Like?:)

miercuri, 13 august 2014

Scene cu numitor comun

Vara 2012. Acasă, prin curte, bucurându-mă de singurătate, cu aparatul foto în mână și husa de gât. La poartă, câinii latră supărați. Pun aparatul în husă, merg să văd ce și cum. La poartă, un el.
- Da.
Mă privește cu ochi mari, coboară brusc privirea și tace. Ridică ușor ochii, îi coboară iar. Și iar tace.
- Spuneți vă rog.
Sus privire, jos privire şi de restul tăcere.
- Bună ziua.
Mestecă niște sunete printre dinți, apoi îmi răspunde timid:
- Sărumâna.
Privește uşor jenat pe undeva lângă umărul meu. Tehnicianul veterinar.
- Stăpânii nu sunt acasă?
- Eu sunt stăpâna.
Vrea să știe câte animale avem să le treacă în inventar. Cu greu îl conving să intre în curte – se teme crunt de câinii liberi.
- Nu puteți să-i legați?
- Nu, n-am nici cu ce, nici unde. Dar câtă vreme sunteți cu mine n-o să vă facă nimic.
Ce vârste au câinii, ce sex au, sunt sau nu sterilizați, de ce rasă sunt. Dar pisicile?
- Porc aveți?
- Nu.
- Ați putea să creșteți unul cu cât le dați la câini. Cai, vaci, oi, capre, curci, rațe, gâște, găini?

- Doar găini. Patru. Și un cocoș. Şi vreo opt pui.
Scrie, mă pune să semnez, mă măsoară din cap până-n picioare. Îl conduc la poartă, pleacă. Coborând, mai întoarce o dată privirea și iar mă măsoară sus-jos.
Mă uit la mine și zâmbesc. Pălărie de paie, evantai, ochelari de soare, rochie roșie lungă până la glezne, model ceașaf cu gaură la gât, aparat foto de gât, șlapi de pânză roșii. Asortată, îmi zic.

Vara 2014. Urcăm per pedes grație lucrărilor la infrastructură – canalizarea crește de jos în sus, alimentarea cu apă, de sus în jos; mașina e găzduită de dom'colonel. Lângă poartă, doi muncitori și un excavator ca de jucărie sapă la 1,4 m adâncime – așa e proiectul. Salutăm, schimbăm două vorbe de complezență, intrăm în curte.
Mă schimb, iau aparatul foto, ies, pozez gropi și maldăre de pâmânt, drum în sus, drum în jos.
- Nu-mi faceți și mie o poză?
Îi fac, și lui, și excavatorului.
- De câtă vreme v-ați mutat?
Pentru moment rămân fără grai; de unde știe că suntem venetici?
- De patru ani.
- De la București?
Mă învăluie un râs cald.

- Nu, din Pitești.
Mă irită uşor discuţia, chiar scrie pe fruntea mea orăşean?!
Îmi promite că până-n seara următoare vor acoperi șanțul din fața porții noastre și îmi împărtășește părerea lui sinceră că meritam și noi utilități.
Intru în curte, duc aparatul foto la loc – clar de la el mi se trage, ce țăran autentic ar face poze?
Trec prin fața oglinzii. Aveam ochelari de soare negri cu şnur după gât, cămașă de vâscoză verde cu negru, șalvari din bumbac verzi cu negru (și cu buzunar de mobil), șlapi negri. Asortată, cum e şi firesc de altfel.

...Să fie oare de la șlapi?

8 comentarii:

Iulia spunea...

Ai mare talent la scris! Nu e prima oara cand ti-o spun si nu sunt nici singura. Cred ca aventurile voastre de mutare la sat ar merita adunate intr-o carte.
Oricum, mi te-am inchipuit in ambele tinute si in ambele situatii si m-am amuzat din plin.

Simona Fusaru spunea...

@Iulia - ambele tinute extrem de comode, ca doar de-aia le-am ales. si asortate, dar se pare ca nu si cu clima si ambientul :)

Mihaela spunea...

De frumoase ce ti-s hainele confortabile de stat acasa si de la accesorii .Cati mai stau cu ochelarii de soare pe acasa?Ori cu aparatul foto dupa gat? :)

Simona Fusaru spunea...

@Mihaela - hainele nu-s neaparat frumoase, mai repede "turist in vacanta". ochelarii de soare se folsosesc cand iti intra soarele-n ochi, oriunde-ai fi, nu?:) aparatul foto doar ocazional sta de gat, cand merg sa fac poze :)

Don Niai spunea...

E clar. De la slapi ti se trage! Auzi da verzi nu ai?? :D

Simona Fusaru spunea...

@Don Niai - nu, dar cred c-ar fi cazul sa-mi iau:)

Iuliana Iordache spunea...

E foarte simplu. Dupa vorba, dupa port, asa ne cunosc.

silavaracald spunea...

Nici vorbă să fie de la șlapi. Pur și simplu ai tu, probabil, un aer citadin, tot așa cum alții îl au pe cel de „țăran” oricum ar fi îmbrăcați, orice viloaie ar deține și oricât de fițoasă ar fi mașina pe care o conduc. :)

4me

stats

:-D