Like?:)

vineri, 29 august 2014

Foste fânețe








Raport de grădină-n final de august

* Am scos cartofii, mici, dar sănătoşi, cică ar fi trebuit să punem cartofi de sămânţă, nu din cei rămaşi în beci. Am mai învăţat ceva.
* Asterul şi sedumul înfloresc, se coc merele Idared (cred) – toate trei -, ardeii iuţi sunt deja iuţi, prunele curând vor fi bune de compot.
* Via e parţial bine (dar strugurii de masă au dispărut), ardei graşi sunt încă mici, roşiile sălbatice leagă rod, tomatillos-urile sunt falnice, chimionul face şi el bobiţe.
* Culegem roşii şi castraveţi, busuioc şi zmeură, porumbul de floricele e drăguţ cu rodul lui, dovleceii sunt plini de flori, dar atât.
* Trandafirii au urme fine de frunze dar înfloresc cu spor, inclusiv cel de dulceaţă, care are simultan flori, frunze şi făinare; tufănicile sunt foarte înalte în acest an, presupun că de la belşugul de apă, veronica, gențiana și primula de vară sunt albastre, heuchera a făcut semințe.
* Dintre toți merii, doar doi au fructe, sunt plini, a fost nevoie să le punem proptele – un Parmen auriu și un Florina. Prunii au rodit cam o treime dintre ei, pe ce criteriu – nu știu, că din doi pruni alăturați, același soi, unul e plin, celălalt complet gol.
* E prima dată când avem simultan rozmarin, oregano, măghiran, salvie, lavandă și tare drag îmi e. Iarba crește greu, lucerna e înflorită, măceșii din preajmă virează timid în portocaliu, vișinilor li se îngălbenește frunza, pădurea începe să se coloreze. Vine toamna.

miercuri, 27 august 2014

Influenţa zgomotului în procesul de comunicare. Studiu de caz

Mesajul la emiţător:
Domnul pensionar are abonament gratuit pe autobuzele din oraș și se duce zi de zi la Lidl și Kaufland; dimineața devreme, când merg copiii la școală și adulții la serviciu, sau pe la 3, că nu mai poate să doarmă la prânz. E foarte trist că lumea nu mai e educată să-i ofere locul și trebuie să stea în picioare, el, care are două sacoșe de căpșunar pline. ”
Mesajul la receptor:
Acum aflu că este strigator la cer ca pensionarii să aibă gratuitate pe mijloacele de transport și că ar trebui să fie îngradită cumva libera lor circulatie.” 

Modelul Shannon-Weaver al procesului de comunicare (sursă foto):

Infrastructură. Constatări empirice

Infrastrucura creşte şi şleaurile pe drum o dată cu ea, rar reuşim să ajungem cu maşina în curte, şi asta ocolind, pe marginea pădurii, pe un drum forestier. Apă şi canalizare – da, se pare că gazele mai au de aşteptat, sper că nu şi asfaltul, că-i jale dacă încep ploile – tocmai am aflat ce înseamnă picior îngropat în glod după o ploaie mai responsabilă.
* Muncitorii se mișcă bine, sunt deschiși și zâmbăreți, bobcatul dansează în spații restrânse, caterpilarul e grațios și eficient.
* Căminele de apă şi gurile de vizitare sunt puse pe proprietate privată, nu în afara ei.
* Nu există organizare de șantier, latrină, apă, de coșuri de gunoi – nici vorbă.
* Șanțuri de peste 3 m rămân peste noapte neprotejate, doar semnalizate discret cu o creangă înfiptă și-o fundiță alb-roșie.
* Conductele de apă trec prin proprietatea lui x ca să ajungă la y, unde x nu știe nimic de acest aspect.
* Muncitorii n-au niciun stres să treacă pe terenurile oamenilor cu utilaje, să dărâme garduri, să disloce alei de beton puse pe proprietate privată, să depoziteze nisip pe fâneața omului – totul, fără ca proprietarul să fie măcar anunțat.
* După traversările de drum, rămân șanțuri de 20 și de cm adâncime, pământul suplimentar fiind dus la “un om” care are nevoie de el.
* Dorelul cară pământul excavat în fața unei porți, cu toate că suprafața de garduri e mult mai mare.
* Lipsesc frecvent capace, elemente de legătură, racorduri, ceea ce-i face pe muncitori să mai muncească o dată ca să poată finaliza un capitol.

Pentru o bună dimineață










luni, 25 august 2014

Derapări parţial controlate

* Bere de vară, bere de vară, bere cu surprize când sub capac găseşti t-ul pe care mereu îl pierzi pe tastatură, nu pleacă nimeni, mi-a dispărut t-ul!
* Ascult Ne place, sunt liric-coafeză-n dispoziție, mi-e dor de-un fir de epic și de prieteneul meu imaginar Remus care a scris o carte ce nu mai vine. Cu el vocile-mi zburau instant din cap, mimam un Kinley pe caniculă sau un Earl Grey pe ger, eram sarcastici cu agenda publică și toleranți cu câinii și polițiștii comunitari.
* Am o rădăcină-n glie, una-n neam - două, simetrice, c-așa-i datul; pentru echilibru, am mai înfipt o rădăcină – familia pe care am ales s-o construiesc, n-am primit-o la naștere cado -, căci se știe că echilibrul cel mai bun stă-n trei puncte necoliniare, că doar trăim în spațiu, nu în plan. A dispărut o rădăcină; am găsit soluții pentru un nou echilibru, altfel, dar confortabil, vreau viață-n 3D nu-n 2D. Când și când, echilibrul redevine fragil – e de-ajuns o clipă de neatenție, de trufie – și regula de trei simplă nu-i de-ajuns pentru aflarea noilor proporții.
* În traficul grobian-citadin îmi vine tot mai des să vorbesc cu bipuri; trage aer în piept, numără pân-la 10 (bipurile se însutesc în minte), privește cerul, zâmbește, viaţa-i frumoasă, băieţi, viața e scurtă și ca-ntr-un labirint cu oglinzi. Perverse.
* Ghicesc trecutul într-un album de familie, mușc cu ciudă din mărul necopt – necopt e el sau necoaptă-s eu? -, citesc informația în cheie precedent-ruginită, am dubii – cogito ergo sum? - și-mi vine să strâng amintirile într-o poză de grup. Acolo sunt zăpezile de altădat.
* Orice-aş face, sunt alții care vor face mereu mai bine, orice-aş face, sunt alții care vor face mereu mai rău; orice-aş avea, nu-i ce au alții și zău nici nu-mi doresc să fie. Vreau doar ca alţii să rămână cuminţi la locul lor - la etc.
* În minte mi se îmbrâncesc idei, se agață între ele ca volbura-n toamnă, un post de blog se scrie singur cap-coadă cât fac rondul de seară, mă bântuie verbe și imagini; confuz, neașteptat, iritant.
* Vreau să închid o seară ca pe televizorul pe lămpi: să dispară imaginea, pe mijlocul ecranului să rămână dunga orizontală, albă, dunga să se diminueze până la un punct luminos. Punctul să zăbovească o clipă (o, clipă, rămâi...) şi-apoi ecranul să dispară negru în întunericul camerei.
Poftă de viață.
Poftă bună.

vineri, 22 august 2014

Domnul pensionar

Domnul pensionar are o vârstă care, conform opiniei lui, implică experiență, iar experiența, nu-i așa, e categoric și competență. Senin el îți ordonă să găsești o țeavă de plumb – fără să știe că s-a inventat furtunul flexibil - apoi se miră că tinerii din ziua de azi nu mai ascultă de nimeni.
Vocabularul activ al domnului pensionar încape într-o foaie A4 fără a mai socoti și interjecțiile des uzitate în exprimarea frecventă. Are și calificarea la locul de muncă, şi analizele la zi, alfabetizarea ce-i scârţâie un pic pe la articulaţii.
Domnul pensionar nu are bani de medicamente - politicienii e de vină – și-atunci merge să cumpere cinci tigăi la ofertă; se și îmbrâncește pentru ele, că pentru sănătatea dumneavoastră trebuie să faceți minimum 30 de minute de mișcare pe zi.
Pentru domnul pensionar, cumpărăturile de la Top Shop sunt antidepresiv, iar cărțile la pachet cu ziare sunt must have; el nu merge la moaște, nici la biserică nu merge de obicei, doar la început de an ce-și plătește cotizația și face o donație mică – io nu cred în dastea, da' dac-o fi adevărate nu mai bine dau eu acolo un leuț la beserică?
Pe vremea domnului pensionar nu trebuia să ridici privirea la șefi, nici vocea la miliție, doar palma la copii și la nevastă; el era atunci calificat, școlarizat peste medie și e normal ca și acum să fie respectat pentru ce și cum era atunci, o indexare a statutului.
Domnul pensionar stă la coadă pe 3 ianuarie să-și plătească impozitele pe tot anul, are rate cu buletinul la colțar și dvd și e bucuros că iară e domnudan la tv. El stă cu băieții în fața blocului îmbrăcat în pantaloni uzați și în maiou fost alb descusut la tiv, iar când îi e cald ridică maioul peste burtă.
Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu – îți povestește domnul pensionar – aveai slujbă, îți dădea și casă, te mai descurcai cu ceva de la servici, era și bilete la mare prin sindicat. Acum îi e greu la oraș, dar nu poate să se ducă la țară, că nu mai poate el să stea cu wc-ul în fundul curții.
Domnul pensionar are abonament gratuit pe autobuzele din oraș și se duce zi de zi la Lidl și Kaufland; dimineața devreme, când merg copiii la școală și adulții la serviciu, sau pe la 3, că nu mai poate să doarmă la prânz. E foarte trist că lumea nu mai e educată să-i ofere locul și trebuie să stea în picioare, el, care are două sacoșe de căpșunar pline.
Comportamentul domnului pensionar e la ţărmul bunului-simţ, care, după cum știm, e departe.

miercuri, 20 august 2014

Omul

Măi omule!
Aşa îi spun domnului meu când nu vede ceva ce mie mi se pare evident.
Măi omule!
Aşa îi spun domnului meu când argumentele i se par insuficiente.
Măi omule!
Aşa îi spun domnului meu când îi invoc raţiunea.
Măi omule.
Şi domnul meu se distrează.
Aud cum creşte iarba, aud cum creşte cerul, aud cum creştem amândoi alături de ele.
Omul meu de mai bine de douăzeci de ani.

marți, 19 august 2014

Încă vară

Au fost zile leşinător de calde – prefer frigul, mai pun ceva pe mine, când e mult prea cald n-am cum să-mi scot pielea -, apoi temperatura a scăzut cu peste 10 grade în 24 de ore – neplăcut, dezorientant -, şi la final a plouat. Nu mult, aşezat, metodic, mi-a fost chiar drag în primă fază, dar mi-a trecut brusc în momentul în care am văzut ce-i pe drum. Luni dimineaţă, am trăit de-a dreptul periculos, coborârea pe terenul accidentat asigurându-ne senzaţii tari: pantă descendentă rezonabilă, curbă strânsă, în stânga - zid de beton, drumul înclinat spre dreapta, în dreapta – capac de canal carosabil plantat, în jurul lui, groapă adâncă de vreo 40 cm şi între ele strat de noroi lutos de vreo 7 cm – dansa maşina ca pe patinoar. Foarte interesant, arogant de-a dreptul, dar, mulțumesc, nu mai vreau, așa că o să-l stresez radical pe domnul și stăpânul meu să lase mașina în curte la dom'colonel.
Week-end-ul prelungit a fost cam fain, am avut la noi prieten drag de departe (cu care am bătut la pas o parte din sat, în zone unde trecusem doar cu mașina), am făcut suc de trandafiri - sacsul e la al doilea val de înflorire, acum nu-l mai mâncăm, ci îl bem -, zmeura s-a apucat să rodească gospodăreşte, că-n iunie n-a avut chef. Am terminat de curăţat ceapa şi usturoiul – slabă recoltă, sper să ne ajungă până la Crăciun -, se coc constant roşii, ardeii graşi au fructe micuţe, castraveţii sunt tare harnici. Ardeii iuţi din ghivece au rod bogat, cei din câmp – urme fine, dovleceii au făcut nenumărate flori, dar n-au legat; prunele încă n-au căzut, dar nici nu s-au copt, merele Florina încep să se înroșească.
Curtea e ca un câmp de luptă, cum e şi firesc în caz de război - lemne alandala, ţevi, conducte, paleţi, jucării și capcane zăvodiene -, puii de găină continuă să evadeze ei știu pe unde, pisicile au început şi ele să-i alerge, noaptea nu mai putem dormi cu geamul larg deschis. În rest - strâng seminţe, usuc flori şi frunze, am modificat parțial aranjamentele prin bibliotecă și pe terasă, am îmbunătăţit colecţia de feţe de masă cu încă cinci – sunt consumabile, vara, în chioşc.
De câteva zile am senzația că am uitat ceva important și aștept să se întâmple nu-știu-ce. Sunt mai neatentă ca de obicei, mi se întâmplă diverse chestii și îmi cam suspectez îngerul păzitor că s-a apucat de băut. Să fie de la (încă) vară?

luni, 18 august 2014

Efectul maroului asupra călătoriei cu autobuzul

După-amiază de vară, loc de întâlnire cu domnul meu în cartierul unde am locuit; n-am chef de mers pe jos prin pădure – e cald de te întrebi dacă să mănânci sau să-ți pui pe față tarta cu frișcă, cald de ți se topesc cuvintele-n gură ca o acadea ținută-n soare -, așa că iau hotărârea să trăiesc periculos – merg cu autobuzul. Aveam un bilet în portofel de ceva vreme, că-n ultimul an n-am mai gustat transportul în comun; vine 8-ul, urc - răcoare, curat, bine - compostez biletul, mă așez pe un scaun, verific mailuri et comp pe mobil.
- Dumneavoastră?
Un controlor. Tinerel, curățel. Îi întind biletul.
- E maro!
Mă surpinde indignarea lui.
- Și nu vă place culoarea? Nu se poartă vara asta?
E surprins, se pierde ușor.
- Nu mai sunt valabile biletele maro, acum avem ciclam.
Uuu, ciclam în gura unui bărbat! Nu frez, nu roz, nu roșu, nu cărămiziu, nu magenta. Ciclam. Zâmbesc.
- Aaa, și-s mai vesele acum. Dar maroul ce-are?
- Biletele acestea nu mai sunt valabile.
- S-a interzis cumva maroul, s-a schimbat prețul biletelor, e alt acționariat la firmă de când am mers ultima dată cu busul? Sau nu-s îmbrăcată asortat?
- Vă trebuie bilet ciclam altfel putem consideră că călătoriți fraudulos.
- Puteți considera că v-am plătit anticipat un serviciu. Facem așa: dumneavoastră îmi returnați valoarea biletului – cum s-ar spune, v-am creditat, nu vă iau dobândă, că-s generoasă -, și de acei bani îmi vindeți un bilet vesel și ciclam. E bine?
Tace încurcat.
- Noi nu avem dreptul să vindem bilete.
Nu mă pot abține:
- Să știți că, până la urmă, maroul e culoare de pământ și merge bine vara.
Iar tace. Apoi îmi spune, tainic:
- Firesc ar fi fost să vă amendez, biletul nu mai e valabil.
- Nu comentez de gustibus et coloribus la onor firma dumneavoastră, n-am nimic împotrivă, dar, credeți-mă, nici în comun. Am plătit un serviciu și atunci firesc e să-l primesc.
Autobuzul se apropie de stația terminus. Mă ridic, îi zâmbesc.
- Aș mai discuta cu dumneavoastră preferințele coloristice, ce se poartă în astă vară, dar, îmi pare rău, eu trebuie să cobor.
Când autobuzul a trecut pe lângă mine, privirea lui încă mă urmărea. Oare i-am stricat ziua?

Later edit: biletele noi erau, de fapt, mov. Mov tare.

vineri, 15 august 2014

Cald

E cald leșinător, cald de nu pot face nimic, cald de totul devine fluid; pe net e amorţeală, la tv – somn de voie, nici iarba nu creşte, ar trebui interzisă prin lege luna august când nu e-n concediu.
Văd cum scade ziua, e din ce în ce mai puţină lumină dimineaţa la cafea, nu mai sunt libelule, ştiu că vine toamna, dar mi-e ilegal de cald.
Ştiu că vine toamna şi asta nu mă face om de ştiinţă, ştiu că vine toamna dar mi-e cald, cald, cald, neruşinat de cald. Ştiu că vine toamna şi-o să mi se urce la cap, dar până atunci mi-e greţos de cald.
Trezeşte-mă, te rog, când vine toamna.

Succint

* Am cules recolta de două castronele de boabe de coriandru, mărul văratec – o găletușă (bleu, dacă are importanță), am scos integral ceapa, lucrăm la curățatul ei (usturoiul încă nu-i gata, nici cartofii). 
* Strânsul seminţelor a demarat şi el, până acum am: mărar, zorele, regina nopţii, creson, coriandru, gălbenele, nigella, maci, pepene roşu, pepene galben.
* Zăvod a sinucis prin joacă 4 puiuţi, Maşa e haimana mare, domnul Morcov întră în casă când nu-l vede nimeni şi marchează ce şi unde poate,
* Domnul meu motocoseşte aproape zilnic - chiar dacă e secetă vegetaţia e haotic luxuriantă, trandafirii mai au urme fine de frunze, mana se răsfaţă regal prin toate vegetalele premeditate, cele spontane o duc bine mersi.
* Lucrările la infrastructură merg bine, putem spera să ajungem cu mașina în curte chiar înainte de 1 noiembrie. Cele două echipe s-au intersectat deja, merge greu în curbă, e și strânsă, și în pantă măricică, iar ca bonus au constatat că acolo a fost la origine o hoagă (groapă inițial cu apă), acoperită acum vreo 50 de ani cu copaci doborâți și pământ adus din alte părți, așa că „fuge pământul” - malurile se dărâmă foarte ușor.
* Sunt uşor îngrijorată că nu putem cumpăra lemne – nu se poate ajunge cu ele în curte.
* E august şi-i cald, timpul are încremenirea ceasului din copilărie – cel cu limbile desenate pe cadran -, mă-nvârt desculță cu brațele întinse și cu ochii-n cer în speranţa ploii de vară ce nu mai vine. 

joi, 14 august 2014

Fragment de august

O vrabie cu o omidă-n cioc stă pe o ulucă a gardului; de pe terasă, Igor o privește plictisit, își pune capul pe labe și continuă să lenevească.
Pe alee, câteva jucării aduse de Zăvod, plus o mânușă și-o bucată de cauciuc; între ele, tolănită, Frida vegetează și ea. Jinx și Mașa au dispărut încă de pe la 9, sigur sunt undeva la umbră, prin chioșc, pe sub molid, pe lângă forsiție.
Miroase a cald și-a verde, grădina tace pământ, în curte-i liniște de secetă; doar când și când puiuții ce se mai aud.
Ridic ochii din paharul de limonadă; pe cer, un uliu stă nemișcat ca un fluture prins cu boldul într-un insectar. Privesc în depărtare ca în timp.
E august, ora prânzului, s-acasă și mi-e bine.

Verde matinal


miercuri, 13 august 2014

Scene cu numitor comun

Vara 2012. Acasă, prin curte, bucurându-mă de singurătate, cu aparatul foto în mână și husa de gât. La poartă, câinii latră supărați. Pun aparatul în husă, merg să văd ce și cum. La poartă, un el.
- Da.
Mă privește cu ochi mari, coboară brusc privirea și tace. Ridică ușor ochii, îi coboară iar. Și iar tace.
- Spuneți vă rog.
Sus privire, jos privire şi de restul tăcere.
- Bună ziua.
Mestecă niște sunete printre dinți, apoi îmi răspunde timid:
- Sărumâna.
Privește uşor jenat pe undeva lângă umărul meu. Tehnicianul veterinar.
- Stăpânii nu sunt acasă?
- Eu sunt stăpâna.
Vrea să știe câte animale avem să le treacă în inventar. Cu greu îl conving să intre în curte – se teme crunt de câinii liberi.
- Nu puteți să-i legați?
- Nu, n-am nici cu ce, nici unde. Dar câtă vreme sunteți cu mine n-o să vă facă nimic.
Ce vârste au câinii, ce sex au, sunt sau nu sterilizați, de ce rasă sunt. Dar pisicile?
- Porc aveți?
- Nu.
- Ați putea să creșteți unul cu cât le dați la câini. Cai, vaci, oi, capre, curci, rațe, gâște, găini?

- Doar găini. Patru. Și un cocoș. Şi vreo opt pui.
Scrie, mă pune să semnez, mă măsoară din cap până-n picioare. Îl conduc la poartă, pleacă. Coborând, mai întoarce o dată privirea și iar mă măsoară sus-jos.
Mă uit la mine și zâmbesc. Pălărie de paie, evantai, ochelari de soare, rochie roșie lungă până la glezne, model ceașaf cu gaură la gât, aparat foto de gât, șlapi de pânză roșii. Asortată, îmi zic.

Vara 2014. Urcăm per pedes grație lucrărilor la infrastructură – canalizarea crește de jos în sus, alimentarea cu apă, de sus în jos; mașina e găzduită de dom'colonel. Lângă poartă, doi muncitori și un excavator ca de jucărie sapă la 1,4 m adâncime – așa e proiectul. Salutăm, schimbăm două vorbe de complezență, intrăm în curte.
Mă schimb, iau aparatul foto, ies, pozez gropi și maldăre de pâmânt, drum în sus, drum în jos.
- Nu-mi faceți și mie o poză?
Îi fac, și lui, și excavatorului.
- De câtă vreme v-ați mutat?
Pentru moment rămân fără grai; de unde știe că suntem venetici?
- De patru ani.
- De la București?
Mă învăluie un râs cald.

- Nu, din Pitești.
Mă irită uşor discuţia, chiar scrie pe fruntea mea orăşean?!
Îmi promite că până-n seara următoare vor acoperi șanțul din fața porții noastre și îmi împărtășește părerea lui sinceră că meritam și noi utilități.
Intru în curte, duc aparatul foto la loc – clar de la el mi se trage, ce țăran autentic ar face poze?
Trec prin fața oglinzii. Aveam ochelari de soare negri cu şnur după gât, cămașă de vâscoză verde cu negru, șalvari din bumbac verzi cu negru (și cu buzunar de mobil), șlapi negri. Asortată, cum e şi firesc de altfel.

...Să fie oare de la șlapi?

Roşu roşu catifea



marți, 12 august 2014

Carte poștală cu molid nu prea albastru și trandafir aproape alb


Frânturi

Mă tot mir de blazarea celor plecați „afară”, de cât de greu își duc povara de-a se fi născut români și nu pricep cum de nu se pot împăca ei cu ei.
Am impresia uneori că vorbesc altă limbă decât cei pe care i-am lăsat în oraş, nu mai am răbdare să ascult ce şi-au mai făcut prin casă şi, ce-i mai grav, nu-mi pasă ce-au mai făcut.
Țăranii din sat se uită cu drag la mine când mă văd ca fac ceva, îmi răspund la întrebări, mă îndrumă, îmi oferă semințe, plante, chiar mă laudă că mi-a dat mie prin cap singură să aranjez drumul după ploi. Cei de pe uliță îmi spun doamna, nu mai e un termen de politețe, e ca o poreclă.
Nu te grăbi, ce trebuie să te ajungă te va ajunge oricum.
E vară.
Fii liber.
Lasă telefonul.
Respiră.
Priveşte cerul.

Drum spre/în infrastructură

















4me

stats

:-D