Maşa umblă teleleu pe la pensiunea din zonă - şi mă oftic de mor -, vine acasă şi cere papa bun, gen beţe de recompensă, ficat crud; nu serveşte crănţănele sau conservă, că nu-s bune.
I se face dor și vine acasă cam la o zi jumate, altfel doar dacă o strig; când vine o sechestrez niște ore, până sunt sigură că a mâncat năroada crănțănele de pisici sterilizate, că are nevoie de ele.
Face cum a făcut Zombie: întâi a lipsit câte o jumătate de zi, apoi o zi întreagă, două, trei, a trecut la vizite episodice şi după o vreme a dispărut complet.
Un medic veterinar mi-a spus că multe pisici nu suportă să fie şi alte feline lângă ele, mai ales când există vreun conflict; şi aleg să plece într-o altă casă, unde sunt primite bine şi sunt singure. Avem nişte amici care aşa au pisică: a venit tipa şi n-a mai vrut să mai plece; la fosta ei casă erau mai multe pisici.
De vreo doi ani, Mașa a dispărut constant când veneau englezii - două zile stătea acolo, abia apoi venea și pe acasă. (Frumoasa pisică neagră, s-o citez pe doamna.)
Cred și eu că e mişto să îţi vină o pisică de şase ani, îngrijită, obișnuită cu câni, castrată, educată, harnică, învățată la litieră, care știe să ceară afară. Chiar cred.
Of, mă enervează rău Mașa asta!
Vrei sa facem schimb? :)
RăspundețiȘtergere@cristina - vreau sa stea nebuna acasa! :) (tu ai ai doua oricum, cu care?)
RăspundețiȘtergereMacar e bine ca stiti pe unde umbla.:)
RăspundețiȘtergereNu e prea dragut cand dispare dar nu stii daca mai e ,au ba...
Ah, acum am inteles si eu de ce Maurice al meu pleaca creanga prin cartier cu zilele. Zuza (maica-sa), il bate la greu atunci cand vrea sa se joace cu ea.
RăspundețiȘtergereIar pana sa-l castram ma gandeam ca se duce dupa fete, dar acum nu intelegeam de ce mai pleaca . :)
Cresc pisici din copilarie, dar de cand ne-am mutat la casa am vazut ca este o diferenta intre a creste pisici la bloc (unde nu ieseau afara) versus casa pe pamant unde poate umbla pe unde vor ele. :)
Si eu am o prietena care s-a trezit cu motanul vecinilor pe terasa ei. De 3 ani nu a mai plecat de la ei. Initial a trebuit sa-l protejeze de cainele lor care devenise gelos, apoi a ajuns in casa, pe urma in dormitor si acum doarme direct pe pernele lor. :)Dar, asta era singur la stapan. :)
Si ca sa nu-mi pierd obiceiul, bineinteles ca am uitat sa te intreb ceva:ce-s alea "bete de recompense"?
RăspundețiȘtergere@mikaela - ai dreptate, stiu de la zombie
RăspundețiȘtergere@Mihaela - niste recompense dupa care se dau in vant pisicile noastre. le cumparam de la lidl uzual, dar nu numai. uite aici bete de recompensa: https://www.petpal.ro/batoane-pisici
Am vazut. Multumesc frumos !
RăspundețiȘtergereSimona, am trei chiar. Cu care vrei: Missie e batausa, dar sta acasa, nu pleaca; Maia e batuta de Missie si poate ca de asta cam pleaca. Mishu sta numai in casa, e gras si fricos, dar o fugareste pe Missie. Iese numai noaptea, cand e Max inchis in casa si iese numai pe geamul de la dormitor, pe unde se si intoarce si-mi "bate in geam" :)
RăspundețiȘtergere@cristina - masha e si razboinica, si haimana, si vorbareata cat incape. sare si la caini si-i zgarie pe nas, e si razbunatoare. pe care dintre pisicile tale crezi c-ar putea s-o inlocuiasca? :)
RăspundețiȘtergerecum s-a adaptat mishu?
mishu s-a schimbat putin. e mai trist, dar nu pare sa sufere prea tare. de puturos ce e, mai mult doarme. numai noaptea vrea afara, unde nu stiu ce face o ora, poate doua, nu stiu. sare pe pervaz si-mi da de stire sa-l las in casa. mananca si se culca. nu face la litiera daca nu e curatata, face langa sau in sufragerie, pe un presulet. o pandeste pe missie si se repede la ea si o alearga prin casa, dar tupeista il pandeste si se duce la mancarea lui (din dormitor, unde e el acum stapan) si se ospateaza. el are combinatie cu crocante urinary, m-am gandit ca poate are si ea nevoie ...
RăspundețiȘtergerela sfarsitul lunii plecam la mama si-l luam si pe el, ca-i e dor ei. sunt curioasa cum o sa reactioneze cand o s-o vada.