Like?:)

Se afișează postările cu eticheta tentativa de ceva. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tentativa de ceva. Afișați toate postările

vineri, 31 august 2012

Când vezi selectiv o bluză

Cred că ceva e defect în lanțul meu ADN: văd selectiv.
Sunt luni la rând în care oriunde merg văd femei gravide; ele chiar există – am confirmări de la persoane reale, au fost momente când am suspectat că am halucinații - și cum intră vreuna în raza mea vizuală imediat îmi proptesc privirea pe ea. Și mi se par tare numeroase gravidele atunci.
Uneori văd fonturi; într-una din toamnele trecute oriunde mergeam vedeam firmele scrise cu Hobo și Garamond. Și mi se păreau multe, prea multe, iar Hobo cred că e o alegere foarte neinspirată pentru inscripționarea unei firme.
Alteori văd celulită mergând; celulita e mereu atașată unor picioare – mai lungi sau mai scurte, mai suple sau mai dolofane, mai tinere sau mai bătrâne -, dar nu picioarele duc celulta, ci celulita le duce pe ele.
Vara asta m-am tot întâlnit cu o bluză. Bluza are şnur, volănașe și năsturei pe bust și e dintr-un material șifonat, din colecția vara 2012 a Casei de Modă „Piața” (preţ unic – 25 lei). Oriunde mergeam, bluza îmi apărea în față. Își schimba modelul imprimeului, culoarea, schimba chiar și femeia care o purta. Abia pe la începutul lui august mi-am dat seama că de fapt bluza nu este purtată de femei, ci că mă urmăreşte pe mine, ducându-şi purtătoarea, posedând-o.
Connect-R vara nu doarme. Eu vara văd bluza.

:-D