Detalii în biblioteca

Ca tare mi-e drag de ea!

Găini. Poze

Cele roşcate sunt fostele amărăciuni. Cele cu buline aprox porumbace - puii de astă primăvară.

Alte unghiuri, alte abordări

E straniu cum, după decenii, poţi să te schimbi în câteva luni. De când am plecat din oraş ochii mi se deschid altfel, văd lucrurile din jurul meu într-o altă lumină, mi se modifică scara valorică, priorităţile, coordonatele pe care le credeam clare, ferme şi evident bune, întâmplările capătă alte înţelesuri.
Am alergat o eternitate să am şi aia, şi aia, şi aia; credeam că viaţa e o cursă continuă, când lucram la cotidian dacă stăteam zece minute pe-un scaun sau mă trezeam cu o jumătate de oră mai târziu mă simţeam vinovată, aveam continua senzaţie că am uitat să fac un ceva nedefinit. Acum văd că de fapt anii treceau pe lângă mine când ce-mi trebuia era liniştea, iar pentru ea e nevoie de atât de puţine lucruri; îmi trebuia libertate, iar ea mi-a fost la-ndemână tot timpul.
Trebuia să fiu la curent cu tot şi toate, urmăream buletinele de ştiri la mai multe posturi de televiziune, zapp-am încercând să identific ştirea de agenţie. Acum ştiu că nu preţuiam informaţia, ci o luam „la kil”, vrac, şi-o consideram materie finită. E-o mare bucurie să pot uita de ştiri şi de vitrine, să văd - c-o neintuită degajare, dincolo de ambalajul sclipicios - că imaginea nu-i nici pe departe totul, conţinutul în schimb contează.
Mă încearcă un zâmbet când îmi amintesc cum, în urmă cu vreo zece ani, am coborât din creieri de munte la Câmpulung, vreo 20 de km, după cinci zile de cabană, ca să intru într-un internet-cafe; mi-am pornit mobilul şi am stat acolo vreo patru ore, simţeam cum respir, îmi încărcam bateriile, era de-a dreptul terapie, apoi am urcat iar la cabană. Acum intru pe net acasă când am cu-adevărat nevoie, îmi doresc zilele de computer free şi îmi permit să tot uit, din noiembrie încoace, să probez pe înregistrare writer-ul de dual layere.
Multe s-au schimbat în mine, în ochii mei în aste luni. Am învăţat să ascult pământul, să privesc cerul. E linişte în suflet, în casă, în curte, în viaţă, e lumină şi noaptea, când luna şi stelele ard în luciri domoale chiar şi când e înnorat, iar viaţa se aude peste tot, într-un fundal sonor continuu - şi el, parte a liniştii.
Timpul curge altfel, existenţa mi se regândeşte, valorile se schimbă iar bucuria izbucneşte din nebănuite direcţii.
E straniu cum, după decenii, poţi să te schimbi în câteva luni.

Ce altceva se mai găseşte în curtea şi grădina omului. Poze cu legendă chiar

- Iepuraşi din generaţii diferite una de-ala
- doi ticăloşi negri Hades tentativa de câine şi Jinx porcul de câine de motan* fără de care n-ai cum să intri în grădină, e locul lor de joacă, printre cepe verze pătrunjel şi ce mai se găseşte în zonă
- Jinx pe internita „acareturilor”, loc de strajă dormitândă
- două ouă în cuibar, dintre care unul e, după cum spuneam, sintetic, fără a fi însă şi chinezesc.
* apud Răzvan

Ce se poate găsi în grădina omului. Poze cu explicaţii

În grădina omului pot fi găsite nenumărate plante folositoare care nu cresc din flora spontană: zmeură, ceapă, varză, roşii, ardei de patru mărci diferite, usturoi, mere, mărar, struguri, hrean, roşii înflorite.
Mai sunt şi alte plante, cum ar fi: leuştean, cimbru, ţelină, pătrunjel, busuioc, praz, morcov, păstârnac, prune, pere, vişine, dar ele nu se văd în aste poze doveditoare, şi în mod sigur mai sunt şi alte plante de care în acest moment omul uită. Gărgăriţele sunt şi ele din grădină, dar nu sunt plante.
Nu pot fi găsite în grădina omului: spanac, cartofi, fasole, castraveţi (pentru că omul, deşi şi-a propus, a uitat să planteze) şi alte plante (pentru că omul nu s-a gândit la ele, poate la anul ce vine).

La plimbare

In liziera

Schimb confort urban pe libertate rurală (34). Animale, păsări, decorări

Ce mai fac animăluţele: iepuraşii cresc, sunt nerozi cât încape, trebuie să fii mereu foarte atent când le deschizi uşiţa, pentru că altfel evadează. Sunt foarte drăguţi când mănâncă, nesuferiţi când varsă apa în grâu sau grâul în apă. Găinilor am hotărât să nu le mai lăsăm la discreţie porumb şi grâu, ci să le hrănim zilnic; le-am pus într-unul din cuiburi un ou din lemn, roşu, pictat. La cât sunt de isteţe, nici nu mă mir că le place, iar pe mine mă amuză tare când văd un ou proaspăt, unul din lemn…
Hades e o bestie obraznică, mişună pretutindeni, a început să intre în casă să fure mânuşi din cauciuc, se urcă pe noi a provocare de joacă, cerşeşte atenţie, mâncare, orice, numai să-i dăm şi lui ceva. E înnebunit după dulciuri, sunetul de ambalaj desfăcut îl atrage ca un magnet. Mai nou a început să intre şi în bucătărie, s-a prins el că acolo găseşte mereu mâncare pentru pisici şi tare-i place. Pe-a lui însă o tratează cu un profund dispreţ. Tot Hades, scos la plimbare, ascultă când vrea el şi ce vrea el, dar am constatat că-i e teamă de orice fel de nuia, e de-ajuns s-o vadă, şi ca atare îi speculăm sensibilitatea. Pentru toate astea şi pentru ce ştim c-o să ne mai ofere, noi îl iubim… Castor şi Polux sunt parcă mai leneşi ca oricând; generoşi, au acceptat intrusa dihanie mică şi neagră, mai mult, colaborează cu ea întru apărat teritoriul comun.
Motanii: Figaro doarme toată ziua; în rarele pauze, vine să ceară atenţie, da-i trece repede; noaptea bântuie el ştie pe unde. Jinx a prins o pasăre în casă, şi-a apărat băiatul aria, apoi i-a cedat zburătoarea lui Zombie întru mâncat. La rândul său, Zombie a prins într-o seară un pui de şoarece; a venit mândru cu el în colţul gurii, ni l-a prezentat - şoricelul avea vreo 3 cm fără coadă şi era maroniu roşcat, cu blăniţa ca de veveriţă -, apoi a început să-l vâneze. Fascinant jocul, captivant cum pândea Zombie, cum făcea pe mortul şoricelul. Ca entertainment, când şi când îl punea într-un adidas al lui Răzvan şi-l vâna foarte preocupat acolo. Într-un târziu şi-a amintit că de fapt aceea e hrană, nu jucărie: şi-a luat prada brusc, s-a dus la locul lui şi a mâncat-o acolo gospodăreşte.
La început, mă supăram când motanii aduceau „pradă”; la ce le trebuia să ucidă când aveau asigurată mâncarea? Ştiam că-s vânători, ştiam că lanţul trofic e lege, dar nu puteam să accept. Acum înţeleg.
Tot motanii noştri ne-au ajutat la decorat biblioteca: avem urme negre de lăbuţe pe pereţi, pe tocuri şi, în compensaţie, urme albe (de vopsea) pe pardoseală şi pe covor.

Schimb confort urban pe libertate rurală (33). Amenajări in&out + dulceţuri

A mai trecut un week-end şi, ca de obicei, am febră musculară, dar şi arhitectura casei/curţii s-a schimbat. Am reuşit – în sfârşit - să scoatem televizorul din dormitor, acum e în extindere. Ce mare e dormitorul! Ce linişte e în el! Ce fain se citeşte în pat! Întregul spaţiu din extindere e mult mai cald acum, mai prietenos, dar şi mai aglomerat. Dar scăpăm noi într-o zi şi de cutiile care mai sunt nedesfăcute.
Răzvan a pus nişte chestii la îmbinările acoperişului, dar, cum încă n-a venit o ploaie mândră (nici că-mi doresc să vină), vom vedea noi altă dată cât de utile sunt. Tot Răzvan a tuns zmeura.
„Oamenii de curte&grădină” iar au făcut minuni: grădina arată fain, roşiile şi ardeii au flori, morcovii trebuie iar coafaţi, iar bolta de viţă-de-vie e pieptănată straşnic. Cred totuşi că nea Costică a pus în locul frunzelor tăiate nişte ciorchini de struguri aduşi de-acasă de la el. Ne-a mai plantat nişte varză de toamnă şi cimbru, că e păcat să stea pământul nefolosit, a cosit şi iarba din curte… Într-o seară, am fost până la el acasă. Am văzut iepurii lui (cam dubli la dimensiune faţă de ai noştri, dar sunt altă marcă), găinile (multe, zeci, care mâncau bălării cu mare plăcere, nu ca ale noastre, mofturoase), am văzut grădina: roşiile sunt imense, ceapa la fel, de fapt, toate sunt foarte mari. Cred că operaţiunea plantat m-a apucat mai târziu decât trebuia, dar m-am orientat după calendarul agricol de pe net. De notat pentru anul viitor.
Ceapa creşte într-o veselie şi cică trebuie rărită. Adică scoase 2/3 din chestiile puse de mine mult prea dese, situaţie valabilă şi-n cazul morcovilor şi de altfel valabilă pentru tot ce-am plantat eu. Răritul morcovilor devine o plăcere, pentru că iepuraşii sunt foarte încântaţi de bunătăţile pe care le primesc în urma acestei operaţiuni.
Am cules vişinii (mai mult fetele), am făcut opt borcane de dulceaţă (tot cu ajutorul lor), două sticle de sirop şi-am pus şi patru pungi tot de vişine la congelator. Am mai făcut două borcane de dulceaţă de zmeură (pentru îndeletnicirile „conservăreşti” un merit au Vic şi Ema).
După ce s-au scuturat florile bujorilor, am tăiat toate frunzele. Acum au înnebunit de tot: întâi au început să crească iar, acum au şi boboci care stau să pleznească.
Trandafirii cumpăraţi şi plantaţi la sfârşit de aprilie înfloresc. Curios, pentru că citisem eu pe net că vor înflori anul viitor. Dar eu mă bucur.
Nedumerire: când avem zeci de trandafiri înfloriţi - o beţie de culori şi mirosuri - de ce eu primesc de la cei care ne vizitează acasă trandafiri de seră?!…

Flori sau foste flori