Like?:)

miercuri, 27 mai 2015

Colorate :)



Prin grădină








Frântură de mai

Vreme faină, nici cald, nici rece, timp așezat scurgându-se domol, drum spre casă. Iulia vopsește piticii de grădină, nea Gică e cu josul în sus, bibilind căpșunii, și-n spatele lui o linie de araci stau aliniați ca soldații la apel. Ulița-i goală, în curte la dom'colonel se leagănă singur balansoarul – bate un vânt domol, învălurit -, caprele vecinilor urcă domol și-n urma lor Nicu, ronțăind plictisit un bețigaș.
Zăvod, în curte, citește mărunt o polietilenă. Câine, de ce rupi tu mereu orice urmă de folie? Ca să te miri tu, de-aia!, zice atitudinea lui degajată. Merii nu au rod, prima cloșcă are zece puiuți, nu prea plouă, doar stropește când și când, lacul e gol și pământul începe să ceară apă.
N-au ieșit nici de nebune măghiranul și rozmarinul puse direct în grădină, coriandrul a germinat sub 40%, am cumpărat și plantat răsaduri de gogoșar, țelină și busuioc, plus leuștean cu rădăcină (aveam, dar la busuioc nu m-am putut abține eu, la leuștean – domnul meu).
În fața chioșcului stă tolănit Castor, Igor colcăie pe lângă el, supravegheat de la o distanță sigură de Mașa, Hades se ceartă cu șobolanii lângă magazie. Jinx e încremenit ca o pisică egipteană pe gard, pe colțul atelierului stă o jumătate de curcubeu și-n fața lui Frida așteaptă plictisită să deschidem ușa de la casă.
Încă n-am dat jos steagul, miroase puternic a mentă pusă la uscat în chioșc, a iasomie și-a bujori înfloriți, calc pe iarbă cosită și pe jucării ale câinilor.
Mă doare o felie de maxilar, totul e în capul tău, durerea, boala, stresul nu există cât nu vrei să le bagi în seamă, mă gândesc oare cât de eficient ar fi pirul pe post de gazon în curte, trăiește acum, că viața nu-i lungă, mort o să fii oricum o veșnicie.
După-amiază de mai, acasă.

luni, 25 mai 2015

Ultimul mohican

Magnolia Susan şi-al său ultim boboc înflorit, după mai bine de o lună de răsfăţ floral.


Mai pe final

Se duce ușor luna mai – după mine, cea mai vie lună a anului, cea mai verde, când toate cresc peste noapte, înfloresc, te îmbată cu mirosuri meșteșugite -, grădina e deja mobilată cu plante dorite și populată cu insecte nedorite; soare în ochi și vânt în păr, băi de picioare în rouă, fluturi, păsărele gureșe și promisiunea caniculei ce va să vie.
La capitolul grădină, am pus și cel de-al treilea – ultimul – rând de roșii, urmează să cumpărăm câteva răsaduri de ardei gras și de țelină, am pus regina nopții și tutun pe unde m-a apucat (am și repicat în ghivece niște tutun, e mic și amărât), am scos ghivecele cu ardei iuți în plin soare, fără protecție. Cireșul de mai e bolnăvior, fructele au stagnat din creștere și încearcă să se roșească disperate, am scos sute de plante de limba mielului din ceapă (apărute spontan în stratul înălțat unde am avut anul trecut castraveți) și le-am folosit la mucirea castraveților actuali.
Săpăturile arheologice au scos la iveală fasolea; am smuls bălăriile de lângă ea, m-am bucurat s-o văd, și ea s-a bucurat că mă vede, dar a doua zi avea frunzele dantelate - o mănâncă cineva cu spor, căutăm soluții. Ovăzul cere cosit, ghizdeiul dintre pomi n-a apărut deloc – faină plasă am luat cu semințele -, prunii sunt plini de rod - aștept cu interes urmarea -, coacăzul face fructe, zmeura e înflorită.
În curte încep să înflorească trandafirii, vegetația e luxuriantă, zona de flori începe să arate a parțial cottage garden cum îmi doresc, în amestec cu plante aromatice, iar în jardineierele metalice cresc cu elan plante, dintre care recunosc doar regina nopții și crăițele, în rest nu am curaj să le smulg că mă tem că-s plante folositoare omului pe care nu le cunosc încă.
Domnul meu a legat via, a cântat iarăși la motocoasă - curtea și potecile din grădină pentru moment -, mirosea divin, iar la portița dinspre grădină mirosul era chiar năucitor – din stânga, iasomie, din dreapta – bujori, de peste tot – iarbă proaspăt cosită.
Și, după cum era firesc, am mers desculță.

Bună dimineaţa!



4me

stats

:-D