Like?:)

luni, 10 decembrie 2012

Dacă e post, e spovedanie

  • Când împlinesc 40 de ani, femeile îşi cumpără de obicei casete de bijuterii, ceasuri, portvizituri, seturi de manichiură, rame foto. Eu m-am tatuat şi mi-am luat o geacă roşie din piele, croi rocker. Pentru că merit.
  • Mănânc merele cu totul şi mi-ar plăcea să pot cumpăra pungi cu seminţe de mere.
  • Rar uit mobilul acasă, dar când o fac mă încearcă aşa o libertate că-mi vine uneori să mă fac că-l uit.
  • De la o vreme fug de târgurile de carte, mă copleșește abundența de volume colorate și am impresia că târgul în sine mă dojenește că nu-s în pas cu lectura aparițiilor noi.
  • Uneori, mănânc singură în oraş; mereu am ceva de citit şi-mi face mare plăcere să citesc când mănânc, ştiu că nu e sănătos, dar tare plăcut e. Nu mă miră că oamenii se uită suprinşi – o tipă care mănâncă singură, uau! -, ci mă suprinde faptul că până de curând n-am văzut asta.
  • Nu gust filme indiene și seriale turcești, telenovele de orice cetățenie și filme zise romance; prefer documentarele, fie ele și de război sau despre descoperiri ale tehnicii.
  • Mă fascinează scrisul de mână al oamenilor și mi-e dor de-o scrisoare clasică, pe care s-o pot privi, pipăi, adulmeca. Primesc în fiecare an 3-4 felicitări prin poștă și mă foarte bucur, sunt calde, personale, pline de energie și-mi dau o stare de bine pentru mai multe zile.
  • Îmi plac fotografiile vechi, îngălbenite de vreme, și mă cufund în poveștile ce cred eu că le ascund.

10 comentarii:

greenzonelife spunea...

Si mie mi-e dor de vremurile cand trimiteam felicitari si scrisori de sarbatori, scrise de mana si cu suflet.

vic spunea...

dupa aceasta spovedanie, fata mosului, cred ca esti perfect normala.

Anonim spunea...

Si poza cu tatuaju'?????cand vedem???Ca banuim ca se poate arata...

Anonim spunea...

yeeep!!anda

Anonim spunea...

yeeep!!anda...normal

simf spunea...

@anda - daca vrei, iti trimit tie o poza pe mail :)

Anonim spunea...

ii porno????..sau mi oh mi???

simf spunea...

anda, e ochiul lui horus. pe umarul stang :)asta e imaginea: http://fusaru.blogspot.ro/2011/11/tacit.html

gamalia spunea...

O sa am nevoie de adresa, ca sa iti trimit scrisoare scrisa cu mana. Daca n-are stampila pe plic, n-are farmec, zau.

simf spunea...

ema, nu zice de doua ori:))

4me

stats

:-D