Like?:)

luni, 4 august 2014

Eterogene

* Până la început de august am udat legumele doar de două ori, că-n rest au cam avut condiţii semiacvatice, trebuia să ne orientăm și să cultivăm orez sau bambus.
* Anul acesta a fost prima dată când am avut ţânţari pe terasă şi în chioşc – până acum se limitau doar la grădină – iar muştele au fost considerabil mai numeroase. La fel melcii şi şopârlele de orice marcă; în contrapartidă, greierii au fost mult mai puţini şi n-am mai avut concerte nocturne prin camere sau pe lângă casă.
* Coțofenele care ne-au invadat spațiul sunt obraznice și mănâncă tot ce pot. Doar una e mai burgheză, mănâncă doar din castroanele câinilor.
* Am prins o ploaie bizară, peste pădure cădeau draperii de picături și la 30 de metri, în grădina noastră, erau doar stropi sporadici. Pe fundalul ploii soarele lumina dealul de vizavi, era o strălucire stranie, ușor rozalie, și un nu știu ce în aer care-mi dădea fiori calzi.
* Mi-e dor să mă rătăcesc în pădure - măcar să uit pentru moment punctele cardinale –, căci plimbarea fără un strop de rătăceală parcă n-are haz.

Niciun comentariu:

4me

stats

:-D