Like?:)

miercuri, 3 octombrie 2012

Spovedanie de toamnă

* Nu-mi plac cifrele; urăsc să rețin valori default – numere de telefon, număr de pantofi, coduri pin. IP-urile însă le rețin fără efort.
* Îmi plac filmele alb negru, jocul lumină-umbră, cărțile vechi, instrumentele de scris cu peniță sau carbon, hârtia ivoire, agendele cu pagini gălbui și caietele cu foaie velină.
* Nu mă atrag băuturile alcoolice dulci, cocteilurile, vermutul și băuturile numite generic pentru doamne.
* Nu-mi plac bărbaţii cu păr pe gât, cei care cântă muiereşte, sensibili-cu-citate profunde, de statură liliputană sau cu fizic delicat.
* De obicei, sunt o fire optimistă şi una lume zice că şi tonică (off the record, alta lume zice că-s o scorpie), dar am zile în care sunt într-o formă de cozonac de-a dreptul.
* Nu vreau să intru în nicio uniune, în nicio asociație profesionistă, în nicio antologie de cinevauri. Lumea se miră când spun că nu vreau și eu mă mir de mirarea ei.
* Îmi place toamna cu vântul ploile griul şi gustul ei înmiresmat.

5 comentarii:

cristina spunea...

pai si cu visinata ucigatoare de muste si atragatoare de mashe cum ramane?

simf spunea...

@cristina - e hand made, strong - la 40 de grade - si dulceata atent controlata. visinata noastra e medicament.:)

mihai spunea...

Imi place ce nu-ti place tie....
Chiar daca nu am mai scris urmaresc cu atentie evolutia

vic spunea...

mi se pare ca vrei sa fii normala.

silavaracald spunea...

Îmi place să văd cerneala uscându-se încetișor în urma stiloului, de-aceea aplec mereu capul, ca s-o văd mai bine, în lumină.
Îmi place să încerc să ”citesc” oamenii după scrisul lor; nu neapărat după conținut, ci după felul în care răsucesc, rotunjesc, împrăștie sau ascuțesc literele. Nu sunt grafolog și nici nu cred că felul în care caligrafiem literele spune ceva definitoriu despre firea noastră, pentru că am cunoscut persoane cu scris mare și armonios care nu-s mărinimoase, și oameni cu scris mărunt, îngrijit, care-s zăpăciți, uituci, inconsecvenți...

4me

stats

:-D