Like?:)

vineri, 11 martie 2016

Despre viața la țară, gestionarea timpului, febra musculară şi alţi demoni

Succint îndrumar practic pentru ţăranul nou-nouţ

* Viața la țară e frumoasă, n-are cum să fie grea, doar strămoșii noștri aici au trăit și le-a fost bine. Dar nici uşoară nu e pentru un proaspăt ţăran nativ la oraş.
* Știi - faci, nu știi - înveți, totul se învaţă. Dar nu totul se învaţă instantaneu şi de la a şti la a face eficient e cale de ani de experienţă.
* Nu-ți fă iluzii și proiecții nerealiste. Ţăranul veritabil e în picioare de la răsărit la apus, face cu mâna lui aproape tot ce trebuie pe moşie, dar asta face de când se ştie; el nu se întreabă oare ăsta e mugur de rod sau de creştere, nu coboară de n ori de pe scară să vadă cu arată pomul pe care îl tunde, ştie cum e bine şi cum să facă – tu vei învăța asta în ani, ani de ineficiență, frustrări, revolte.
* Muşchii țăranului sunt obişnuiţi cu mişcarea şi o suportă, nu tunde un pom pe oră, iar pomii trebuie tunși la momentul oportun, că înmuguresc. Chiar dacă vine specialistul să coafeze pomii în primăvară, o zi strângi de dimineaţa până seara crenguțele rezultate – şi zău e rost de febră musculară.
* Curte pământ grădină – toate înseamnă muncă, muncă fizică, febră musculară, unghii rupte, mâini aspre; toate trebuie întreținute, greblezi, cosești, strângi iarba, iar greblezi, uzi, mături; aleile de lângă casă nu-s îngrijite de femeia de serviciu de la bloc, iarba și trandafirii nu-s în atribuțiile administratorului, iar Făt-Frumos şi Zmeul Zmeilor nu vin garantat să îngrijească gardul viu sau arbuștii.
* Lemnele, și dacă sunt tăiate și sparte de alții, nu se depozitează bătând din palme și nu vin singure în casă, focul trebuie făcut, trebuie golite cenușarele, curățate sobele și coșurile, boilerul.
* Animalele trebuie hrănite, apa nu le creşte în recipiente, ci trebuie pusă acolo, ai grijă la cumpărături, că nu-i non-stop în preajmă şi nici hipermarket.
* Scapi de anxietăți și neliniști, de insomnii și false probleme, de rutină și nevoi închipuite, mâncarea e mai gustoasă iar apa e cea mai bună băutură din lume.
* Prioritare sunt lucrurile care țin de supraviețuire, întâi cea a animalelor – ele nu-și pot lua o cană de apă de la robinet -, apoi a ta. Căldură, apă, hrană – atât, material vorbind. În rest – limita e doar infinitul.

6 comentarii:

roxana.c spunea...

Ca bine zici...

ciumafaiul de toamna spunea...

ufffaaa,Simo' ca drept mai scrii....ca si de mai iei cate-un "indian" la smotru ca tocma' ai o indispozitie, or' stai numa' langa el -ca-ti face o treb'soara de mai mare dragu,ori iti vine sa-l alinti cu harletul pe siru'spinarii...

Gradinarit anotimp cu anotimp spunea...

Un tablou bine inchegat al vietii de orasean mutat la tara. Chiar daca esti toba de teorie, practica te omoara iar curatatul pomilor este o adevarata aventura in primii ani, cand ai ocazia sa faci febra numai urcand si coborand scara ca sa tai o creanga.Am reusit si noi sa ajungem la Valcea. Sa aveti un weekend minunat.

simf spunea...

Eee, cine gaseste indieni, la noi nu si pe cine plati sa te ajute.

simf spunea...

Ma bucur ca sunteti la gradina, pacat ca ploua.

daiana spunea...

eu mi-am luat inima-n dinti si foarfeca in mana si am inceput sa tai la vie. Va spun la toamna daca mi-a iesit. Spor la treaba sis desi cu ploaia asta... :(

:-D