Like?:)

marți, 22 martie 2016

Despre fumatul în locuri publice și alți demoni

A intrat în vigoare legea interzicerii fumatului în locurile publice, dacă-i ordin cu plăcere, asta e, ieșim în stradă și prestăm viciul acolo, facem haz de necaz. Am fumat mai puțin, nici gând să mă bucure asta, pentru că orice constrângere îmi generează frustrări, îmi spun că per total va fi mai bine, timpul le rezolvă pe toate, dar mă enervează. Îmi place însă că nu-mi mai miros hainele la fel a tutun - noi oricum nu fumam nicăieri în casă, mirosul major mi-l asiguram în oraș. Că legea nouă mi se pare ușor absurdă... e problema mea; că cea veche, dacă ar fi fost aplicată, cred c-ar fi fost mai bună (și era și mai ușor de gestionat)... e iar problema mea. E lege. Și legile trebuie respectate.

Ce voi face
În primă fază, voi refuza să intru în vreun local; îmi voi lua o cafea de dozator, voi merge pe galbenele bănci ale centrului urbei și-mi voi aprinde o țigară; curând se vor deschide terasele. (Sper, totuși, că vor fi aduse modificări legii actuale; că altfel nu cred că va fi respectată deloc și e păcat.)

Ce îmi doresc
Să nu mă simt ca un ciumat, să pot merge la o terasă să beau o cafea/bere/kinley, unde să nu mă plouă/învăluie vântul, unde și amicii nefumători să poată veni asumându-şi că acolo se fumează (când eşti fan Steaua în tribuna Dinamo îţi asumi tăcerea în timpul meciului). Cum nici eu nu mi-am aprins niciodată o ţigară într-un local de nefumători, intrând acolo mi-am asumat asta.

Ce mă irită grav
Reacțiile unora: rânjetul de hienă al tipei cu obezitate monstruoasă trecând cu copilul tot obez în cărucior, când ne vede la o țigară (așa-mi venea să-i spun că are speranța de viață mai mică decât mine, că mâncatul în exces e mai nociv ca fumatul). 
Ce bine, o să ieșiți afară să fumați, nu mă mai afumați pe mine. Cine te-a pus, frate, să mergi cu noi? Aaa, suntem funny și îți plăcea să râzi? Ei, acum nu se mai poate, ne vom întâlni în continuare, vom merge la unul dintre noi acasă; dar fără tine.
Argumentele altora: E o lege spre binele vostru, să vă lăsaţi de fumat. Pe bune? Să interzică orice comercializare a tutunului, aşa vor fi mai multe şanse să mă ajute.
Nu pot să ies cu copilul la un bar, la o cafenea, că e peste tot fum. Omule, de ce-ai vrea să-ți aduci copilul într-o crâșmă, unde se bea? Scopul barului e fix băutura, în bar se fumează, e un loc al pierzaniei, aşa a fost inventat el de la bun început, du-l, omule, într-un restaurant, la o cofetărie, acolo se mănâncă, se socializează decent!
Eu îți plătesc spitalul, eu, care nu fumez. Ba pardon, îmi plătesc cu vârf și îndesat tratamentele medicale din ce dau statului român la fiecare pachet de țigări; din 15 lei, cât costă, cam 12 ajung la statul român (3% din PIB e adus anual de industria tutunului, cam cât dă statul român pentru educaţie). În plus, speranța mea de viață e mai scăzută, deci o să iau pensie doar urme fine de ani, și uite așa fac și economie la bugetul de pensii.)
Avalanșa de argumente model nazist ale fumătorilor care invocă discriminarea. Nu, nu e deloc discriminare.
Trecând prin buricul târgului, constat că, exceptând localurile unde nu se fuma nici înainte - unde mâncam și eu, fumul de țigară la masă îmi dă senzația că mănânc dintr-o scrumieră -, bate vântul prin crâșme, două-trei mese ocupate din 20-30. Ei, lasă, că se obișnuiesc și românii. Da, sigur se vor obișnui; dar tot sigur niște localuri se vor închide. (Controversata lege mi-a deschis ochii asupra caracterului unor cunoscuți; din fericire, cei mai mulți sunt mișto, echilibrați, decenți.) 
Nu sunt împotriva legii, dar mi se pare absurdă prin strictețea prevederilor ei, în forma actuală. Fumatul nu e ilegal în România, de ce nu poate fi practicat într-un loc amenajat și semnalizat? Nici jocurile de noroc nu-s permise în spații publice, dar pentru ele există cazinouri. Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele. (G. Orwell)

L.E. Accept comentarii care conţin opinii diferite de ale mele, dar, dacă vrei doar să arunci cu mizerii, nu te obosi; nu public comentarii de gen. Pentru că sunt dictator pe blogul meu. 
O opinie, zic eu, pertinentă, aici.

12 comentarii:

Vasile Rosciuc spunea...

Marea poluare este produsa de mijloacele auto care functioneaza cu hidrocarburi. Daca conducatorii nostrii iubiti chiar doreau o reducere a poluarii nu inlocuiau troleibuzele cu autobuze la mana a doua dupa care raman nori negrii de fum. Cate pachete de tigari reprezinta poluarea creata la pornirea unui autobuz vechi de 30-35 de ani?Dar ce sa-i faci probabil ca nu trebuie sa mai avem nici un fel de activitate ca deranjam. O zi buna ca de frumoasa nu prea este.

roxana.c spunea...

Subscriu!

Simona Fusaru spunea...

@Vasile - nu pentru poluare a fost inventata aceasta lege si nici nu-i suspectez pe conducatorii nostri cum ca ne-ar vrea binele. :)

cristina spunea...

Eu nu subscriu decat partial. Desi nu mai fumez, gandesc in continuare ca un fumator si am ajuns poate mai inversunata decat voi in privinta acestei legi.
Cu ce nu sunt de acord din postarea ta: ba da, este discriminare, oricum ai lua-o. Faptul ca eu am ajuns fumator nu a fost din vina mea exclusiva, nu am inceput sa fumez inventand eu tigara, ci am cumparat-o de la cineva care avea aprobare sa o vanda. Cine i-a dat aprobarea? Atunci de ce ma discriminezi, tratandu-ma pe mine, fumator, ca pe un infractor de drept comun? Imi interzici ceea ce tu odinioara mi-ai facilitat, transformandu-ma in inamicul public numarul unu, fara putinta ca eu sa ma apar in vreun fel.
Apoi, daca acum tot iti sunt cea mai mare problema si trebuie sa ma haituiesti, sa ma ostracizezi, sa ma supui oprobiului public (vezi grasa) si sa ma obligi sa-mi manifest viciul de fata cu toata lumea, nu te-ai gandit ca poate imi incalci si mie niste drepturi? Cum ar fi cel la asistenta medicala? Exista undeva in tara asta vreo clinica specializata care sa ma ajute sa ma las de fumat? Pentru consumatorii de droguri ilegale dai bani grei ca sa-i ajuti sa se lase, cu rata mica de succes, chiar daca ei nu contribuie cu nimic la bugetul tarii, al nostru al tuturor. Pentru mine, care iti platesc bani grei, ce faci? Ma expui in piata publica??? Ma arati cu degetul? Ma desconsideri? De ce?
Si ar mai fi multe de spus, dar se intinde prea mult comentariul si oricum, pentru tara asta nu mai am nici o speranta, suntem la mila vantului.

Simona Fusaru spunea...

@cristina - eu zic ca a fost pana acum discriminare pozitiva fata de fumatori, mi se pare ok interzis fumatul (consumarea alcoolului, jocurile de noroc etc.) in spatiile publice, dar nu si in cele private. (exista un program national stop fumat, nu stiu ce s-a ales de el, erau niste medicamente gratuite, dar consiliere psihologica - zero)
mai spune, ca-mi place :)

Mihaela T spunea...

Si eu subscriu, Simona. Ce frumos ai scris despre acest subiect atat de sensibil. Sunt fumatoare, dar nu am fumat niciodata in nasul cuiva. Am observant ca desi ii feresc si ma retrag ca sa-mi savurez tigara in liniste si fara stres, ei se baga in sufletul meu si apoi imi reproseaza. :)
Si da, ai dreptate. Daca se respecta vechea lege era perfect. In Bucuresti erau foarte multe restaurante care investisera in acele echipamente care trageau fumul de tigara foarte bine.
Referitor la noua lege, mie imi place faza aia cu nu avem voie sa fumam pe balconul de la corporatie, daca balconul are tavan si doua laturi de cladire. :)
Acelasi lucru este valabil si pentru terase.
A, si astept cu mare interes legea aia care sa ma protejeze de parintii care nu-si educa kinderii aceia care-mi tipa in cap si mi se invart in jurul mesei la restaurant/cafenea/bar cand merg sa ma relaxez pe banii si timpul meu liber. Acei parinti care stau linistiti la masa lor si....fumeaza. :):):)

cristina spunea...

Dar ce au spatiile publice asa de special? Ce, daca ar fi facut in restaurante (cum s-a practicat pana acum) saloane pentru fumatori, cine ar muri? Pana acum, cine a murit ca a intrat intr-un club in care se fuma? A spus cineva ca nu e voie sa faci cluburi speciale pentru fumatori, in care nefumatorii sa intre pe propria raspundere? Pana la urma, nu pricep de ce trebuie ca statul sa fie atat de ipocrit incat sa pretinda ca are grija de sanatatea fumatorilor sau a nefumatorilor, cand pentru bolile comune nu ridica un deget. Chiar vrea sa-l cred ca are grija cuiva? A facut toata legea asta pentru ca asa i s-a dictat de la Bruxelles.
Si o sa mai am.

cristina spunea...

Apropo de comentariul tau cu programul national stop fumat. Pe vremea cand fumam, ma inscrisesem la tot ce misca pe internet in materie de ajutor in ale lasatului de fumat. NU M-A BAGAT ABSOLUT NIMENI IN SEAMA. Nici macar un raspuns n-am primit niciodata de la nimeni. Am citit si minunata carte care promitea marea cu sarea ("In sfarsit nefumator") = vax albina limuzina. Am avut "noroc" cu mama, care se uita la un post care nu mai exista, unde isi facea un vraci reclama la produse antifumat. Am incercat niste ceaiuri = efect zero, bani cu ghiotura. Am ajuns la niste picaturi care costau cat un cartus de tigari. Evident, mi le-a facut mama cadou si de gura ei le-am luat. Dintr-o eroare de redactare sau de intelegere a prospectului, am luam niste doze de vreo 50 de ori mai mari decat cele admise. N-am patit cine stie ce, dar hai sa zicem ca alea m-ar fi ajutat sa ma las. Daca erau mai puternice, insa? Puteam sa o patesc rau de tot, incercand sa ma las de un viciu pe care astia acum il considera "Moartea", pentru care astia acum m-ar fi amendat daca m-ar fi prins. Si de ce? DE CE? Ce obtin ei pozitiv din vanatoarea asta de vrajitoare???? Baruri, cafenele, cluburi in cel mai bun caz isi vor diminua drastic profitul. Principala sursa de venit la buget va suferi. Vanzarea de tigari va suferi. Timpul petrecut de fumatori pentru fumat in timpul programului va creste sau le va creste nervozitatea, le va scadea capacitatea de concentrare, deci cumva ei nu vor mai avea aceeasi performanta.
Fumatul numai in strada va deveni un fenomen usor observabil de catre copii, iar asta va duce la o curiozitate care ii va impinge spre fumat.
Cine castiga din prostia asta???? Si ce? Nefumatorii? Ma indoiesc. Ca ce, ca se duceau din cand in cand intr-un bar cu colegii fumatori si li se imputeau hainele? Dar cand li se imput a prajeala si chiftele si mici din carciumi cum e? Nu se mai vexeaza nimeni ca miroase a bucatarie proasta. Si apoi, nici macar nu e chiar atat de groaznic sa stai intr-un loc unde se fumeaza, decat daca se fumeaza excesiv. Si o spune una care, la un moment dat, nu mai putea sa respire daca simtea fumul de tigara (la vreo doi ani dupa ce ma lasasem). In plus, pentru o iesire pe luna a unui nefumator intr-un local unde se fumeaza, trebuie sa suporte zi de zi un fumator toata porcaria asta. Unde e dreptatea?
Frate, nu poti sa-mi dai direct in cap, fara sa te intrebi macar daca nu cumva ma poti ajuta sa ma schimb fara violenta. Cum ar fi sa il amendezi pe unul care are o boala de piele care arata si miroase urat, ca a iesit pe strada sa-si ia o paine si ti-a facut tie rau ca l-ai vazut, ca te-ai intamplat in acelasi loc cu el in acel moment? Cum?
Suntem unii niste lachei, altii niste lasi si cei mai multi niste ipocriti. Eu una afirm ca legea asta e o porcarie. Sincer, as fi in stare sa ies in strada sa protestez impotriva ei, dar cand vezi la TV ca fumatorii afirma ca e foarte bine asa, ca nu le mai miros hainele cand ies din club, raman masca. Si asa am ramas pana in ziua de azi. Ca romanul e invatat cu foamea, cu frigul, cu lipsa de libertate inteleg, dar sa afirme el si cand i se ia DROGUL ca e mai bine asa, asta imi depaseste capacitatea de a intelege.
Cred ca am terminat :)

Anonim spunea...

am senzatia unei piese de teatru in care nu am capacitatea de a urmari nici macar actiunea principala- dar'mite personajele: ne pica rotile pe drumuri, ne mor pruncii in spitale...daca am avut suficienta bafta sa nu ajungem noi acolo, ca muream inainte de reproducere, sub numele educatie includem practici primitiviste si replici di(cta)(rec)toriale gen- nu-ti convine, cauta-ti alta scoala- facem inspectii unde aducem copii din alte clase... ca sa demonstram a mia oara ca elevul are tot dreptul sa-si considere dascalul un mincinos patetic,si 'statu' ( palma barba cot) da o lege pe fumat...
...si multamita reactiilor ascutit isterice ale unor parti din nefumatori / fumatori...dezbatem cine, unde, cum si de ce fumeaza. Raspuns simplu- cine-si asuma si are ce, unde nimere', in functie de bun simt, educatie , capacitate de intelegere. Si nu-i simplu totusi, ca tre' sa ma apar, sa ma justific cui n-am suflat fum in fata veci, dar care ma agreseaza zilnic cu miros, aspect, vocabular, educatie.
...si refuz sa plec de aici. Ca mi-i draga bucata asta de noroi, ca-i a mea, sa fie clar. Si a mea. Si a tatei. Si a lui fi'meu. Dar cum facem sa'i isterizam pe cei mai 'tari in clanta' dintre noi si pe subiectele din prolog ?
o zi calda, Simona
Monica

Simona Fusaru spunea...

@Mihaela - ce fumator nu si-ar dori sa fie aerisit si fain in spatiul unde fumeaza... dar asta implica investitii in dispozitive de ventilare si majoritatea crasmelor n-au fost dispuse sa le faca. si pe mine ma distreaza faza cu balcoanele - cine a facut legea nu are idee de diferentele logie-balcon sau acoperis-planseu.

Simona Fusaru spunea...

@cristina - restaurantul, barul, crasma sunt spatii private si firesc mi se pare ca proprietarul sa hotarasca ce si cum face cu ele. spatiile publice la care ma refeream sunt de stat - spitale, scoli, primarii etc. (chiar, oare ce-o face un chirurg cand trebuie sa iasa in miez de iarna, la -10 gr, sa fumeze o tigara in afara curtii spitalului?)
uniunea europeana face recomandari, fiecare tara alege cat de drastica va fi in legile sale. dar cum romania e tara second hand, hai sa fim noi cei mai cei, neamuri de sluga obedienta.
apropo de copii: eram afara, la o tigara, mai multi, cu cafelele in mana, radeam de nu stiu ce, facem misto; trec 3 pusti de vreo 12 ani pe langa noi si ne privesc mirat-zambitori. pun pariu ca li s-a parut ca-i cool ce facem noi acolo.
si inainte de asta lege, in restaurantele decente nu se fuma unde se mananca, era salonul cu fotolii si canapele. dupa ce mancam, luam cafeaua si mergeam acolo sa fumam. evident ca TOTI nefumatorii veneau cu noi. de ce oare? (ce-i drept, spatiul era ventilat super si mi se pare normal sa fie asa.)
ma intreb oare cum va fi cand voi iesi prima data intr-o crasma rock. o sa beau cafeaua sau berea pe scaun inalt, la bar, fara sa fumez?!? ma indoiesc - fara valatucii de fum, crasma rock nu mai e crasma rock. probabil se vor inventa terasele rock :)
(astept cu interes modificarea legii. altfel, nu vad cum va fi respectata, o sa ajungem ca-n grecia, lege drastica pe care n-o respecta nimeni.)

Gabriela spunea...

Astia nu stiu ce voteaza. In strainatate sunt locuri marcate pentru fumat (un fel de cabine, cum erau inainte cele de telefon, de unde se extrage fumul); poti fuma si vorbi cu un nefumator care sta langa tine.

4me

stats

:-D