Like?:)

miercuri, 20 noiembrie 2013

Pe final de toamnă calendaristică

A puțin venit frigul, dimineața uneori miroase a iarnă, iar zilele sunt din ce în ce mai scurte; vântul e-n sălcii și-n pădure, frunzele – pe jos, găinile – unde nu te aștepți (când nu-s pe fază, domnul meu le dă drumul), câinii – în mijlocul aleilor și pisicile în mărul unde e hrănitoarea pentru păsărelele din fauna spontană. Coboară zilnic căprioare și vulpi, se-aleargă iepuri prin livezi (și, după ei, bracul vecinilor); de la o vreme, pe terenul dinspre sat apar o vacă și-un cal la păscut, amândoi maro – încă mi se pare straniu, dar îmi place.
Curtea și grădina, chioșcul și acareturile sunt deja pe profil iarnă (liniile e apă din curte sunt deja golite), în casă au revenit protecțiile de jos de la uși (pe cele de geamuri nu le scoatem nici vara, sunt utile anti curent trântitor) și nenumăratele locuri de odihnă pentru pisici (perne, coșuri, păturici).
Miroase a pământ ud şi a rumeguş proaspăt, facem focuri zilnic, ne bucurăm de serile lungi, de net, de cărți, de documentare tv. Inventariez semințe, fac și refac planuri pentru primăvară, wish list-uri, proiecţii de viitor, ce-ar fi dacă. Și vreau să plouă.

4 comentarii:

Unknown spunea...

Dupa cum imi imaginez eu, voi locuiti la o margine de localitate. Cred ca drumul acela e aproape personal, mai ales ca aveti si liziera aproape pesonala.... ce mai!! Sunteti bogati
.... si sa stii ca te citesc zilnic, chiar daca eu la postari sunt deficitar. Am sa remediez problema :))

simf spunea...

@Don Niai - mai mult intr-un loc nestiut de lume, mai e pana la marginea localitatii (suntem ce-i drept capatul intravilanului). si liziera, si drumul sunt mai mult ale noastre, asa-i.
asa, asa, remediaza :)

Anonim spunea...

Atâta ai scris de ”list”-urile tale, că m-ai pus pe gânduri, cred că mă apuc și eu. Ce nu știu: ajută? Listurile, adică, ajută să și faci ceva din ce-ți dorești și pui pe ele? Mă gândesc că funcționează ca o primă concretizare a gândului, nu? O obiectivare a dorinței. O fi, cred că merită să încerc.

simf spunea...

@Ada - lista de dorinte e chiar buna, intai ca imi amintesc in timp util sa cumpar ceva (cum a fost cu magnolia), apoi ca sunt mai putin repezita (cand vreau goji, nu ma mai arunc sa cumpar smochin, ca amandoi vor soare) si nu in ultimul rand ca, putand face un calcul estimativ de costuri sunt mai ponderata si apare o alta lista - cea a prioritatilor. si usor-usor gandul se concretizeaza.

:-D