Frântură de mai în centrul urbei

După-amiază caldă, cu soare puternic și peste 25 de grade în termometre. Lângă parcarea de la prefectură, pe jardinierele din beton stau la umbră doi bărbați. Unul - cam 30 și un strop de ani, adidaso-saboți + bermude și cămașă strâmte, cu bifă de Nike, care evidențiază depozitele adipoase tipic feminine de pe talie; osatură fină - masculul-femelă. Celălalt, sărit un pic de 35 de ani, tricou bleu tot Nike, blugi decolorați și ochelari de soare D&G, teniși Converse din piele de autobuz neagră; tuns scurt, început de chelie, de gușă, de burtă, bazin sensibil egal cu umerii, picioare scurte și groase.

Vorbesc tare și la intervale regulate scuipă cu boltă sau aruncă mucurile de țigări cu câte un bobârnac în mijlocul zonei pietonale. Se ridică, agită cu mișcări ample smartfonurile, zdrăngăne fiecare setul său de chei de la mașină, se aşază. Femei, mare, pejot, bani, femei, 1 Mai, pejot, fraierul de patron, femei, crâșme, pejot, beții, grătar, femei, Vama Veche. Și pejot.

(Ce-o fi ăla pejot? Și ce femei ar putea să atragă antimasculii ăștia?)

Nike-istul se ridică, merge la un Peugeot argintiu tras perpendicular pe mașinile parcate, click-click telecomanda, deschide portiera din față și scoate o tabletă și-un bidon de 0,5 cu apă. Click-click, apoi se întoarce pe jardinieră.

D&G-istul se ridică şi el, afundă cu greu smartfonul într-un buzunar mult prea strâmt, merge călcând apăsat către dubița albă Peugeot blocată de companionul său (amândouă mașinile sunt de firmă cu număr de leasing). Click-click, deschide portiera (a, pejot-ul e Peugeot!) și din buzunarul ușii scoate un tub de cremă de mâini Neutro Roberts. Își toarnă generos pe palma stângă, închide capacul, pune crema la loc, închide portiera, click-click. Agață cheile în celălalt buzunar și cu mișcări ondulat-lascive se îndreaptă spre jardiniere. Rămâne în picioare lângă amicul său și începe, cu mișcări abrupte, să-și întindă crema pe mâini.

Perfect bărbătesc.

Despre cultura de mall şi de hipermarket, cu tristețe

Am crescut prin librării, dusă de tata, de mică; atunci, fiecare complex de magazine avea şi o librărie, iar la noi în cartier erau trei; nu, nu se putea intra printre cărţi, dar librarii îţi dădeau ceea ce cereai, te consiliau, îți făceau recomandări şi-n plus pe vitrine erau expuse noutăţile.

Mi se păreau mici librăriile de cartier şi când ajungeam în cele din centru era ca un fel de astăzi e ziua mea, acolo mereu găseam câte o carte cu care să-mi înduplec tatăl şi să plec cu ea în braţe acasă. Alte vremuri, alte obiceiuri.

Mă doare că librăriile nu mai sunt o afacere în urbea noastră, azi în cartiere mai găseşti cărţi numai la tarabele de ziare din pieţe. Spațiile comerciale devin mult prea valoroase ca să găzduiască o carte – ce desuet, tipăritură în mileniul III! -, așa că sunt ocupate treptat de bănci, farmacii, magazine de pantofi, iar în rarele cazuri în care librăria nu dispare, ci doar se restrânge, cărțile nu-și mai găsesc loc pe rafturi: rămân doar papetăria și jucăriile.

Din centru, prima care a dispărut a fost Librăria Tineretului, cam în aceeaşi perioadă în care a dispărut şi Ceainăria de lângă ea; cumpăram o carte şi apoi mergeam s-o răsfoiesc în Ceainărie, carte cu aromă de ceai sau de cafea, în murmur de dezbateri literare, cu poeți ai orașului discutând înfocat despre ce s-a mai scris nou, cu adolescenți timizi sorbind vorbele celor mari. Ultimele două dispariții – Diverta, de sus din complexul Fortuna, şi cea de la Casa Cărţii, care a intrat în vară în renovare iar acum are un afiş mare pe geam cu de închiriat – au făcut ca în centrul oraşului (care de fapt e municipiu și are spre 150.000 de locuitori) să rămână o singură librărie: Librăria Eminescu.

Coborând din centru pe Crinului, găsești singura librărie nouă (apărută după 89): La Librărie Mon Cher – Librăria Mea -, unde este şi ceainărie; e cam peste mână, mijloace de transport până acolo nu-s, nici locuri de parcare, dar odată ajuns la ea zău nu-ți mai vine să pleci (sunt și vernisaje, lansări de carte, pe mese găsești ziare și reviste pe care să le răsfoiești la ceai sau cafea și e un aer de liniște caldă și împăcată).

Urbea mai are două anticariate – vânzările nu-s cine știe ce, chiar dacă prețul cărții e mic - , vreo două tarabe cu cărţi vechi şi câțiva comercianţi ambulanţi care-şi aşază marfa pe trotuar. Cărțile noi s-au mutat în standurile din hipermarketuri și se vând la promoție cu 3 lei – ia cultură neamule, preț de damping -, unica Diverta din zonă e în mall și-ți scoate ochii cu bestselăruri americane posesoare de coperte sclipicioase și preț pe măsură, iar dacă întrebi de clasici ruși librarul știe exact unde să-i găsească, asta doar dacă îi dai și nume: cărțile sunt așezate alfabetic, după autori.

Și constat trist cum, uşor-ușor, pentru oameni librărie începe să însemne papetărie.

Dacă

Bracul vecinilor a murit; avea cam cinci luni şi a răcit de la urma fină de ploaie ce-a fost la început de septembrie.

Nu l-au tratat, au privit problema în stilul clasic al satului – dacă are zile scapă -, stil în care se privesc şi pe ei: rabdă strângând din dinți și ajung la medic numai când sunt în stare gravă.

Mai toată viaţa mea am considerat că atitudinea asta e rezultat al lipsei de instruire, a necunoaşterii şi neînţelesului, a carenţelor în educaţie şi, de ce nu? - a promiscuităţii.

Cu alţi ochi, acum văd că este de fapt un alt mod de educaţie, o altă viziune, un alt unghi de abordare. Un alt mod de a se raporta la viaţă, la moarte. Fără resemnare, deschis, cu seninătate.

Unerori mă întreb dacă lumea în care trăiesc nu e doar o iluzie zărită dintr-un univers paralel sau, în cel mai bun caz, tangent.

Spovedanie de toamnă

* Nu-mi plac cifrele; urăsc să rețin valori default – numere de telefon, număr de pantofi, coduri pin. IP-urile însă le rețin fără efort.

* Îmi plac filmele alb negru, jocul lumină-umbră, cărțile vechi, instrumentele de scris cu peniță sau carbon, hârtia ivoire, agendele cu pagini gălbui și caietele cu foaie velină.

* Nu mă atrag băuturile alcoolice dulci, cocteilurile, vermutul și băuturile numite generic pentru doamne.

* Nu-mi plac bărbaţii cu păr pe gât, cei care cântă muiereşte, sensibili-cu-citate profunde, de statură liliputană sau cu fizic delicat.

* De obicei, sunt o fire optimistă şi una lume zice că şi tonică (off the record, alta lume zice că-s o scorpie), dar am zile în care sunt într-o formă de cozonac de-a dreptul.

* Nu vreau să intru în nicio uniune, în nicio asociație profesionistă, în nicio antologie de cinevauri. Lumea se miră când spun că nu vreau și eu mă mir de mirarea ei.

* Îmi place toamna cu vântul ploile griul şi gustul ei înmiresmat.

Pildă citită pe-aiurea

Omul se duce la Dumnezeu şi-i spune trufaş:
- Şi eu pot să fac un om.
Dumnezeu, blajin:
- Te rog.
Omul se apleacă, ia o mână de pământ.
Dumnezeu:
- Nu aşa. Fă întâi pământul tău.