E timpul pentru o nouă evaluare a transformărilor petrecute între timp şi a constatării lor.
* Alternanţa de oraş-sat ne dărâmă, ziua inspir aer mândru poluat de buricul târgului, cu miasme diverse şi conteinere în proximitatea biroului, acasă aerul e curat şi asta mă năuceşte; cu cât stau mai mult la birou, cu atât durerea de cap de seară e mai pregnantă.
* Nu mă mai deranjează să am mâinile pline de pământ iar dacă nu am mânuşi în preajmă uneori nici nu mă duc să-mi iau; mă miră şi mă bucură faptul, dar nu-mi place că fără mânuşi fac băşici pe palme de la cozile uneltelor.
* Am redescoperit mirosuri uitate – pământ reavăn, fruct cules din grădină şi mâncat nespălat, lucernă şi fân înflorite, ploaie de vară, struguri sub brumă, fum de frunze, mirosul de „rece”…
* Nu mai tresar când văd păienjeni, nu îmi mai vine să ţip când îmi intră un fluture/cărăbuş/altă dihanie zburătoare în păr, acum mă mulţumesc doar să constat ce e; nu-mi mai e scârbă de omizi (de limacşi da, de râme doar parţial, adică numai atunci când sunt neruşinat de mari, acum ştiu că ele sunt chiar utile).
* Am învăţat să mă bucur de legume, fructe crescute de noi, îmi tremura inima a bucurie când le luam din grădină. Acum încerc un sentiment straniu de mândrie când desfac borcanele de conserve făcute din producţia proprie.
* Încă mă mai întreb, când aud hidroforul pornind, „am dat drumul la apă caldă?”; sunetul lui seamănă cu pornitul centralei pe gaz de la apartament.
* Am început să recunosc plantele din grădină, ba şi pe unele pe care nu le avem, dar le văd în alte părţi (unii copaci îi identific după coajă chiar); reacţia când văd ceva în neregulă la o plantă/pom este să mă duc la ea să fac ce ştiu eu că trebuie făcut ca să-i fie bine. Mereu m-a deranjat când vedeam un teren în paragină; acum mă gândesc ce s-ar putea cultiva pe el şi constat în ce măsură ar avea nevoie de apă.
* Am scăpat de multe de „isme” - festivisme, primitivisme, manelisme – şi de musafiri care-şi umpleau timpul trecând pe la noi neanunţaţi sau care sunau cu zece minute înainte (şi zău că murătură am fost toată viaţa cu astfel de exemplare).
* Sunt în continuare „doamna” pentru vecini şi lumea încă se miră de cât de mari ne sunt fetele. Domnul meu îmi pare uneori că a aparţinut locului mereu, prin firescul, dezinvoltura şi gradul de adaptare pe care le posedă.
* Nu mă orientez la stelele de pe cerul parţial înnorat nici cu mama hărţii; am făcut-o A3 – degeaba, poate la vară, eventual după nişte aprofundir pe temă dată despre cum e cu hărţile cereşti şi cum se citesc ele. Dar stând cu harta în mână în mijlocul curţii mă învăluie de câteva seri mirosul de ger.
una peste alta, sunteti pe drumul cel mai bun.
RăspundețiȘtergere