Like?:)

luni, 30 septembrie 2013

Prin grădină




Amestecate pe final de septembrie

* Am terminat cu conservăreala pe anul acesta – gata și murăturile -, începem să repunem covoarele prin casă, uşile nu mai stau deschise, pregătim şi acareturile – au mai rămas zonele de lucru ale domnului meu.
* A sosit a doua căruță de „crăci” pentru boiler – tăierea şi aranjarea lor la loc adăpostit se desfăşoară aproape zi de zi -, facem zilnic focul în boiler, uneori şi în dormitor, mai mult de moft, pentru bucurie.
* Continuăm pregătirile moşiei pentru iarnă – faptul că am refăcut canalele de scurgere a apei s-a dovedit foarte util, plouă de duminică şi totuşi nu-i noroi -, gata şi ultima coasă a lucernei; în grădină mai sunt de strâns ceva recolte – roşii, ardei, varză, nuci, struguri, gutui -, dar mai aşteptăm.
* Duminică am avut o zi de relaş de-a dreptul, după o sâmbătă plină şi cu efecte vizibile şi-o dimineaţă de duminică spornică – trei filme şi freş de struguri, că până la must mai va.
* Îmi place din ce în ce mai mult Dacian Cioloș şi vreau să mergem într-un magazin mare să cumpărăm vin moldovenesc – pentru moment, patriotismul meu local cu vinul de Ștefănești face loc patriotismului de neam – şi un alt vas de expansiune pentru hidrofor – dacă se poate, roşu.
* Când mă gandesc la medicii veterinari ce vor fi obligați să eutanasieze câini sănătoși, tineri, chiar pui, mi se strânge inima; n-aș vrea să fiu în locul lor.
* Constat surpinsă că suntem mult mai des noi decât părinții copiilor noștri, cum am fost două decenii, și mă surprinde, mă bucură.

Toamnă





joi, 26 septembrie 2013

Cu ochii-n soare


După echinocțiu

Cu ziua comunei şi festivităţile aferente, s-a decalat tot week-end-ul şi, cum era de aşteptat, au rămas ceva restanţe, şi pe lista de to do, şi în materie de odihnă. Ce-am reuşit totuşi să facem? Am strâns strugurii mov - avem cea mai mare recoltă de până acum -, iar domnul meu i-a stors cu un dispozitiv hand made al unui amic; am terminat de strâns recolta de aproape patru lădiţe de mere – sunt deja cazate în beci - şi cam tot atâtea de prune, am dus cartofii, ceapa şi usturoiul în beci din motiv de temperaturi prea joase noaptea (pe Transfăgărăşan deja a nins). La capitolul conservărit, am făcut compot şi gem de prune şi am pus două borcănele cu ardei iuţi din producţia proprie.
Începem să ne pregătim de iarnă: coşurile şi fumurile sobelor sunt curăţate, sobele lipite, iar după ele am cazat deja oareşce lemne. Am făcut şi primele focuri din astă toamnă, am pus mocheta în hol, domnul meu a reparat hidroforul – schimbat presostat şi supapă de sens – şi printre picături s-a distrat un pic cu drujba pe crăcile de boiler.
Grasul tot nu-și revine, îi dau de mâncare numai bunătăți, că altfel nu mănâncă, stă numai pe iarbă, nici viluța, nici locul de la lemne nu-l mai încântă. Nu are dureri, doar se mai revoltă din cauza neputinței, dar din zi în zi mai puțin.
Grădina e colorată încă, avem roşii castraveţi ardei vinete, încep să cadă gutuile, iar nucile trebuie culese – nu ştiu cum, că mi se pare sălbatic bătutul nucilor. Zona de flori va fi reconfigurată şi-n astă toamnă - iar trebuie mutate plante puse anapoda -, deocamdată doar evaluez posibilități.
Pădurea dă semne de toamnă, aerul s-a schimbat, miroase a gutui, a struguri și nuci; asterul e-n plin spectacol, tufănelele înfloresc, trandafirii – şi ei, că nu s-au plictisit, cum nu s-au plictisit nici zorelele, cărciumăresele, gura leului şi regina nopţii.
Încep să ardă focurile pe dealuri, grădinile sunt uşor-uşor curăţate, căruţe cu lemne bat drumurile satului, drujbele cântă zi de zi.
E deja toamnă, simt pe cerul gurii, pe pielea înfiorată, în degetele reci, în aerul care mă ameţeşte. E toamnă şi mă bucur.

Vă mai amintiţi lozurile de până-n 90, cele din hârtie, cu capsă? Am găsit în supermarket, după douăzeci de ani, şi-am luat unul. 2 lei. Necâştigător. Dar mi-a luminat chipul a zâmbet întreaga după-amiază.

miercuri, 25 septembrie 2013

Lună-n echinox





Ziua comunei , II

Pe seară, după ce-am terminat porția de compot, strânsul merelor, cimbrului și al busuiocului, am pregătit de fiert gemul a doua zi și am făcut focul în baie (plus sosirea unei căruțe de lemne pentru boiler), mergem iarăși; de astă dată n-am mai găsit loc de parcare aproape.
O voce se insinuează din curtea liceului; n-o cunosc. Mulțimea strigă, vibrează – să fie Cargo? Iris? Vama?...
Intrăm în curtea liceului; grupuri de tineri lansează lampioane chinezești. Un ritm vag oriental cu prea mulți bași, apoi manele. Nu înțeleg ce se întâmplă. Mă apropii de un consilier local.
- Domnul consilier, manele...?
- Nu, doamnă, nu-s manele.
- Ba sunt.
- Nu, nu-s manele, e ceva între muzică lăutărească și manele.
- Cine cântă?
- Vali Vijelie.
Nu, nu-s manele, nici nu. Ne tragem în laterala scenei, să ne putem auzi măcar gândurile; mă uit pe invitație; da, scria Vali Vijelie, dar n-am avut eu ochi să văd. Și pe afiș scria.
Mulțimea se unduie la unison, cântă cuvânt cu cuvânt, strigă fericită. Câțiva tineri, în picioare pe bănci, trăiesc la maximum momentul, fără să simtă frigul ce s-a așezat gospodărește; copii pe umerii părinților își leagănă brațele; două fetițe dansează încântate; un cuplu cu trei copii – doi în ciclul primar și-un prunc adormit în brațe – e fericit. De pe scenă se aude: „Mai cântăăăm?”. Mulțimea răspunde frenetic Da, eu spun Nu. Din preajmă, doi tineri mă privesc cu un dispreț suprem în ochi. Mă mir că m-au auzit în întregul vacarm.
- Strigă cu mine, strigă cu mine, te iubeesssccc...
Frenezia atinge cote pe care nu le intuiam; toate lumea cântă, toată lumea strigă, sute de brațe sunt în aer, mulțimea vălurește, se leagănă, e ca un organism imens.
E o experiență cu totul nouă pentru noi. N-am auzit până acum melodia, nu înțeleg, doar sorb din priviri mulțimea și am senzația că mă aflu într-o povestire harmsiană.
Nu putem avea cu toții aceleași preferințe, nu putem face parte cu toții din același film, realităţile paralele există iar eu aparțineam unei alteia.
Am fi vrut să vedem artificiile, dar n-am mai stat; însemna să mai așteptăm o jumătate de oră.

marți, 24 septembrie 2013

Ziua comunei - poze






Ziua comunei , I

Steaguri pe stâlpi, bannere de-a latul drumului național – Ziua comunei Mărăcineni, ediția I, 532 de ani de atestare documentară, loc de parcare, uau, loc de parcare.
Ajungem – domnul meu și cu mine - imediat după deschidere; pe scenă, un grup de copii cu cravate roșii cântă cu responsabilitatea și seriozitatea pe care numai la vârsta lor le poate avea cineva.
Copilăriaaa n-o vom uitaaa...
Sunt elevii ai școlii și-s delicioși; strigă o melodie tărăgănată, cu versuri personalizate, unduindu-se ușor dreapta-stânga.
Domnul primar ne ajutăăă...
În preajmă, mese și bănci, corturi cu mese pentru oficialități, scaune pentru public, dozatoare de bere, fum de la grătare, proțap. Ambulanță, poliție, jandarmi. Pe scenă urcă o tânără, probabil elevă a liceului, și-i dă cu patos o melodie cu mother fucker. Puștii din clasele 1-4 mustăcesc complice pe scaune și se foiesc.
Sunt dezorientată; de obicei mă aflu pe partea cealaltă, a organizatorilor, nu sunt obișnuită să stau.
- Vă pot ajuta cu ceva?
- Nu, lăsați.
- Dacă nu-mi dați ceva de făcut, eu plec.
Mese, scaune, coșuri de gunoi, mutat public așezat aiurea; opt fete frumoase în costum popular dansează; sunet cu prea multe înalte, iarăși scaune, Doruri argeșene, soare, cald. Alte scaune.
- Ce să vă aduc, un suc, ceva?
- Apă, mulțumesc, doar apă.
E rece și bună cum nu poate fi nimic altceva când ți-e sete.
O domnișoară din zonă cântă muzică populară și se încinge o horă; muzica se prelinge prin picioarele dansatorilor, în mare parte tineri și foarte tineri, și nu mă pot abține să le admir firescul, dragul, bucuria.
- Există steaguri ale comunei?
- Nu, avem doar stemă.
- Când faceți, luați-mă și pe mine în calcul, vreau unul.
Discursuri oficiale prezentate de Jul de la Etno Tv (care, cu grație, a reușit să boteze două oficialități, pe motiv c-avea lista scrisă fără diacritice), primari din județ, prefect, parlamentari; diplome, realizări, s-au inaugurat terenul de sport de la școala din sat și o bucată de drum ce leagă DJ de DN. Sunt premiate cuplurile căsătorite de mai bine de 50 de ani.
- Comuna Mărăcineni și, curând poate, orașul Mărăcineni.
Hă? Orașul? Plec din oraș la sat ca să ajung tot la oraș?
Lansare de porumbei, Rică Răducanu, rumoare, lume multă. Doi puști cam de 4 ani vin și se uită în sus la cocarda tricoloră pe care o am în piept.
- De unde o ai?
Mă uit după domnul meu, nu-l văd; erau doi copii și o singură cocardă.
- De la doamna de-acolo.
Băieții se îndreaptă agale către doamna indicată.
Am stat până la momentul așezatului la masă – deja lucrurile mergeau aproape singure - și-am plecat. Aveam copil student adormit acasă, prune de cules pentru compot și gem, de terminat recoltarea merelor, de strâns busuiocul și cimbrul.
- Dar vă întoarceți, nu?
- Da, ne întoarcem.

luni, 23 septembrie 2013

Porumbei





Pisicuțe pentru adopție

Catiușa Mașei are trei fetițe - născute pe 10.07 -, deci Mașa noastră e bunică, dintre care sunt oferite pentru adopție doar două. Toate trei sunt cam negre sau aproape negre, sunt deja învățate la litieră și la crănțănele, sunt sănătoase, au energie cât cuprinde, n-au paraziți. Două mâțuce au părul scurt, cea de-a treia - semilung (ea nu e pentru adopție, rămâne acasă, dar la cât e de faină merită să ne lăudăm).
Că-s sociabile, delicioase, jucăușe și torc la modul furnal la randament maximum – asta face orice puiuț de pisică de două luni și jumătate care e iubit și îngrijit. Mâțucele sunt crescute în casă alături de o fetiță de 6 ani, în Mărăcineni-Argeș.

Atașez poze, dacă e cineva doritor – vă rog fie scrieți-mi, fie lăsați un comentariu cu adresă de mail, nu-l public.









 
 

luni, 16 septembrie 2013

Prim pas în toamnă

Se scurg zilele cu repeziciune, nici nu trece bine lunea că-i deja joi, mă trezesc înaintea răsăritului de soare, se întunecă mai repede decât aş vrea şi oricât mi-aș dori să încetinesc ritmul nu fac față. Pădurea virează ușor în galben, miroase a ceaţă şi-a foșnet de vânt, plapuma și-a reluat locul în dormitor, iar pisicile se strâng câte două pe-un fotoliu în bibliotecă – semn clar de sosire a toamnei.
Găinile sunt grase şi mofturoase, ouă nu mai fac, una chiar cloceşte, câinii suferă de-o lene iremediabilă (chiar sub tratament, Grasul nu-şi revine cine ştie ce), mâţele sunt unde şi când vor ele. Asterul şi heleniumul sunt în plin spectacol mov-roşu, înfloresc timide tufănicile, trandafirii sunt în continuare hărnicuţi, dar mai circumspecţi un pic; cârciumărese, zorele, eşolţii, floarea soarelui, călţunaşi, cosmos, mirabilis, sedum, ochiul boului, gura leului – colorează şi ele decorul unde şi cum pot.
Încă n-am făcut focul nici măcar în boiler, în casă nu-i frig, chiar dacă temperaturile nocturne sunt scăzute, însă nici n-am renunţat la bermude – soarele din timpul zilei e încă harnic şi eficient. Dar am făcut rocada vară/iarnă – proba la încălțăminte, fotoliile au huse din lână şi deja mă gândesc să readuc în decor covoarele.
Conservărim cu spor (nu și cu drag), ne mai și jucăm ca diversificare a activității – am făcut Harissa -, măturăm frunze căzute şi m-am plictisit irevocabil de strâns semințe, gata pe anul acesta.
Decorul se schimbă uşor-uşor; curtea e liberă şi aşteaptă următoare tură de lemne, via e contrastant movulie, grădina se goleşte de la zi la zi. Am început uşor să strângem scaune, băncuţe, unelte, accesorii, araci, rame şi să le punem la adăpost, vestele de fâş au revenit în cuier, lângă pelerina de ploaie, iar umbrela mare şi bleumarin e pusă la îndemână.
Hidroforul e bolnav cronic cu accese, probabil trebuie alt vas de expansiune cu membrană cu tot (sper că mai mare), soba metalică a trebuit reparată (înlocuit deflectorul), motocoasa e şi ea bolnavă de-o boală încă necunoscută, dar se pare că nu prea uşoară.
În rest - ne mai plimbăm de poftă mai prin preajmă, mai pe departe, am primit o „păpuşă de tutun” şi nu ştiu ce să fac cu ea, iar sâmbătă se sărbătorește ziua comunei. Mergem, clar mergem.  

Oboseală de week-end




4me

stats

:-D