Like?:)

marți, 1 octombrie 2013

Luni, prima oră

Telefonul sună la 6 dimineaţa; îmi iau halatul, papucii roz şi merg spre terasă prin bibliotecă. În bucătărie miroase a cafea şi a frig; ibricul din cupru stă trist şi gol pe marginea chiuvetei. Iau ceaşca din inox cu cafea – e caldă cât îmi place mie, domnul meu se trezeşte la 5,30 – şi ies pe terasă.
- Neaţa, iubita.
- Neaţa.
Domnul meu citeşte, e ritualul lui de fiecare dimineaţă. Iau revista cu sudoku şi creionul Koh I Noor - are vârful tocit; o gură de cafea, ascut creionul, atac un careu. Aprind o ţigară, fumul îmi intră în ochi - urăsc să-mi intre fumul în ochi. Privirea mi se încețoșează şi mă uit în depărtare.
În livada de alături pasc patru căprioare, două cred că-s adulte, două – pui din primăvară. Câinii nu le mai latră, s-au obişnuit cu ele, dar le urmăresc atenţi prin gard.
E linişte, doar vântul ce mai comentează uşor, când şi când. Frida, albă, doarme în braţele domnului meu, cu capul băgat sub braţul lui.
Umbra unei pisici cu pisică cu tot se prelinge către casă; umbra-i gri, pisica tot gri - Igor vine şi se mângâie singur de palma mea stângă.
Cerul se luminează ușor, iar în lumina filtrată a aplicei motanul gri îmi face mâna să pară străvezie.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Sună bine. Aștept cu interes ceva de mai mare întindere. Dar, recunosc, sună bine.
Mircea

ajnanina spunea...

ce iubesc imaginile pe care le descrii... faci dimineata asta sa para magica :) cu pisici cu tot :)

mai_danez spunea...

frumoasa descriere... pe cand o carte, serios!

Simona Fusaru spunea...

@Anonim Mircea - mai pe lung... ma tem ca nu (mersic)

@ajnanina - pisicile te asteapta :D

@mai_danez - carte? neee... (mersic)

4me

stats

:-D