Like?:)

marți, 31 mai 2016

Urma

Regulile sunt făcute ca să fie încălcate. Eu fac reguli, eu trec peste ele.
Trei pisici și trei câini; maximum; că nu facem grădină zoologică.
Prima cedare, în fața domnului meu, când n-a vrut cu niciun chip s-o dăm pe Frida.
A doua – sâmbătă, când am adus acasă al patrulea câine, mai concret – o câinuță.
Tot domnul meu; se temea pentru viața ei, a încercat să-i găsească stăpân cam o lună și până la urmă i-am spus adu-o.
Am fost împreună s-o luăm, să-i diminuăm stresul transportului; a venit la mine la mână din prima.
Tipa are până într-un an, e cam rahitică, plină de purici și de căpușe, nehrănită, plină de ciulini.
Echilibrată, domoală, calină. Ceva infuzie de câine de stână, talie medie spre mare, blonzie, cu labe imense și păr de Zdreanță-n ochi.
Pepsi, câine de haită, a primit-o instantaneu; Hades a fost tare mulțumit c-a scăpat de Pepsi; pisicile se uită urât la ea, dar și ele sunt fericite că le ignoră Pepsi.
Pe Zăvod l-am legat în primă fază, dar după trei ore tipa nouă era lângă el; i-am dat drumul.
Câte doi, câte trei, uneori și câte patru, câinii noștri se joacă liberi în curte și-n joaca lor dărâmă tot ce le iese în cale. Joaca-i mai joacă și certurile au scăzut.
Urma von Wasserpflanze, ciobănesc românesc de uzină de apă.
Urma. 
Urma scapă turma. 

3 comentarii:

Mihaela T. spunea...

Sa fie sanatoasa si sa va bucure asa cum o fac si ceilalti! Este o norocoasa si cred ca stia asta deja. :) Intr-adevar este foarte frumoasa!
Bine ai venit, Urma!

cristina spunea...

Mie imi place foarte tare numele.
Nu va temeti ca o sa ia si ceilalti purici si alte alea de la ea?

simf spunea...

@cristina - nu, ca facem deparazitare responsabila la toti (capusele i le-am cam scos la mana). cu deparazitarea interna mai asteptam un pic, sa se obisnuiasca intai cu hrana. ieri am si periat-o, e greu, ca are parul casant si-o doare (plus ca e mai mereu uda, adora apa din lac). dar cand va fi bine hranita va fi mai usor la periat. numele... o atragea a-ul final si din incercari succesive am picat amandoua la pace.

:-D