Like?:)

miercuri, 31 iulie 2013

Sfârșit de iulie

# Am cumpărat o altă perdea împotriva insectelor; chiar dacă e mai decorativă, e mult mai puţin eficientă ca cea de anul trecut și chiar nu-și merită banii.
# Prima tură de lemne e deja tăiată cu drujba, urmează la perioade imprevizibile spartul şi depozitatul lor pentru toamnă – când ai de strâns lucerna, de cosit, de scos ceapă şi usturoi (care sunt mici și subnutrite, ele știu de ce), de mulcit şi legat legume, lemnele pică pe ultimul loc.
# Se coc legumele în grădină, „facem piața” cu coșul de răchită în care mâțucele sunt disperate să se urce.
# Bilanț intermediar musafiri: + 2. Și-a fost fain, chiar dacă luni dimineață m-am trezit greu.

# A venit vacanța; două săptămâni nu vreau să aud de telefoane sonerie calculator știri mail radio tv, vreau somn, nevorbă, citit în hamac, plimbări prin preajmă, ploaie și liniște, ceea ce vă doresc și vouă. Cu bine!  

Verde


Alb, gri, negru




marți, 30 iulie 2013

Promisiuni









Soluţii alternative I

# Cum la curte niciodată nu-s prea multe găleţi (nici ligheane, scaune, coşuri de gunoi), amicii, cunoscuţii rudele au consemn să păstreze găleţile de la lavabilă. O altă sursă: gogoşeriile – ele cumpără ulei de palmier în găleţi metalice de 20 l cu capac şi oricum le aruncă (nu pot fi folosite cu apă, că ruginesc, însă pot fi transformate inclusiv în garniţe, untura stând confortabil în ele).
# Sfoara (m-a învăţat chiar o tanti ce vinde sfoară) - mers la sh, cumpărat un sac de chestii vechi din bumbac – a costat 10 lei, cât 2 gheme de sfoară – şi, la cafea bere limonadă, la discuţii, pe terasă (sau iarna, când timpul se dilată), facem fâşii din cerşafuri, feţe de masă etc. (Sfoara de cânepă poate fi folosită 2 ani consecutiv, deci în toamnă unele bucăţi merită recuperate.)
# „Lavete” - cârpe, de bucătărie sau pentru şters pe mâini în caz de întâlnire cu ceva vaselină, ulei, sau în caz de copilit roşii – una lume ştie cum pătează frunzele de roşii prosoapele de la baie şi cât de greu se aduc la forma iniţială de curăţenie. Tot cumpărate de la sh, tot deşeuri, la sac; spălate la maşină la temperaturi înalte, cu prespălare, apoi tăiate la dimensiuni convenabile. Au avantajul că pot fi aruncate fără regrete după folosinţă (cele pline de ulei pot deveni frumoase făclii, prinse pe un băţ şi aprinse).
#Blugii vechi pot fi folosiţi cu talent: buzunarele se decupează, se prind cu capse/cuie de rafturi şi devin suporturi pentru chestii mici (la fel genţile şi borsetele vechi) în atelier sau magazie; partea superioară (după ce se taie cracii), capsată sau cusută în partea de jos, devine geantă de cărat scule de ici-colo prin curte.
# Resturile de la sârma de cofrat se îndoaie sub formă de s şi devin agăţători utile.
# Tare utile mai sunt lădiţele majoritar negre în care cumpără (şi apoi le aruncă) vânzătorii din piaţă fructe. Cele scunde pot fi puse pe rafturi ca nişte sertare, în cele mai înalte stau bine borcanele goale în aşteptarea umplerii; au şi avantajul că se aşază bine una peste cealaltă.
# Tot foarte utili sunt europaleţii şi cutiile de ambalaj din lemn. Pot fi cumpărate (ca deşeuri) de la fabrici, dar sunt multe şi la orice unitate veche de reciclabile. Din ele se pot face nenumărate chestii utile, de la cuşti pentru animale la suporturi de flori, de la măsuţe de cafea la mobilier de terasă.
# E tare bună o relaţie cu vânzătorii de la centrele pentru materiale refolosibile; mai mergi să duci peturi fier vechi sticlă, mai treci să-i saluţi (le mai duci o cola de 0,5 şi 2 plicuri de ness) şi ei îţi spun „am 18 tevi de 2 ţoli la 2 m, vă trebuie?”. Le iei la preţ un strop mai mare decât fierul vechi – ca idee, o ţeavă de gard sh costă cam 18 lei, luată de la fier vechi costă cam 7 lei). Plus că poţi găsi minuni de decor pentru curte – un godin vechi ca suport de ghivece, o roabă pe post de jardineră, o roată taman bună de fixat pe gard să se urce zorelele pe ea.
Voi ce soluţii alternative aţi găsit?

Dacă într-o dimineață de iulie...




vineri, 26 iulie 2013

Sofisticată, mă...


- Dacă ai scrie şi tu aşa, mai pe înţelesul omului, ai avea mai mulţi cititori.
- Dar ce-are, cum scriu eu?
- Eşti prea sofisticată, foloseşti cuvinte ca de rebus, din cărţi.
(De parcă dicţionarul o fi tipărit în reviste de integrame!)
- Acu', pe bune, ţi se pare că scriu preţios?
- Pe blog trebuie să scrii cum vorbeşti, nu ca-n cărţi.
(Dar aşa vorbesc!)
- Încerc să scriu concis.
- Vezi, nu puteai să zici şi tu că încerci să scrii la obiect, nu, tu zici „concis”!
- Dar aşa vorbesc!
- Lasă cum vorbeşti, scrie mai simplu şi-o să vezi c-o să te citească mai mulţi!
(Şi cum rămâne cu „pe blog trebuie să scrii cum vorbeşti”?)

Oi fi stricată mă...

Static


joi, 25 iulie 2013

Taifas


Avatarurile trecerii de la urban la rural

* Mutarea la sat costă, şi costă neimaginat de mult, chiar şi atunci când moşteneşti o casă cu terenul aferent, după cum spunea Radu, urbanizarea a costat, ruralizarea costă şi ea.
* O gospodărie implică oareşce investiţii la care orăşeanul nu se aşteaptă: de la lopată şi topor la fântână şi pompă, de la pomi şi vie la nisipul care nu trebuie să-ţi lipsească din curte, de la investiţia în găini la cea în folie, găleţi, ligheane, făraşe, mături de-o mie de feluri.
* Trebuie timp şi cap deschis spre învăţare, timp pentru întreţinerea curţii şi-a casei, timp pentru reparaţii săptămânale – un gard trebuie îndreptat înainte să cadă, burlanul trebuie repus pe poziţii imediat -, timp pentru animale, pentru plante. Sună bine ideea de mâncare eco, dar producerea ei costă, nu atât bani, cât timp şi muncă; și-s multe pierderi.
* Hrană pentru câini, pisici, eventual și găini – dacă nu-ţi produci singur grânele -, cosmetice şi produse pentru curăţenie pe stoc, sare vrac de preferinţă la sac, zahăr, oţet, făină, ulei deoparte, ia și niște drojdie, că nu se știe. Și benzină; în rezorvor, în canistră.
* Rezerve de lac, grund şi vopsea, medicamente pentru animale, ciment, tablă, fier-beton, cornier, sârme de toate dimensiunile, sfori de cânepă, scânduri, popi – cum, n-ai smoală în curte? Trebuie să ai de toate în curte!

Asta când nu aspiri la next level, cu drujbă şi aparat de sudură, polidisc şi circular, motocoasă şi pendular, rindea electrică și rotopercutantă, mașină de tocat legume-fructe și tocător de crengi. Care-s toate incredibil de bune dacă ştii să le foloseşti, iar dacă nu știi musai să înveți, că la sat sunt mai mulți heirupiști decât meseriași; măcar te consolezi cu ideea că, și de arată aiurea, n-ai plătit pentru asta și, în plus, e făcut cu mâna ta.

Ilustrată


miercuri, 24 iulie 2013

Paznic


Ce-și face omul cu mâna lui...

Cuști pentru câini, jardiniere - cele cu plante aromatice sunt între bucătării și s-au dovedit foarte utile -, jardineră cu suport-scară veche de la beci.






Ştiţi cumva...?

Ce plantă e şi la ce poate fi utilă?


Foto: Dumitru Ungureanu (sursa: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=463183077111578&set=a.126144527482103.24580.100002596682150&type=1&theater)


Graţie lui Gogu Brancardieru am găsit cum o cheamă pe planta invazivă: Erigeron annuus. Şi nu pare a avea vreo calitate, ci numai defecte.

marți, 23 iulie 2013

Lemn



Feminitate la țară

* Se reinventează spălatul la mână, invariabil, mai o lavetă, mai scos oareșce pete, mai un covor în fiece lună, plus spălato-ștersul de mese scaune blaturi pline de praf și de lăbuțe hărnicuțe, folosești detergenți de o mie de feluri care se insinuează în mânușile de cauciuc și aspresc duios pielea.
* Articulațiile se îngroașă, mâinile se umflă, pielea se asprește și capătă valuri fine, inelul/verigheta devine des chingă nesuferită, e musai o cremă reparatorie, genunchii și coatele vor atenție unguentă, picioarele se revoltă de la atâta amar de șlapi asortați cu praf, nisip și pământ alternate cu apă, fie ea rouă, ploaie sau apă de la udat vegetalele.
* Părul devine casant de la soare sau ger și prinde miros de fum când nu te-aștepți, de preferință fix înainte să pleci, mai treci prin zona de incinerare, mai prin fața curții unui vecin, pe drum, mai îți joacă feste vântul întorcător de fum în sobă.
* Mușchii îți mârâie revoltați aproape seară de seară, șalele oftează, oasele suspină și ele, pleoapele capătă albii abia vizibile, unghiile prind manichiură french cu negru pe dedesubt, bronzul e tractorist-syle, cu tricou bermude șlapi.
* Curățenia nu mai e o prioritate atâta vreme cât nu implică strict igiena, călcatul rufelor tinde spre opțional – da' ce, tricourile cu blugi nu-s bune? -, iar dacă pregătitul mâncării durează mai mult decât mâncatul ei sigur ceva nu-i în regulă.
* Asfaltul care se înmoaie te obligă să umbli cu șervețele umede pentru încălțări, alegi încălțările în funcție de vreme, nu de chef, trăiască bocancii, umbrela e companion de geantă; cari des greutăți, 2-3 pași, dar mai mereu, mașina de spălat n-are concediu, rufe, multe rufe, de unde oare atâtea rufe?
* N-ai atâtea oportunități ca în oraș să-ți petreci timpul liber (adică să-l umpli, că tot n-ai ce face cu el), dar ai mereu ceva de făcut, la alegere, și unele chiar îți plac, așa că timpul nu mai se mai cere umplut, se umple el singur.

Complementar


luni, 22 iulie 2013

Ascendent


Zorele pentru vax albina.

Lapidar

* Îmi place astă vară, normală cum n-a mai fost de când nici nu-mi amintesc, cu temperaturi pe gustul meu şi verde revărsat, cu nicio ploaie fără curcubeu şi Sfântul Ilie fără grindină, cu belşug de cimbrişor şi sunătoare-n lizieră, cu miros de caise în aer şi pepeni gustoşi.
* Am tuns levănţica şi-am pus-o bine pentru ceai la iarnă; şi roiniţă, mentă, gălbenele, petale de trandafir – beţie de mirosuri în casă.
* Avem deja recoltă proprie de fasole verde, morcovi, sfeclă roşie, ridichi negre, castraveţi; urmează roşiile – până acum câteva cherry-uţe sunt harnice -, au rod deja vinetele, o marcă de ardei iuţi şi una din cei graşi.
* Curând va trebui să scoatem usturoiul; ceapa încă nu-i gata, aşa e ea, se găteşte de bal mai greu.
* Mâţucele rămân amândouă la noi. Deja ştiu că dacă aud „Igor” sau Fridadespre ele e vorba şi vin repede, dar încă nu s-au prins care cine e. Încep să înţeleagă sensul pentru nu, ieşi, jos, recunosc castroanele de pisici, le place să fie periate şi să doarmă expandate pe fotolii, în bibliotecă. Au luat în stăpânire întreaga casă, toată curtea, grădina în mare parte; le mai place în lucerna din fânar, pe pernele din chioşc şi în cutia pentru pisici din magazie, la umbră.
* Musafiri de vară, rezultate parţiale – 16; au fost luaţi în calcul doar cei care au stat mai bine de-o jumătate de zi. Week-end-ul ce vine e doar pentru familie.
* Număr, precum elevul de gimnaziu, zilele până la vacanţă. Tic-tac, tic-tac.

Aşteptare


4me

stats

:-D