Like?:)

vineri, 8 noiembrie 2013

Toamnă şi nu prea


Calendaristic e deja foarte toamnă, dar n-aș zice că simt asta, cu excepția faptului că se întunecă nesimțit de repede. Serile sunt lungi – fiecare le umple/utilizează mai mult după chef decât după necesități -, ne documentăm, ne răfățăm, ne bucurăm de netul pe fibră optică – e ca un dar nesperat, încă mi-e tare drag de el.
Mare lucru n-am mai făcut pe moșie; am coafat de toamnă sălciile cu foarfeca de vie, toporaşul, elan şi febră musculară, tunderea finală urmând s-o facă domnul meu, am ars uscături din belşug - prilej cu care am constatat că salcia creaţă arde cam ca stejarul, fie ea şi verde -, am mai aranjat terenul din grădină. Mai trebuie scoase integral rădăcinoasele şi protejată zmeura, îmbăiaţi pomii şi cam atât. Florile sunt toate pregătite de iarnă, uneltele – la fel, curtea e ordonată, poate să plouă, să ningă, să ceva, numai precipitaţie să fie.
Găinile ouă iar şi-s tare încântate de floarea soarelui de la Iuliana, câinii sunt foarte graşi şi răsfăţaţi – Castor a început să doarmă într-una dintre căsuţe -, mâţele dorm expandate prin casă care unde şi când are chef, iar domnul meu şi-a luat alt pet: o iepuroaică maronie blândă, de-a dreptul năroadă, care a făcut pui şi i-a mâncat.
Facem focuri din două în trei zile, cumpăr constant seminţe de diverse, mai de pe net, mai din magazine brico, am scos la vânzare pe internet obiecte bune pe care nu le mai folosim (pe principiul oferă-i o a doua şansă oricărui lucru bun) și tare drag îmi e când văd bucuria din ochii cumpărătorilor.
În rest, am reuşit să-l „conving” (în traducere liberă - constrâng) pe domnul meu să meargă la pneumolog – n-are mai nimic, dar măcar sunt liniştită acum -, am făcut muştar acasă - mi se pare mult prea bun - şi am teminat merele din producţia proprie (mai avem două gutui).
Ard focuri purificatoare pe dealuri, cântă falsat tractoare şi drujbe, în sat oamenii desţelenesc pământul şi plantează cireşi de institut, iar în oraş oamenii taie cireşi amari şi plantează asfalt selecţionat.
Mi-e dor de mirosul de pâine proaspătă; de-ar fi să încerc o afacere la ţară, mi-aş deschide o brutărie.

7 comentarii:

cristina spunea...

unde anume ati scos la vanzare?

Simona Fusaru spunea...

@cristina - tocmai, mercador, publiro

Irina spunea...

am facut si eu mustar de casa, a iesit foarte bun, dar faza de zdrobire a semintelor a fost tare complicata :).Data viitoare o sa fac cu faina din boabe, nu cu boabele intregi.

Simona Fusaru spunea...

@Irina - daca lasi boabele in vin 48 de ore, nu-i deloc complicat sa le zdrobesti apoi cu blenderul. ramane o textura mai grunjoasa un pic, dar are farmec.

Ada spunea...

Nu aș merge pe brutărie, sunt cam multe. La voi, nu știu, pe aici sunt. E drept că se pare că le cam merge, dar tot nu aș merge pe brutărie.

Scutaru spunea...

1. Să vă fie de bine netul pe fibră! :)
2. Iepuroaicele tinere au hiba asta, papă puii. Cu vîrsta, parcă se mai înțelepțesc o țâră.
3. Muștar de casă! O să încercăm și noi, dacă tot ai dat secretul gratis :) Trebuie că-i o nebunie.

Simona Fusaru spunea...

@Ada - pe drumul campulungului, cale de 50 de km, e o singura fabrica de paine. nici in sat nu-s brutarii deloc.

@Scutaru - e o nebunie mustarul, asa-i.

4me

stats

:-D