Like?:)

miercuri, 21 februarie 2018

Conexe pe final de (pseudo)iarnă

Cu toate că mai dă când o ploaie, când o ninsoare, iar noaptea încă mai vedem temperaturi negative, deja nu mai sper în (re)venirea iernii; probabil o să se mai încrunte ea, o să ne strice planurile, dar nu văd cum ar mai putea să aibă putere. Zambile, lalele și narcise își ițesc căpșoarele, ghioceii sunt înfloriți, iasomia de iarnă e galbenă și plină de albine și de furnici cu aripi, muște, ploșnițe și gărgărițe se trezesc, păsărelele și-au schimbat repertoriul. Încă nu-i vremea de intrat în grădină, dar parcă mă tentează ideea.
Până atunci, ne concentrăm pe chestii alternative: eu atac (cu așezare) plantele medicinale, semințele, rezervele de alimente și condimentele, mai fac o tură de curățenie în magazie (cea de primăvară, logic, am abordat ușor și chioșcul), domnul meu se distrează cu polidiscul și lemne de foc (a cedat nervos circularul) sau scoate apa din beci (e prima dată când a fost cazul, după mai bine de nouă luni, grație platformei de ciment turnată în vară, cu pantă inversă). Și, ca să nu se plictisească grav omul, se mai înfundă și canalizarea. O zi mutată scurgerea pe fosă (pe care bine c-am păstrat-o, plus că a vrut R. musai acolo clapetă antiretur), o tentativă de spălat conducta, nu e de la conductă, ci de la canalul personel din afara curții. Canal unde erau oareșce zeci de centimetri de piatră, pusă acolo de la când s-a asfaltat drumul, așa că e surprinzător că scurgerea a funcționat până acum. Sunat cei cu canalul, venit prompt, rezolvat.
În rest, nu facem nimic (tot așa, doar că acum sunt altele dihăniile și a apărut netflixul în peisaj) și asta ne ocupă tot timpul.

3 comentarii:

cristina spunea...

Voi in ce tara traiti, de au venit aia cu canalul PROMPT???
Cum adica aveati pietre in canalizare? In teava?

Simona Fusaru spunea...

@cristina - suntem niste tarani amarati cu iluminat public cu led, asfalt, apa, canalizare, fibra optica, deh :) (ma laud, logic)
pietrele erau fix in canalul nostru de evacuare, s-a spart capacul in timpul amenajarii drumului si pusesera baietii pietre acolo.

cristina spunea...

aaaaaaaaaaa! amaratilor! :))))))

:-D