Ce-am mai făcut

De-ar fi să scriu la liniuță - puține, ca timp și volum de muncă, în fapt, multe, martori îmi sunt mușchii mârâind a febră și articulațiile revoltate geriatric.

Am reușit să punem ardeii și din roșii în grădină - mai avem răsaduri în așteptare -, am cam mobilat cu semințe terenul - târziu, dar asta e -, plivim constant și aparent inutil ierbuțe ticăloase, iar domnul meu cosește: e default în astă perioadă, la două-trei zile e musai de cosit pe undeva.

A plouat frecvent, verdele s-a bucurat tare și, alături de el, afide și fungi, melci gospodari sau homleși; ramurile pomilor fructiferi se rup sub rod și apă, cer proptele toate, un trandafir Black Baccara a rămas măceș iar Hocus-pocusul pus în martie nu s-a prins.

Am făcut prima tură de sirop de trandafiri - cam dificil de cules trandafirii, că ori sunt uzi, ori îi scutură vântul sau ploaia -, am cules cele cam 3 kg de cireșe recoltă (pe care le-am mâncat), acum pândesc ceilalți doi cireși să se coloreze și ei.

Mașina de spălat a cedat nervos din motiv de-un rulment rebel care a spart nu știu ce chestie lungă (a cărei înlocuire durează mai bine de-o săptămână, dacă am baftă), așa că trăiesc periculos spălând la mână, am primit minuni din lut și lemn, țesături, broderii și cusături, plus trei pistornice (pristolnic, pristol, sigiliu, pecete), câinii arată lamentabil după plimbările prin lac, iar pisicile s-au învățat cu scara de la mâțodrom și-o folosesc fără rețineri.

În rest, ziua prea cald, noaptea – rece (panoul electric cam pleacă seară de seară), natura arată ca-n ultima decadă a lui iunie, verdele e copleșitor și lângă casă miroase năucitor a bujori, iasomie și trandafiri de dulceață.

Nu-i rău.