Like?:)

Se afișează postările cu eticheta PA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PA. Afișați toate postările

miercuri, 17 septembrie 2014

Poveste despre un creion roş-albastru pentru Remus și cartea lui

În baia noastră albastră locuiește un creion; e roș-albastru, îl cheamă Koh-I-Noor, nu e stelist și în mod normal stă pe etajera de deasupra chiuvetei, alături de o gumă Factis și două reviste Sudoku. Cred că nu-i mai ajunge spațiul vital și din acest motiv frecvent evadează în chiuvetă – acolo e bine pus în valoare pe fundalul alb și-apoi are mult mai multă libertate. Creionul e ajutat de o pisică, întotdeauna neagră, care urcă pe etajeră și apoi pe geamul de la baie în scopul furişării din casă; în drumul ei, pisica ajută simbiotic creionul să evadeze - pisica neagră aduce ghinion, o știm cu toții, dar când sunt două pisici negre, pe principiul negării negației, ghinionul dispare și mă întreb dacă nu cumva devine noroc. Mereu apare o dilemă – care dintre cele două pisici negre a dărâmat creionul roș-albastru în chiuveta albă și guma albă în găleata albastră de mop? Dacă Zombie nu ar fi dispărut ar fi fost chiar o trilemă.
Remus Pricopie are și el vulpea lui, dar el nu e prietenul meu imaginar; prietenul meu imaginar Remus scrie acum o carte, pe care m-am cam plictisit s-o tot aștept.

joi, 13 mai 2010

File din cartea de colorat. Alb-roşu-negru

Bărbatul cu baston alb trening roşu ochelari negri trece legănat, ezitând diagonal, bulevardul cu patru benzi.
E trei dimineaţa şi maşina de poliţie comunitară opreşte lângă el.
- E orb, cred că-i şi beat, hai să-l trecem strada!
Coboară amândoi.
- Salut, bă, voi sunteţi de gardă?
Cele două uniforme încremenesc încurcate.
- Dane, tu eşti, mă?
- Lasă-mă bă-n durerea mea, nu vezi că-s drojdit? Am fost la o băută ş-am zis să nu iau maşina, că-s aproape de casă, să iau bastonu’!
Era aprigul agent Dan de la circulaţie.


Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

Brioşa

Seara se lasă când soarele se scurge în spatele pădurii; coboară frigul şi epiderma înfiorată cere mânecă lungă. Din lac începe concertul - întâi un ton timid de broscuţă, pe urmă corul care preamăreşte ziua ce se duce.
Noapte de-a dreptul e doar când apare brioşa. Un arc mare de cerc străjuit de două arcuri mai mici, toate sclipind în mii şi mii de luminiţe. Brioşa e catedrala din Mioveni. De la noi, lucirea ei în depărtări e frumoasă, dar nu vreau s-o văd de-aproape: mă tem că prea seamănă cu o moschee.


Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

miercuri, 12 mai 2010

Vânătoarea

Jinx e motan de-apartament ajuns la curte. E negru, are zgardă galbenă cu doi clopoţei şi vânează. Vânează vrăbii. Sunt două cuiburi în exteriorul chioşcului; Jinx se urcă pe o grindă din interior şi de-acolo vânează. Stă atent, cu urechile date pe spate, şi-ascultă puii. Aşteaptă momentul prielnic să atace. Vrăbiile-părinţi vin, aduc mâncare, pleacă. Jinx aşteaptă calm. Vrăbiile se întorc iar şi iar, puii ciripesc. În aşteptarea sa, Jinx adoarme cu botul în exteriorul grinzii şi-o labă ezitând în aer.


Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

Perspective în inox

- Hai să-ţi ghicesc, hai să-ţi ghicesc!...
Miruna-mi zâmbeşte, ia ceaşca de cafea domol şi încearcă să rotească zaţul gros şi aproape uscat. Pune din ulcica de lut smălţuită puţină apă, amestecă, scutură zaţul bine-bine, iar amestecă, mai bagă un pic şi degetul şi gata-i ceaşca de ghicit.
E duminică după-amiază la noi în chioşc, vreme tihnită, cu timp dilatat. Ceaşca e din inox şi din ea şi-a băut cafeaua de la ora cinci domnul meu.
„Văd aici un drum lung…”
Miruna se încruntă, se descruntă. Îmi ghiceşte mie.

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

marți, 11 mai 2010

Când săptămâna începe marţi

Domnul meu, calm şi dulce:
- Bună dimineaţa!
(„Poate la tine”, gândesc eu şi încerc să dorm în continuare.)
- Iubita, e 6 şi 10 şi ceasul tău n-a sunat!
(„Fi-mi-ar scârbă!”)
- Hai să vezi căprioare!
Am sărit din pat direct în papuci şi-n halat. Erau două căprioare, păşteau liniştite în livada de lângă noi fără să le deranjeze că-s admirate. Acolo şi-au plimbat petele albe până am terminat noi de băut cafelele.
Pe cer, nimburi de nor alintă răsăritul. Pe pământ - o zi senină de marţi începe o săptămână calmă.



Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

:-D