Like?:)

luni, 17 iunie 2013

Scene de iunie cu tei, melci, Fuego, cireşe dulci şi Luna amară

* Gata cu ploile, e cald, e soare, e vară şi-mi place. Merg desculţă prin iarbă, mănânc vişine parţial coapte şi mă strâmb – da'mi place -, beau sirop de coacăze, umblu cu pălărie de paie, zâmbesc văzând stolurile de copiii de pe drum care celebrează în fel şi chip vacanţa, mă bucur chiar dacă n-aş putea spune că am motive, e vară, mă bucur. E vară.
* În oraş au înflorit teii, mă impresionează până la lacrimi – adică strănut în disperare –, acasă e totul verde ascendent, mai puţin legumele noastre, care-s într-o nemişcare de plastic. Cohorte de melci de toate mărcile, de la alb la maro-negru, homleşi sau nu - oare melcii cochilioşi din fauna zonei or fi comestibili? - convieţuiesc cu noi pe moşie; grădina e plină de păduchi de toate culorile, găinile au şi ele, dar numai un fel şi şi-ăia-s puţini – le-am dat cu prafuri sub aripi, de parcă le dădeam cu deodorant.
* A scos a doua cloşcă puiuţi – 12 – şi-s tare simpatici; pisucele sunt articulate în mişcări, aleargă şi se caţără, prind fluturi şi-i mănâncă; ne uzurpă cu somnul lor pelourile din bibliotecă, cer conserve şi plicuri cu hrană umedă. (Am aşa o vagă presimţire că nici pe Frida n-o s-o dăm şi vor rămâne amândouă mâţucele la noi.)
* De câteva zile, am o pasăre-companion; are domiciliul în livada de-alături şi e cam cât o ciocănitoare, dar mai colorată – nu ştiu cum o cheamă. Vine după mine şi aşteaptă să-i fac grămăjoare de melci cu cochilie; îi ia bucată cu bucată şi-i duce probabil puilor ei, apoi mă urmăreşte interesată să vadă dacă n-am purces la construit altă grămadă.
* Castravetele nostru cel falnic e dovlec ieşit din flora spontană şi mă întreb de unde, că nici dovlecei n-am avut anul trecut (oare e posibil să fi venit vreo albină nespălată pe picioare?), imortelele pe care le-am pus în jardiniere în faţa călţunaşilor sunt de fapt floarea soarelui decorativă de la Monica şi a crescut mai bine de-un metru; călţunaşii se insinuează printre tulpinile ei înalte şi colorează şi ei cum pot, în galben, în roşu, în portocaliu.
* Am redescoperit bucuria copilăriei de-a sta cu mâinile goale în pământ (mie-mi place, mâinilor mele însă nu); copii se joacă cu nisip, cu pământ, poate că sunt un copil mare.
* Despre viaţa în afara oraşului învăţ continuu, mai ales din greşeli, şi mă bucur că am şansa de-a putea greşi; am unde, cu ce, când, cum şi mai ales vreau.
* De pe wallul meu mă priveşte Fuego; nu-i bine să fii prieten pe facebook cu un teatru, chiar dacă-l cunoşti. Ascult Luna amară şi mănânc cireşe dintr-o farfurie de sticlă. Dacă e Cireşar, musai să fie cireşe, Luna amară e pentru Mihnea, cu 13-15 iunie-ul lui în facţiune, chiar dacă-i post factum.

4 comentarii:

vax albina spunea...

Când am citit întrebarea ta cu melcii mi-am amintit o întâmplare cu copiii mei de prin 82. Se jucau vara, la Sibiu, la bunici, cu o fetiţă venită din Franţa. Şi după ce s-au distrat ei organizand curse de melci au văzut că fata a luat melcii prăfuiţi în casă. Atunci au aflat (cu scârba copilăriei) că melcii vor fi gătiţi de menajeră şi, de fapt, atunci au aflat că melcii se mănâncă. Poftă bună.

bucuresteni mutati la sat spunea...

ieri am mers si eu prin iarba in picioarele goale.
iarba-i buna si moale ( a crescut mare), problema la noi e ceea ce lasa in urma gainile si ratele care umbla pe unde vor ele, asa ca mersul a fost limitat.
dar atat cat a fost, a fost placut.
m-ai facut sa rad cu confuziile tale cu plantele, ma simt mai bine, nu-s singura :)

simf spunea...

@vax albina - am aflat tehnologia de pregatire. daca e sa vreau melci, e mai productiv sa cumpar la conserva

@Iuliana - la noi gainile nu ajung in curte decat cand reusesc sa evadeze.

Anonim spunea...

Ah, iubesc găinile free-range! Și, în general, tot ce e free-range!

:-D