Mi-am
pus busuioc în păăăr măăăiii...
E
aproape 7 a.m. și fac rondul ritualic prin grădină, cu ceașca de
cafea în mână. Vântul adie și-mi scutură petalele prunilor în
păr – ploaie albă, diafană -; cânt ușurel, iar Frida îmi
povestește ceva – e normal, când vorbește cineva, numai cu ea
poate vorbi.
E
rece și simt pe pielea înfiorată, e liniște - ciripit și
fluierat de păsărele, cântec de cocoși, câini lătrând în sat
-, miroase a pomi înfloriți, a pământ reavăn și vag a fum de
lemne.
Măi
busuioace, măi busuiocel...
În
lizieră e un grup de trei căprioare, în livada de-alături doi
masculi tineri se curtează belicos. În mărul Florina, două mâțe
negre stau ca doi sfincși urmărind atente căpriorii.
Într-o
tufă de flori a apărut un fir de leuștean – el știe cum și de
unde a ajuns acolo -, miozotul acaparează zi de zi noi teritorii,
mărgăritarul se pregătește să înflorească.
Păi
zică lumea orișiceee/Eu tot cred în farmeceee...
Timpul
se dilată, e tihnă, e bine.
Trebuie
să plec la serviciu.
2 comentarii:
zambesc a intelegere :)
tocmai am realizat ca iar am uitat sa insamantez busuioc.
in rest, acelasi ritual. doar ca eu povestesc cu bobo.
Trimiteți un comentariu