Like?:)

marți, 25 aprilie 2017

Ipostaze ale verdelui de aprilie







După Sfântul Gheorghe

A fost o săptămână stranie, cu ger şi amigdale inflamate - un fel de noi toţi redevenim copii -, cu articulaţii ca din sticlă, trening de fleece, mânuşi scoase dintre hainele de iarnă, focuri în trei sobe. După dezmățul de ploaie cu abuz de vânt, asezonate cu zăpadă şi ger, duminică s-a mai îmbunat vremea (în sensul că n-am mai fost obligată să port mânuşi).
Grădina e şocată, nu ştie săraca ce s-a întâmplat, ce să facă. A nins peste liliac, cireşi, peri, vişini şi pruni în floare (prunii de vară se scuturaseră deja), zmeura, murul şi coacăzii sunt plecaţi a rugăciune, trandafirii sunt trişti - sacsul cel puţin avea boboci -, mă tem tare pentru poncirus - are toate frunzele mate şi răsucite -, pătrunjelul e sticlos, iar plăntuţele deja răsărite sunt în mare parte la pământ. Au înnebunit toate de atâta primăvară.
A fost simfonia, evident că nu m-am putut abţine şi am luat o aronie, un arbust de stafide, doi trandafiri (Black Baccara şi Glorious) şi alte cele - măghiran, salvie, rozmarin, un bulb de allium, lavandă, o garofiţă, o suculentă simpatică (probabil ceva Echeveria), o plantă numită popular lămâiţă - să fie oare Verbena citronata? -, un Calocephalus şi încă una, acoperitoare de sol. O parte sunt deja plantate, altele aşteaptă vremuri mai bune.
La capitolul grădină, am reuşit să punem şi cel de-al doilea tunel, după ce se încălzeşte pământul vedem ce-o să plantăm acolo, am scos iarăşi sute de păpădii şi de patlagini, am curăţat o zonă cu plante perene şi cam atât. În casă, domnul meu s-a jucat sâmbătă cu uşa de la intrare, a schimbat clanţa, a treia în opt ani, a pus pene la toc, a ridicat uşa (că doar uşa+tocul au fost făcute pe comandă, din lemn verde frumos mirositoriu), cert e faptul că acum a învăţat domna uşă că locul ei e în toc, cel puţin pentru moment. Eu am scos covoarele de iarnă în speranţa verii ce va să vină, că zău m-am săturat de geci, focuri, ciorapi groşi şi uşi închise.
Duminică am plimbat câinii mari, după o perioadă lungă;  Pepsi, care intră în tahicardie cum o scot pe poartă şi trage disperată să se întoarcă în curte, ne-a certat supărată, s-a urcat pe garduri, a comentat continuu. Când ne-am întors, deschide poarta dacă poţi: pupăza împinsese ivărul şi o închisese, aşa că sari, Răzvane, gardul, că n-ai alternativă.
Luni dimineaţă era iarăşi brumă. Mda.

4me

stats

:-D