Cum vremea s-a mai încălzit și
tare-mi place, pădurea s-a colorat a paletă de pictor, tufănelele
înfloresc fericite și printre ele două mâțe - una albă, una gri
-, e semn clar că-i rost de dor de ducă. Iar dacă mai e și
week-end, am terminat cu tăiatul lemnelor de boiler și nu e nimic
urgent de făcut (aham, și marmota împacheta ciocolata în
staniol), înseamnă că planetele s-au aliniat optim și-i musai
oareșce plimbăreală.
Un pic. De poftă. Antrenament. Până
la București (ne-am dat pe pasajul Basarab) și înapoi, cu accent
pe Răscăeți. La Iuliana și Lucian.
Km 70. Câmpuri. Curbe. Paulownii
uscate. Antene parabolice pe un panou mare. Fântână la margine de
drum. Grădiniță galbenă. Solar.
- Iuliana, cred că suntem în fața
porții.
SOLAAAR? E cât o hală, oameni buni,
imens, incredibil, și-n el sigur au închis vara. Roșii și vinete
la doi metri, ardei de la verde brad la roșu flacară, ridichi,
salată, spanac. Motocultor, verde, mult verde, miros de pământ în
primăvară.
Casă. Încă o casă (iar mă uit spre
solar, mare e!), curte, grădină (dar solarul...), boboci de rață
sub mașină, pisici răsfățate și dornice de socializare (mai
intrăm un pic în solar), rațe leșești, găini fățoase, pui.
Câini (Ursu, iartă-mă, n-am vrut să te supăr) harnici care
plimbă papuci albaștri, borcane colorate cu zacuscă, compot,
sirop, suc de roșii. Fac ce fac și iar mă uit la solar.
Iuliana și Lucian sunt calzi și
luminoși, știam dinainte că așa sunt. Schimb de experiență, hai
să vedem, instant pe gpl, tipsuri pentru coșuri de sobă, de ce
pleznește coaja la roșii, consum de energie electrică, planuri
de-o presă manuală, oțetul e bun anticalcar. Zâmbet, mirare
(solarul), plimbat cu cana de cafea pe moșie, destindere, duminică
după-amiază.
Am plecat acasă la apus, cu semințe-n
plicuri de hârtie - din astea e musai să-ţi dau - şi ardei iute la ghiveci, cu vara la sacoșă și miros de floarea soarelui în brațe. Încă mă mir de solar.
