- Dacă nu hotărăşti tu care e locul unui obiect, va hotărî el singur unde să se aşeze în timpul imprevizibilelor plimbări de ici-colo finalizate cu acel „pus bine” generator de dispariţia într-o gaură spaţio-temporală a respectivului obiect.
- Mereu auzim în preajmă «Ce Dumnezeu!». Oare El știe că îl implicăm mereu? E oare de acord să facă parte continuu din problemele noastre meschine?
- Aștepți un an oameni dragi de departe să vină la voi. Vin două grupuri, în aceeași zi; ziua revederii – 25 de ani de la absolvirea liceului. Și nu ți-au fost colegi.
- Ca să găsești lumina, uneori trebuie să o cauți cufundat în întuneric.
- Casele care n-au o bibliotecă par lipsite de suflet.
- Arunci uneori o vorbă în vânt și imediat vezi că există un copil lângă tine care o prinde.
- Numele fiecăruia e magic, e o invocare, nu o evocare.
Nu mai fi dezamagita :toti patim d-astea..Lasa ca vine moshu...si daca el le lamureste...intru la cura de slabire!!
RăspundețiȘtergereA, nu numai "ce Dumnezeu!", ci si alte multe expresii Il evoca si invoca. Cred ca observi si expresii care trimit la Dumnezeu implicit, exprimari de sorginte crestina. "Cine sapa groapa altuia, cade singur in ea" este un proverb care isi are originea in Vechiul Testament. Vorbirea noastra este marcata de idei si exprimari crestine, ceea ce ar trebui sa ne dea de gandit, intrucat este vocalizarea vietii, nu?
RăspundețiȘtergereSi da, este de acord, Il intristeaza (la figurat fie zis, ca Dumnezeu trist, haida-de) doar ca Il implicam prea putin si intr-un mod cumva neserios, superficial. S-ar baga mai tare si ar schimba caracterul meschin al nimicurilor noastre. De ce nimicurile noastre nu sunt deloc nimicuri, este alta poveste.
Numele sunt si invocari si evocari, au caracter dual.
Cine decide care este lumina si care intunericul, cine discerne, poate sunt nuante, cine le deceleaza?