nemulțumită, că ea nu mai vine, că trebuia să-i dau măcar 30 de lei și două mese, că ea dacă merge la sapă la porumb ia 50 de lei în 12 ore. Ce a prestat fata: a plivit cam 6 mp de ceapă, a tăiat bălăriile pe vreo 12 ml de alee între straturi, a săpat opt cuiburi de ardei, a strâns și a dus bălăriile rezultate la ars. Totul a durat spre patru ore şi, cât de nepricepută sunt eu, în condiții normale aş fi terminat în maximum o oră și jumătate. N-am prins nici ce regulă de trei simplă a aplicat ea de i-au ieșit 30 de lei în 4 ore, dar de enervat m-am enervat.
Domnul meu l-a rugat pe nea Sandu să-i dea el 10 lei (eu n-am fost de acord, dar dacă apărea pupăza în zonă cred c-o aruncam peste gard) și a rămas să vorbim sâmbătă.
Sper să nu mă mai întâlnesc vreodată cu pupăza. În afară de faptul că o voi înfrunta în public, că o să am grijă să-i fac reclamă negativă între vecinii venetici (sursele financiare principale), voi aplica o cutumă a satului care contravine flagrant cu regulile în care am trăit până acum: celui care nu e om nu-i răspunzi la salut.
Din primăvara ce vine nu mai plantăm în grădină decât ce putem îngriji noi. Dixit!

12 comentarii:

Daniel spunea...

Corecta si ultima propozitie, cam asa gandesc si eu in fiecare an. Din pacate primavara, inainte sa se nasca buruienile, ceva ma tot impinge de la spate sa tot pun intr-o veselie samanta.


Si inca ceva, ploaia ce a trecut peste voi, azi noapte a ajuns la noi si bine a fost!

simf spunea...

@Daniel - mare ispita semintele, stiiiu. dar sper sa rezist
(si la noi a plouat azi noapte, linistit, asezat, binefacator)

irenadaiana spunea...

asta parca-i neam cu Marin al nostru. Fara masa la pranz nici nu se discuta. si se trage de timp la greu. Pai ultima data cand l-am chemat sa ne intinda niste plasa de sarma ( culmea e ca stiam ce presupune ca o parte o intinsesem eu cu M.) el statea si dadea indicatii iar eu trageam de plasa. Drept pentru care la urmatorul tronson l-am sarit din peisaj. :)

simf spunea...

@daiana - mi-am propus ca de-acum inainte cand mai vine vreun exemplar de taran necunoscut in curte sa vorbesc din start de timp, pret etc. uneori ar fi mai ieftin sa aducem din oras oameni la munca.

Ilincaotgramesti spunea...

Relationarea cu localnicii este un rau necesar.

Folosirea lor pentru prestari servicii este de evitat.

Lasa in urma o dara de energie negativa.

Te costa cat nu face si te-alegi cu critici si comentarii.

In plus orice acces in curtea si in casa ta reprezinta, voluntar sau involuntar, o sursa in plus de informatii pentru raufacatori.


De gradinarit ...o fac cu mintea la momentul respectiv.

Si eu uit in fiecare an esecurile, oboseala, dezamagirile de anul scurs si o iau de la capat cu semanatul si toate cele. Dar macar imi raman in minte trairile mele si numai ale mele iar hrana mea nu este atinsa de "maini pagane"!

simf spunea...

@Ilinca - la varianta cu accesul in curte - sursa de informatii nu ma gandisem. dar mare dreptate ai.

MariaS spunea...

Cata dreptate ai in privinta parerii taranilor asupra "orasenilor " mutati sau nu la tara ,dar cu oarece proprietati:((.Si la mine in zona este fix aceeasi problema, numai ca eu am evitat pe cat posibil sa ma "incurc " cu ei! Ptr. ca odata "inaditi " nu mai scapi de ei si ,tot timpul se ofera sa-ti lucreze ceva ,dar pretul...sau ce ma enerveaza pe mine cel mai mult este ca vor sa le cumperi diverse de la oras ' ca ei nu gasesc ' si in schimb iti dau VIN.De parca orasenii o tin numai in betii !!
Incerc sa omor iarba cat sa nu ne manance serpii , mai vin prieteni ,oraseni si ei, dar care vor sa experimenteze ceva nou si sa se relaxeze dand cu sapa :))...mai vine si mama cand are timp...si cand nu voi mai putea face fata nu voi mai cultiva nimic cu pretentii si gata ! Dar ma avantajeaza faptul ca eu nu locuiesc acolo...pe camd la voi...

simf spunea...

@MariaS - nu depindem deloc de gradina, doar ca ne e drag sa vedem minuni pe-acolo. dar pana la urma minuni sunt si ceapa, cartofii, fasolea etc. si ele nu trebuie dragalite des.

irenadaiana spunea...

dar culmea la mine e ca Marin al nostru e orasean get-beget. Deci cade si varianta cu orasu'. Cert e ca oamenii smecheri ii miros p'aia cu bunsimt de la o posta si nu se sfiesc "sa-i faca" pentru ca stiu ca nu vor riposta ca sa nu-i puna intr-o situatie neplacuta. Stiti vorba aia - mi-e rusine de rusinea lor.

Unknown spunea...

Superb! Ce sa zic...valoarea unui om...!!!Cu greu mai gasesti oameni valorosi!

Anonim spunea...

Oooof..of..pupaza Claudia mi- a zis de la inceput ca vrea 50lei ,1 pac tigari,3 sandwichuri si 2 cafele mari..Am executat comanda di am plecat la scarbici....si la 5 cand am venit facuse jumate treaba- trebuia sa scoata cu furca iarba pe o portiune de gard lata de ,40cm si lunga de 20 m...nu trebuia sa o care..doar sa o puna gramada....ea s fixat pretul!!! Si am datsi un bidon de Cola bonus..
Dar cine a mai vazut-o ...a lasat virba ca pentru banii aia a facut destul....si in uichend am gatat noi treaba Peste o saptamana au plecat vreo 25 cuiburi de cartofi si 5 ravase de ceapa in dirrctie necunoscuta la drum de noapte.

Anonim spunea...

Am uitat sa semnez mai sud - sanda
.

4me

stats

:-D