Like?:)

vineri, 27 iulie 2012

Seară de iulie cu pahar crem şi mâţă neagră


În paharul meu crem, de sticlă clară, cu vişinată, o muscă s-a sinucis. N-a suferit mult, a aterizat pe spate, a dat de două ori din picioare şi asta a fost tot.
Eram pe terasa din faţa bucătăriei, pe scaunul pliant de pescar, cu un taburet alb pe post de masă.
De pe scândura-bancă fixată de R. lângă taburet, Maşa se uită interesată în paharul meu. Se apropie, bagă lăbuţa în vişinată, apoi o scoate şi o linge prelung. Lăbuţa neagră văzută prin sticla crem devine maro şi face un unghi nefiresc la buza paharului. Mai încearcă o dată să scoată musca; iar se linge. Şi încă o dată.
Într-un târziu reuşeşte să o apuce cu gheruţele. O mănâncă de pe lăbuţă, se mai linge o dată responsabil, apoi coboară. Întâi se spală metodic, apoi mi se urcă în braţe. Mai bagă de două ori lăbuţa în pahar, se linge bine, oftează adânc şi se răstigneşte a somn pe picioarele mele.
Vânătoarea muştei o epuizase.

joi, 26 iulie 2012

Atunci/Acum. Calendar*


      -         Cum o da Bunul Dumnezeu, iacă, la un an bun fro trei proşti.
-         Dar aşa era şi pe vremuri, cu primăvară scurtă, rece, ploi multe şi apoi secetă?
-         Deh, cum iera anu’. Iera secetă, iera şi inundaţii, iera şi zăpadă multă.
-         Nu e mai cald acum vara, nu e mai frig iarna?
-         Nu ie, taică, ie cum ie anu’.
Nu vremea s-a schimbat, ci noi. Copil fiind, în primăvară n-aveam timp de analize meteo, termometrul era unul singur, se punea sub braţ şi îl uram pentru că deseori prevestea un stat în casă de două-trei zile. Dacă nu ploua, era timp de fotbal, dacă ploua, de expediţii prin subsoluri şi de “dat cu liftul” la blocurile turn. Vara eram baterii de energie şi nu ne toropea căldura, chematul în casă al părinţilor era mereu frustrant şi de neînţeles – păi de ce îi e aşa cald? -, iar perspectiva somnului de după-amiază ne umplea de spaime; asta până când apucam să stăm cinci minute în pat, când filmul se rupea brusc pentru măcar o oră. Timpul stătea în loc, ceasul nostru indica doar vacanţă, iar limbile orelor treceau de la licurici la mere văratice şi concediul la mare, de la drumeţie şi bicicletă la raţele şi vânătorii şi ţară ţară vrem ostaşi, de la încurcat spicele de grâu ale lanului dinspre Smeura  la pere, struguri, pepeni şi porumb fiert, cu punctul de spaimă terminus - mirosul de rechizite noi. Era primul semn că vacanţa e pe sfârşite şi prevestea groaznica întrebare măi copile, tu chiar ţi-ai făcut temele de vacanţă?
Toamna venea cu prune, struguri şi vinete coapte pentru iarnă, cu miros de oţet, borcane învelite în pături şi buchete de mărar. Venea cu bucuria revederii colegilor, cu tenisul în curtea şcolii, cu poveşti despre cum mi-am petrecut io vacanţa de vară, cu măsurătorile la tocul uşii şi aaaa, eu am crescut mai mult.
Geaca îşi intra în drepturi şi singura constatare pe care-o făceam era că am mai multe buzunare ce puteau fi umplute cu comori, ploaia ne făcea să stăm în faţa scării, sub copertină, spre bucuria părinţilor care măcar ştiau unde suntem, iar răcirea vremii era prilej de bucurie: prevestea iarna şi pentru asta ochii erau aţintiţi spre cer în speranţa unor fulgi de nea la început de noiembrie. Frigul era un impediment minor depăşit cu zece minute de drăgălit caloriferul din casa scării.
Decembrie venea cu nerăbarea Crăcinului şi dorul de vacanţă, cu colindat, brad împodobit şi de obicei zăpadă, cu cazemate şi bătălii. Revelionul era cu prăjituri coapte în bucătărie, artificii, gălăgie şi turnirurile cu brazii scoşi din casă, apoi iar începea şcoala şi bătăliile zăpezii se mutau în curtea ei. Urmau ghioceii, cocărăii şi florile Paştelui din Trivale, poieniţa de vizavi de schit se trezea la viaţă, platoul se umplea cu fotbalişti, gimnaşti, karateka şi judokani amatori de toate vârstele, apoi zarzării şi cireşul negru de lângă Casa Pionierilor; ieşeau puii din ouă şi cuiburile trebuiau vegheate de aproape, venea vreamea coroniţelor de salcie, margaretele şi fragii se cereau culese.
Un an dura o eternitate şi timpul trecea altfel pentru că îl măsuram cu altă unitate de măsură. Încă nu uitasem că lucrurile cu adevărat importante nu ţin de a avea, ci de a face, a şti, a deveni; iar când acum mi-e dor, nu de acolo mi-e dor, ci de atunci.
N-am făcut vreo şcoală sau ceva cursuri în care să mă pregătesc pentru meseria de adult; m-am calificat fără să ştiu la locul de muncă şi nu am cum să-mi dau demisia. Dar numai de mine depinde să-mi populez calendarul cu notiţe: 15 iunie – licuricii, 24 iunie – coroniţa de sânziene, 10 iulie merele dulci, 1 august pepenii, 1 septembrie rechizite. Creioanele Koh I Noor, gumele şi ascuţitorile mecanice au rămas; manualele le-am înlocuit cu cărţi, caietele cu coli A4 şi agende cu hârtie ivoar, stiloul cu pixuri colorate şi mine Parker dolofane. Aduc comorile acasă, le adulmec cu nări fremătânde, da, e cald, dar ştiu eu cu bucurie că în curând vine ea toamna, cu struguri mere pere în coşul de răchită şi tărtăcuţe vărgate pe pervaz, cu buchete de mărar şi miros înţepător de oţet, cu borcane friguroase învelite în pături şi gem de prune clocotind domol în tuci...

* Ca răspuns la dilemele Cristinei.

luni, 23 iulie 2012

De vară


E final de iulie și vacanța își cere drepturile; cred că-s în deficit de concentrare, randamentul mi-e considerabil afectat, am strâns oboseală și să dau la schimb – oare ar putea cineva să vrea oboseală? - și nativele mele tendințe sociopate tind să se accentueze. Compensez cu Led Zeppelin.
Nimic nu-mi convine, nu vreau să fac nimic, dar nici să stau nu-i bine. Iarba nu crește și e de rău, dar dacă totuși se încăpățânează s-o facă iar nu-i bine, că mă enerevează. Și-atunci ca terapie parcă merge ceva Rachmaninov.
Vreau să nu-mi pese de e 7 dimineața sau seara; să închid telefoanele sau să le las pe silent și să mă uit la ele o dată la câteva zile; să dorm; să mă plimb; să citesc; să fac ce vreau, când vreau, dacă vreau. Să mănânc prune și mere acre. Să ascult folk, new wave și pop sirop.
De fapt, să nu fac nimic. Metodic. Cu program. Și savoare.
Oficial, de mâine sunt în concediu. Trăi-vom și vedea-vom.
Vacanță plăcută!

Pictorial de sezon

Aș putea spune chiar incendiar, că era un soare...:)







Să ne lăudăm. Ardei





Pe jos

Până la urmă, au fost zece găleţi.




vineri, 20 iulie 2012

Raport de iulie


Să fie de la căldură, să fie de la oboseala acumulată... Nu ştiu, dar cert e că n-am niciun chef să scriu ceva. Tot ce se întâmplă mi se pare banal, nu mai văd spectacolul lucrurilor mărunte şi ştiu că nu-i de bine. Pun o dare de seamă:
* Una dintre puicuţe e la închisoare în cuşca iepurilor; o băteau confraţii ei – era plină de sânge -, aşa că a trebuit s-o izolăm. Am doftoricit-o, am aşteptat să se închidă rănile şi am dus-o iar între găini. Puii au năvălit precum şacalii s-o ciugulească. Am mai ţinut-o iarăşi câteva zile la închisoare, apoi am dus-o între găini noaptea. Dimineaţa era iar plină de sânge. Acum e singură, se zbate, se revoltă, e rea şi ciupeşte bine. Între timp, o altă puicuţă a fost ucisă şi parţial devorată de fraţii ei; le-am dat vitamine, lucernă uscată, calcar de carieră, nisip, cenuşă, iarbă verde. Se pare că tot sângele e mai gustos.
* A plouat duminică noaptea vreo jumătate de oră cu grindină cum n-am mai văzut; mă aşteptam să ia tabla de pe casă, era un zgomot de nu-mi auzeam gândurile, a chelit bolta de struguri şi de frunze, au căzut câteva roşii cu arac cu tot, a scuturat prune şi mere (până acum, am strâns vreo opt găleţi, dar tot mai sunt pe jos).
* Maşa a început să ne aducă broaşte, aleargă ca nebuna şi se urcă în pomi şi pe acoperişuri, cu toate că deja respiră greu – se vede când doarme răstignită pe măsuţa de cafea. Burtica i se rotunjeşte de la zi la zi, e ca un ou kinder, numai că surprizele ei se mişcă şi au inimioare ce se simt bătând.
* Nea Sandu şi domnul meu au făcut gropi, montat ţevi, turnat ciment pentru viitoarea curte a păsărilor; au croit şi o platformă din ciment ca să le facă un soi de castel acoperit cu internită şi împrejmuit cu plasă de sârmă.
* Boilerul Dodo a fost camuflat cu aurolac şi eu, chiar dacă n-am avut pungă, tot m-am ameţit. Am vopsit şi un stâlp lângă bucătărie, care e straniu în context şi aducător de zâmbete. Am făcut şi două dungi pe stâlpul totemic de la acareturi, că un pic de argintiu nu strică niciodată.
* Ceapa şi usturoiul s-au cam culcat dar încă sunt verzi, patisonul mă lasă frig, bamele vot avea o impresionantă producţie de vreo 300 g, ardeii cresc, cimbrul şi busuiocul sunt în plină floare iar castraveţii dau urme fine de rod anul acesta.
* Casa părăsită e acum locuită; un nene cam la 50 de ani, probabil doi fii ai lui spre 30 de ani, o tipă de vârstă incertă – nora? - şi un puşti spre trei ani zâmbăreţ tare care cum prinde ocazia se dezbracă integral şi se bălăceşte. Au doi căţei maronii cu infuzie de brac, jucăuşi, lătrători şi bine hrăniţi. Culmea de rufe e mereu plină, zi de zi meşteresc câte ceva prin curte şi peisajul zonei s-a însufleţit.
* Iubesc bucătăria de vară şi acum mă întreb de ce n-am făcut-o noi de la bun început.
* Nu ştiu de unde sunt atâtea muşte anul ăsta şi ca represalii am pus o perdea bleu anti-insecte la uşa din faţă. Arată aiurea, dar e eficientă; şi ea intră la capitolul nimicuri care ne îmbunătăţesc calitatea vieţii.
* Lichiorul de mentă e o minunăţie vicioasă, am făcut ţaţichi şi ne-a plăcut, gătim zilnic roşii cu brânză, iar geamurile se cer spălate şi zău n-am chef de ele.
În rest – ritualuri bine împământenite: udat la greu, motocosit iarba, periat câini şi pisici, mai legat o roşie (încă n-au mană şi nici n-au fost stropite preventiv, au văzut o singură tură de piatră vânătă acum ceva vreme), mai smuls urme fine de buruieni, mai ceva făcut piaţa din grădină, mai strâns seminţe de maci şi gălbenele, mai măturat curtea de frunze şi de păr de dihănii.
Da, şi iar am făcut modificări în bibliotecă. Pe post de terapie.

Să ne lăudăm. Roşii


 









4me

stats

:-D