Greu...

Nu mai pot, Moni, nu mai pot.

Asta îmi tot spunea din vară, de când a căzut.  

Tatăl domnului meu. 

Omul care, de când l-am pierdut pe tata, a încercat să-mi fie și mie tată. 

Tu ești fata mea.

Fata pe care n-a avut-o niciodată, deși și-a dorit-o.

Vine Răzvan cu fetele lui - eu și cele două fiice ale noastre.

O vreme a luptat, apoi n-a mai vrut, n-a mai putut. 

De Crăciun s-a bucurat să fim împreună, înconjurat de cei de aproape, cu poze ale celor de departe pe pat, lângă el. 

Revelionul l-a prins la ATI, cu respirația din ce în ce mai mică.

Avea 83 de ani, dar n-am conceput să plece.  

A vrut să vină Miruna acasă; a venit. 

A vrut mulți preoți; cinci, plus Mircea, fiul său. 

A vrut zăpadă. Când în biserică se citeau dezlegările, afară ningea cu fulgi de gâscă.

Și-a programat eternitatea în sat, în marginea pădurii; acolo e.

I-am scris coroana.

Somn lin, tată! Răzvan și fetele lui.