Like?:)

miercuri, 19 septembrie 2012

La mijloc de septembrie

* S-a răcit vremea şi nici că-mi pare rău, umblu cu drag la serviciu cu geaca de blugi şi în pantofi, iar acasă cu hanorace şi cu ultima achiziţie de care sunt cam mândră: saboţii mei de cauciuco-plastic Woz. N-a plouat de multă vreme, dar temperaturile scăzute pe timp de noapte aduc ceva umezeală şi mirosul pământului s-a schimbat. Pădurea începe să se fardeze cu urme de galben, miroase incredibil a rumeguş proaspăt, a struguri şi a pere, câinii încep să-şi pună ţinuta de iarnă (pe cea e vară abandonând-o prin toată curtea), găinile se îngraşă vizibil şi luminile peisajului virează uşor în galben.
* Au început să vină lemnele de iarnă, aduse şi tăiate cu drujba de zimbrii ţapinari, iar domnul meu se relaxează spărgând butuci – chiar îi place, cum îi place şi motocositul -, între nenumărate episoade de strâns prune și mere pentru țuică. Nu mai fac prognoze privitor la impresionantele cantităţi de alcool pe care le va obţine, pentru că iarăşi va spune c-am cobit eu şi din acest motiv n-a avut el rezultatele scontate.
* În grădină, roșiile, ardeii și castraveții continuă să rodească, dar mai subțirel, curând va trebui să culegem merele și strugurii (teoretic ar fi trebuit să se coacă în a doua parte a lunii octombrie), apoi și prunele Anașpet. În materie de conserve, m-am hărnicit întru experienţe: roşii cherry în suc, reţetă proprie, de leneş, fără separat seminţe şi pieliţe, pasate cu blenderul; cu busuioc, usturoi şi frunze de ţelină – vedem cum vor fi şi cât vor rezista.
* Am început să cumpăr seminţe pentru sezonul 2013 şi, bonus, nişte bulbi de muscari; nu ştiu unde îi voi pune, dar clar trebuie să le inventez un loc, cum trebuie să mă hotărăsc unde voi face stratul înălţat sub formă de potcoavă pe care am intenţia să-l mobilez cu legume compatibile între ele.
* Anul acesta n-avem nici măcar un fir de porumb – doamnele găini au avut uruială, sorg, măturică, grâu și alte minuni culinare cumpărate de domnul meu pentru ele, aşa că n-a mai fost niciun bob rătăcit care să încolţească. Nici fasole n-avem, dovleci nici atât (n-am plantat niciodată), aşa că mă întreb ce fel de ţărani gospodari suntem noi fără porumb fasole dovleci. A, da, ţărani cu brocoli patison ardei mexican.
* Constat că din ce în ce mai des îmi apare acel moment în care timpul se dilată, când fiecare clipă e suma veşniciiilor ei. Da, important este să-ţi placă ce faci.

4 comentarii:

cristina spunea...

apăi da. cum arată ardeii mexicani?

simf spunea...

@cristina - ardei iuti, cam sub forma de cireasa, dar mai mari - unii, iar ceilalti seamana cu ardeii bulgaresti (un strop mai mici insa). rod au de vreo 2 saptamani, abia acum icnepe sa creasca.

silavaracald spunea...

La cat e de muncit acolo, e de mirare ca mai aveti timp sa dormiti...
Recolta bogata va doresc! :)

DANI spunea...

Nu ti se pare, ca timpul se dilata mai ales toamna ?
Poate pui reteta aia de conserva de rosii, ca tare-mi plac retetele simple :) Eu am facut doar bulion si niste vinete dinstuite cu ceapa si ardei, de pus in sosuri la macaronade.

4me

stats

:-D